Local

În atenția vrâncenilor interesați!Este literă de lege: Racordarea la rețeaua de energie electrică va fi gratuită

Ionel Sclavone
23 dec 2020 2652 vizualizări

Vrâncenii care intenționează să se racordeze la rețelele de electricitate nu vor mai plăti din buzunar costurile pentru această operațiune. Conform unei legi care a intrat în vigoare, furnizorii de electricitate vor acoperi toate aceste costuri, urmând să le recupereze din contravaloarea facturilor. Măsura este similară celei prin care furnizorii de gaze naturale trebuie să suporte costurile pentru racordarea consumatorilor casnici.

Operatorii de distribuție a energiei electrice vor fi obligați să suporte costurile pentru racordarea noilor clienți casnici la rețelele pe care le administrează. Măsura este similară celei adoptate în luna octombrie, conform căreia, racordarea la gaze naturale a devenit gratuită pentru clienții finali casnici. Distribuitorii de energie electrică își vor recupera sumele cheltuite din facturile consumatorilor.

Astfel, conform Legii nr. 290/2020, furnizorii de electricitate sunt vor trebui să ofere soluții de racordare și, în plus vor trebui să suporte costurile pentru atragerea noilor consumatori în sistemul de distribuție.

„În cazul clienților casnici, operatorul de distribuție are obligația racordării lor în termen de maximum 90 de zile de la data obținerii autorizației de construire”, se arată în legea care a intrat în vigoare.

Pe de altă parte, actul normativ stabilește că recuperarea costurilor de racordare, inclusiv proiectare, se realizează cu amortizare accelerată într-o perioadă de 5 ani, prin tarifele de distribuție, în conformitate cu reglementările Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE.

Astfel, chiar dacă legea a intrat în vigoare, pentru a fi aplicată și pentru a se putea face racordarea gratuită a viitorilor consumatori casnici, este nevoie ca ANRE să emită un set de reglementări prin care să fie stabiliți pașii de trebuie urmați.

Scopul adoptării acestui act normativ a fost de a grăbi extinderea rețelelor de distribuție electrică în cât mai multe zone din țară și de a facilita accesul cât mai multor persoane la rețelele de electricitate. Aceasta deoarece prețurile de racordare percepute în trecut reprezentau o piedică pentru foarte multe familii care ar fi dorit să se racordeze la rețeaua electrică.

Distribuitorii de gaze suportă costurile de racordare

În luna noiembrie, ANRE a adoptat regulamentul prin care distribuitorii de gaze naturale au fost nevoiți să acopere costurile pentru racordarea clienților. Conform regulamentului aprobat de ANRE contravaloarea lucrărilor de racordare pentru viitorii clienți vor fi recuperate prin tarifele de distribuţie.

Conform reglementărilor, în sarcina societăților de distribuție intră finanțarea lucrărilor pentru realizarea conductelor și branșarea consumatorilor, iar termenele de execuție nu pot depăși 90 de zile de la data obținerii autorizațiilor de lucrări, în cazul clienților casnici.

Lucrările vor fi realizate de operatori economici autorizaţi de către ANRE şi selectaţi prin proceduri concurenţiale, transparente şi nediscriminatorii de către operatorul de distribuţie.

„Punerea în aplicare a prevederilor Regulamentului are un impact important asupra consumatorilor clienţi finali casnici şi prin dezvoltarea programelor de alimentare cu gaze naturale a localităţilor şi de extindere/înfiinţare a sistemelor de distribuţie a gazelor naturale, astfel autorităţile administraţiei publice au posibilitatea să realizeze planurile de dezvoltare a sistemelor de distribuţie pe termen mediu şi lung prin finanţarea acestor lucrări din fonduri nerambursabile”, se arată într-un document al ANRE.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.