Porțiune de drum județean închisă începând de astăzi pentru modernizarea trecerii la nivel cu calea ferată din Sihlea
Consiliul Județean Vrancea a anunțat în această dimineață închiderea unei porțiuni din drumul județean 202E, mai exact de la intersecția cu E85 – Obrejița – Sihlea – Voetin. Motivul închiderii acestei porțiuni, conform CJ Vrancea, îl reprezintă executarea unor lucrări de modernizare a trecerii la nivel cu calea ferată din localitatea Sihlea. Ce rute alternative sunt disponibile pentru localnicii care trebuie să ajungă la Sihlea și Voetin:
În vederea executării lucrărilor de modernizare a trecerii la nivel cu calea ferată din localitatea Sihlea, începând din 7 august până pe 18 august va fi închisă o porțiune din drumul județean 202E, mai exact de la intersecția cu E85 – Obrejița – Sihlea – Voetin.
Pentru localnicii care trebuie să ajungă la Sihlea și Voetin pe acest traseu sunt disponibile două rute alternative:
- Ruta dus-întors Focșani: Intersecție E85 Dumbrăveni – DC 186 Căiata – Sihlea (Voetin)
- Ruta dus-întors Râmnicu Sărat: Limită județ Buzău – DJ 202E – Voetin – Sihlea
Ne cerem scuze pentru posibilele neplăceri create și vă mulțumim pentru înțelegere!
Anunț public transmis de Consiliul Județean Vrancea