Local

În atenția vrâncenilor beneficiari de pensie de urmaș: Se apropie termenul de depunere a dovezii continuării studiilor!

Ionel Sclavone
18 sep 2021 1354 vizualizări

Tinerii vrânceni care primesc pensie de urmaș trebuie să dovedească până pe 25 septembrie, că sunt încadrați într-o formă de învățământ, pentru că altfel vor pierde banii ce li se cuvin pe luna octombrie. Reglementările în vigoare stabilesc procedurile pe care trebuie să le urmeze beneficiarii de asemenea drepturi pentru a nu le fi suspendate.

Beneficiarii pensiei de urmaș, de peste 16 ani, care beneficiază de pensie de urmaș trebuie să demonstreze anual că urmează o formă de învățământ. În caz contrar aceștia își pierd drepturile. În acest an, tinerii trebuie să se prezinte în fața autorităților și să demonstreze că-și vor continua studiile, și pe anul școlar în curs, până pe 25 septembrie. Termenul este valabil atât în cazul elevilor cât și a studenților.

Conform reglementărilor în vigoare există două situații în care se pot afla beneficiarii unei pensii de urmaș, respectiv sunt elevi sau studenți. În oricare dintre aceste cazuri, persoanele respective trebuie să demostreze că încă sunt la școală, altfel riscă să piardă banii (cel puțin) pentru luna octombrie.

Ei trebuie să prezinte autorităților o serie de documente din care să rezulte că urmează în continuare o formă de învățământ.

Astfel, până pe 25 septembrie, elevii care au împlinit 16 ani trebuie să prezinte, o adeverință din care să rezulte că, în anul școlar în curs, urmează o formă de învățământ organizată potrivit legii. În cazul în care nu se achită de această obligație până la termenul amintit, elevii vor pierde pensia de urmaș aferentă lunii octombrie 2021.

Procedură mai complicată pentru studenți

La rândul lor, studenții, cu vârsta de până la 26 de ani, ce primesc pensie de urmaș, trebuie să depună la casele teritoriale de pensii, tot până pe 25 septembrie, o declarație pe propria răspundere privind continuarea studiilor. Spre deosebire de elevi, ei trebuie să mai transmită autorităților câteva acte în următoarea perioadă.

Mai exact, până în data de 25 octombrie, studenții trebuie să prezinte o adeverință, în original sau copie,  (se poate transmite și electronic), din care să rezulte că, în anul universitar în curs, urmează o formă de învățământ superior.

Ulterior, până în data de 25 decembrie, studenții trebuie să depună adeverința în original la sediul casei teritoriale de pensii. Dacă nu respectă termenele de mai sus, studenții vor pierde pensia de urmaș, astfel.

Astfel, drepturile aferente lunii octombrie vor fi pierdute dacă nu vor depune declarația pe propria răspundere la sediul casei teritoriale de pensii, până la data de 25 septembrie 2021. Ulterior, vor pierde drepturile aferente lunii noiembrie, dacă adeverința prin care confirmă continuarea studiilor nu a fost depusă/ transmisă electronic până la data de 25 octombrie a anului în curs.

În cazul în care trimit adeverința în copie sau în format electronic, dar nu depun și originalul adeverinței până pe 25 decembrie, studenții riscă suspendarea plății pensiei de urmaș începând cu luna ianuarie 2022.

Cine are dreptul la pensie de urmaș

Conform legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pensia de urmaș se cuvine copiilor și soțului supraviețuitor. Aceasta cu condiția ca susținătorul decedat să fi fost pensionar sau să îndeplinească criteriile pentru obținerea unei pensii.

Au dreptul la pensia de urmaș copiii cu vârsta de până la 16 ani sau, dacă își continuă studiile, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani. Pentru cei cu invaliditate (de orice grad), pensia de urmaș se va acorda pe toată perioada invalidității.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.