Local

În atenția părinților vrânceni: Reguli speciale pentru elevii cu deficiențe medicale care susțin examenele naționale

Ionel Sclavone
23 feb 2023 1710 vizualizări

Reguli speciale. Noile reglementări au fost stabilite printr-un ordin al MinisteruluI Educației. Pentru ca elevii să beneficieze de condițiile speciale de susținere a examenlor, părinții trebuie să depună o cerere și documentele medicale ce atestă deficiențele de sănătate.

Noile reglementări sunt aplicabile în cazul elevilor care suferă deficiențe de auz, văz, care prezintă tulburări din spectrul autist și de învățare, diabet zaharat insulino-dependent, precum și în cazul celor care suferă de alte afecțiuni medicale. Aceștia vor beneficia de condiții speciale pentru susținerea examenelor naționale în sesiunea 2023.

Ministerul Educației a adoptat o procedură ce reglementează condițiile în care vor susține examenele naționale copiii cu cerințe educaționale speciale (CES). Măsura este menită să ducă la egalizarea șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere sau de auz și tulburări de neurodezvoltare care susțin examenele naționale pentru sesiunea 2023, conform principiului egalității de șanse pentru toți elevii.

Beneficiază de această procedură elevii care suferă de următoarele tipuri de afecțiuni: deficiențe de vedere; deficiențe de auz; deficiențe de atenție/hiperactivitate (ADHD); tulburări de spectru autist (TSA); tulburări specifice de învățare (TSI); tulburări de dezvoltare intelectuală și alte tulburări de neurodezvoltare; diabet zaharat insulino-dependent etc.

În baza Certificatului de orientare școlară și profesională, emis de Centrul județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE), care atestă existența unei deficiențe medicale, părinții elevilor cu cerințe educaționale speciale îi pot înscrie la admiterea în liceu pe locurile distinct alocate. Reglementarea este prevăzută în Ordinul Ministerului Educației nr. 5243 din 31 august 2022.

Pentru susținerea examenelor în condiții speciale, părinții/ tutorii sau reprezentanții legali trebuie să se adreseze conducerii unităților de învățământ cu o cerere scrisă. Aceasta trebuie depusă înainte de sesiunile de simulare ale examenelor naționale, de regulă, dar nu mai târziu de data limită pentru înscrierea la Evaluarea Națională/Bacalaureat, conform Calendarului de desfășurare al examenelor naționale.

Ce trebuie să conțină cererea adresată de părinți

În cerere se va solicita adaptarea condițiilor de desfășurare pentru susținerea probelor. Solicitarea va fi însoțită de documentele medicale ce dovedesc tulburarea medicală a elevului.

Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației cererile de înscriere pot fi depuse până la data începerii examenelor de simulare, perioada 20 - 30 martie 2023, dar nu mai târziu de 9 iunie 2023 (încheierea perioadei de înscriere la Evaluarea Națională) sau 2 iunie 2023 (încheierea periodei de înscriere la Bacalaureat).

În cerere se va menționa modalitatea de adaptare a condițiilor de examen, în funcție de particularitățile individuale și de cele specifice deficienței.

În cazul elevilor cu deficiențe de vedere, părinții pot solicita asigurarea subiectelor în sistemul de screiere braille, citirea subiectelor cu ajutorul tehnologiei asistive, mărirea timpului de examen cu maximum două ore și chiar asistarea de către un psiholog/specialist/terapeut personal.

În cazul elevilor cu tulburări de spectru autist, susținerea lucrării scrise poate fi realizată prin utilizarea unui calculator (computer/laptop). Elevului i se va permite însoțirea de către un cadru didactic itinerant și de sprijin/ cadru didactic cu specializarea Psihopedagogie specială/Psihologie/ Pedagogie sau un psiholog/ specialist-terapeut personal al elevului.

Părinții au dreptul, totodată, să ceară permiterea utilizării anumitor materiale auxiliare pentru copiii cu cerințe educaționale speciale. Este vorba despre tehnică de calcul, telefon mobil (pentru elevii cu diabet zaharat insulino-dependent), laptopuri, tabele cu formule matematice ș.a.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.