Local

În atenția vrâncenilor care vor să-și cumpere o locuință prin Programul Noua Casă!

Ionel Sclavone
16 mar 2021 2753 vizualizări

Programul Noua Casă impune asigurarea imobilului pe toată perioada creditului garantat de stat.

Tinerii vrânceni care intenționează să-și cumpere o locuință cu credit garantat de stat trebuie să aibă în vedere anumite lucruri. Beneficiarii programului guvernamental Noua Casă, care înlocuiește Prima Casă, vor avea noi obligații, conform reglementărilor propuse de Ministerul de Finanțe. Cea mai importantă dintre toate este legată de plata poliței de asigurare.

Conform viitoarelor reglementări, cei care își cumpără o locuință prin acest program vor trebui să-și asigure imobilul pe toată perioada în care beneficiază de credit. Ei vor fi obligați să-și asigure locuința achiziționată cu ajutorul unei finanțări garantate de stat, împotriva tuturor riscurilor. Asigurarea va fi făcută potrivit normelor interne proprii ale băncilor care asigură finanțarea, pe toată durata derulării contractului de credit.

Drepturile care derivă din polița de asigurare vor fi cesionate în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, și a finanțatorului.

Conform reglementărilor, beneficiarii programului Noua Casă vor fi obligați „să asigure locuința achiziționată din finanțarea garantată împotriva tuturor riscurilor potrivit normelor interne proprii ale finanțatorilor, pe toată durata finanțării garantate, la o valoare acceptată de o societate de asigurare, dar nu mai puțin decât valoarea de piață comunicată de finanțatori prin solicitarea de garantare”.

Și în prezent cumpărătorii sunt obligați să încheie polițe de asigurare pentru locuințele achiziționate cu garanție de stat. Legea nu stabilește și o perioadă clară ce trebuie acoperită prin polița de asigurare, așa cum prevăd noile reglementări.

În cazul în care cumpărătorul nu-și asigură locuinţa, atunci banca care acordă creditul are dreptul (fără a fi obligată) să o facă pe cheltuiala proprie. Aceasta își va recupera sumele plătite pentru ratele de asigurare de la cumpărător.

Cum a apărut programul Noua Casă

Programul Noua Casă a apărut în 2020, prin modificarea vechiului program, Prima Casă. Ministerul Finanțelor a schimbat atât denumirea, cât și unele reguli care vor fi aplicate celor care intenționează să-și achiziționeze o locuință.

Programul poate fi accesat de românii care nu dețin o casă în proprietate sau care dețin o locuință a cărei suprafață utilă nu depășește suprafața utilă de 50 de metri pătrați.

Conform reglementărilor în vigoare, candidații eligibili pot primi până la 119.000 euro pentru locuințele noi și consolidate. Ei pot accesa până la 66.500 euro, pentru alte tipuri de locuințe.

În acest an, plafonul garanţiilor de stat, în favoarea instituțiilor de credit, prin programul Noua Casă, este de 1,5 miliarde de lei.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.