În atenția vrâncenilor amatori de senzații tari Amenzi mai mari pentru șoferii care traversează cu mașinile albiile apelor de munte
Șoferii teribiliști care se distrează cu mașinile de mare putere trecând prin albiile pâraielor sau râurilor de munte riscă amenzi ustuătoare. Legea îi sancționează pe cei care pun în pericol habitatul din albia apelor de munte.
Șoferii vrânceni trebuie să știe că distracția offroad cu mașini puternice care trec prin văile pâraielor sau ale râurilor de munte se sancționează destul de aspru. Același lucru este valabil și pentru cei care traversează aceste ape cu camioane încărcate cu lemne sau altfel de utilaje.
Legea a intrat în vigoare la începutul acestei luni și prevede amenzi destul de mari pentru șoferii care o încalcă. Este vorba despre noile reglementări privind pescuitul și protecția resursei acvatice vii, care se aplică de câteva zile.
Noua lege stabilește că „circulația autovehiculelor de orice tip și transportul cu orice mijloace al buștenilor prin albia minoră a râurilor și pâraielor din zona de munte” reprezintă o contravenție, ce se sancționează cu amendă.
Cei care nu respectă prevederile actului normativ și traversează apele cu vehicule motorizate riscă sancțiuni contravenționale care pornesc de la 6.000 de lei și pot ajunge până la 10.000 de lei. Creșterea acestor amenzi are drept obiectiv reducerea situațiilor de acest fel.
În plus, în cazul în care cei în cauză folosesc vehiculele pentru a ajunge în zone de pescuit, sunt sancționați cu „reținerea și suspendarea pe o durată de 120 de zile a permisului, licenței sau a autorizației de pescuit comercial, după caz”.
Până în prezent, legea prevedea sancțiuni mai mici pentru circulația autovehiculelor de orice tip și transportul cu orice mijloace al buștenilor prin albia minoră a râurilor și pâraielor din zona de munte. Acestea ajungeau până la 8.000 de lei.
În acest context, se sancționează cu amenzi de până la 10.000 de lei deținerea, transportul sau comercializarea resurselor acvatice vii sub dimensiunile minime legale admise provenite din pescuitul comercial, comercializarea capturilor provenite din pescuitul recreativ sau în scop științific, dar și pescuitul recreativ în habitatele acvatice naturale, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție și în zonele de protecție.














