Local

În atenția patronilor vrânceni: Dreptul Fiscului de a aplica amenzi a fost extins la cinci ani de la constatarea faptei

Ionel Sclavone
3 iul 2022 1644 vizualizări
Foto:arhiva ZdV.Credit foto:oradesibiu.ro
Foto:arhiva ZdV.Credit foto:oradesibiu.ro

Patronii și administratorii firmelor din Vrancea trebuie să știe că, începând de acum, inspectorii ANAF vor putea aplica amenzi chiar și la cinci ani de la comiterea contravenției. Cu alte cuvinte, dreptul Fiscului de a da amenzi contravenționale prevăzute de Codul de procedură fiscală se va prescrie abia după cinci ani de la data săvârșirii faptei. În prezent prescriția intervine, la fel ca și în celelalte cazuri, după trercerea a șase luni de la comiterea contravenției.

Termenul de prescripție a fost extins de Guvenul Ciucă printr-o Ordonanță de Urgență. Actul normativ introduce o excepție la regulile generale de prescripție care impun un termen de șase luni. Modificarea va legitima o practică deja folosită de ANAF, prin care instituția aplică amenzi chiar dacă au trecut ani întregi de la săvârșirea unei contravenții fiscale.

Inițial, proiectul de OUG avea ca obiect transpunerea în legislația românească a unei directive europene privind schimbul de informații fiscale în UE. Pe ultima sută de metri a fost introdusă și această modificare care dă puteri sporite ANAF.

„Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 5 ani de la data săvârşirii faptei”, scrie în prevederea care se va introduce la articolul 339 din Codul Fiscal.

Reglementarea nu este justificată de initiator, Ministerul Finanțelor Publice, nici în preambulul proiectului de act normativ și nici în nota de fundamentare care îl însoțește. Se pare că măsura vine să întărească puterea ANAF, în condițiile în care mai multe contravenții aplicate după expirarea termenului de prescripție de 6 luni au fost anulate în justiție. Recent, într-o speță soluționată definitiv, judecătorii au decis că neîndeplinirea obligației de declarare și plată a unui impozit se prescrie în șase luni de la termenul-limită. Fiind vorba despre o contravenție instantanee, după expirarea celor șase luni, amenda nu se mai poate aplica. pe de altă parte, ANAF a considerat că este vorba despre o contravenție continuă pentru care poate aplica amenzi chiar și după trecerea mai multor ani.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.