Local

În atenția vrâncenilor: Maltratarea sau schingiuirea animalelor va fi pedepsită mult mai dur

Ionel Sclavone
9 aug 2022 2701 vizualizări

Vrâncenii care maltratează sau schingiuie animalele vor fi pedepsiți mult mai dur ca până în prezent. Legislația pentru protecția animalelor a fost modificată printr-un act normativ care a înăsprit sancțiunile aplicate celor care chinuie animalele. Actul normativ a fost promulgat de președinte și urmează să fie publicat în Monitorul Oficial. Legea 205/2004 privind protecția animalelor, va include în categoria relelor tratamente aplicate animalelor inclusiv zoofilia.

Pedepsele cu închisoarea pentru cei care își bat joc de animale vor fi majorate. Cei găsiți vinovați nu vor mai primi între trei luni și un an, cât prevede legea în prezent, ci de la șase luni și până la trei ani. De asemenea este prevăzută și posibilitatea acordării de amenzi.

Noile pedepse majorate, cuprinse între șase luni și trei ani, sunt prevăzute pentru:

Intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative. În această categorie intră tăierea urechilor, a cozii, a corzilor vocale, îndepărtarea chirurgicală a ghearelor etc.;

Despărțirea puilor de mamă, până la vârsta de minimum opt săptămâni de viață, în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioadă minimă specifică speciei pentru înțărcare va fi pedepsită prin noua lege.

Folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferință.

Pentru ce sunt prevăzute pedepse între 1 și 5 ani

Conform actului normativ, sunt prevăzute pedepse cu închisoare de la un an și până la cinci ani sau amendă pentru:

Folosirea animalelor sălbatice, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane sau alte spectacole similare;

Folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situații decât pentru imobilizare;

Practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;

Rănirea cu intenție a animalelor.

În condițiile în care stăpânii unor animale săvârșesc două din faptele de mai sus își vor pierde animalele. Acestea vor fi preluate de autorități și adăpostite în locații speciale, în vederea adopției sau a valorificării, în condițiile legii.

De asemenea, dacă sunt condamnați pentru una dintre faptele prevăzute mai sus, instanțele vor putea să interzică celor în cauză să dețină animale pentru o perioadă cuprinsă între unu și cinci ani.

Pedepse cu închisoarea până la 7 ani pentru zoofilie

Noul act normativ aplică pedepse cu închisoarea cuprinsă între 2 până la 7 ani pentru următoarele infracțiuni:

Uciderea animalelor, cu intenție, fără drept;

Schinguirea animalelor;

Organizarea de lupte între animale sau cu animale;

Zoofilie.

Amenzi sporite pentru cei care își înfometează animalele

Prin proiectul de lege este introdusă o prevedere clară conform căreia nu reprezintă infracțiune, sterilizarea animalelor sau rănirea/uciderea unui animal ca reacție la atacul violent al acestuia.

Încălcarea obligației stăpânilor de a oferi un adăpost corespunzător animalelor, înfometarea sau însetarea acestora, refuzul de a acorda asistență medicală va fi sancționată cu amenzi cuprinse între 3.000 și 12.000 lei. În prezent, amenda este cuprinsă între 1.000 și 3.000 lei.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.