Local

În atenția transportatorilor vrânceni: Cine umblă la tahograf își pierde plăcuțele de înmatriculare

Ionel Sclavone
26 mai 2021 1785 vizualizări

Șoferii profesioniști care modifică sistemul de înregistrare a activității mașinii, tahograful, riscă să fie trași pe dreapta până la remedierea situației. Sancțiunea este prevăzută într-un ordin al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) care a fost publicat în Monitorul Oficial și care se aplică deja.

Conform actului normativ, în cazul unui control, dacă inspectorii rutieri au suspiciuni cu privire la modificarea tahografului, pot solicita ca mașina să dusă și verificată într-un atelier specializat. În cazul în care se descoperă că s-a umblat la tahograf, plăcuțele de înmatriculare ale mașinii de transport vor fi reținute, potrivit ordinului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Acest ordin pune în practică modificările apărute, la începutul anului, în legislația privind transporturile rutiere și stabilește noile norme metodologice privind controlul perioadelor de conducere, a pauzelor şi a perioadelor de odihnă pentru șoferii șoferilor profesioniști. De asemenea este prevăzut și modul de instalare și utilizare a tahografelor.

Una dintre principalele modificări aduse ordinul MTI privind verificarea respectării perioadelor de conducere și repaus, dar și a utilizării corecte a tahografelor stabilește că, în cazul în care se constată că s-a umblat la sistemele de înregistrare a activității, autoritățile pot reține plăcuțele de înmatriculare ale mașinii.

„În cazul în care în urma verificărilor efectuate se detectează un dispozitiv de manipulare a tahografului (...), inspectorul aplică imobilizarea autovehiculului, prin reținerea plăcuțelor de înmatriculare, până la îndeplinirea condițiilor legale pentru continuarea transportului”, scrie în ordin.

Ce mai prevede actul normativ

O altă prevedere obligă firmele de transport rutier să organizeze activitatea șoferilor în așa fel încât aceștia „să poată în fiecare perioadă de trei sau patru săptămâni consecutive, după caz, să se întoarcă la centrul operațional al angajatorului unde se află locul normal de staționare al conducătorului auto și unde începe perioada de repaus săptămânal a conducătorului auto, în statul membru de stabilire al angajatorului, sau să se întoarcă la locul de reședință al conducătorului auto”.

Acest lucru e necesar pentru ca șoferii să poată petrece, conform documentului menționat, „cel puțin o perioadă de repaus săptămânal normală sau o perioadă de repaus săptămânal de peste 45 de ore luată în compensație pentru perioadele de repaus săptămânal reduse”.

Decizia privind întoarcerea la sediul firmei de transport rutier din statul comunitar din care provine sau la locul de reședință al șoferului aparține acestuia. Dacă șoferul nu optează pentru nici una dintre cele două variante, decizia va fi luată de angajator, care va alege în funcție de ceea ce i se pare a fi mai convenabil.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.