În atenția contribuabililor vrânceni: Amenzile fiscale pot fi plătite la jumătate din minimul legal, în 15 zile
Amenzile fiscale primite de persoanele fizice sau juridice se reduc la jumătate din minimul legal dacă sunt plătite în termen de 15 zile calendaristice. Până de curând, termenul de plată era de doar 48 de ore.
Termenul a fost extins printr-un act normativ, adoptat în Parlament, care modifică Codul de procedură fiscală. Astfel, Legea 295/2020 introduce în mod specific această posibilitate.
Conform specialiștilor, până acum era neclar dacă facilitatea plății în 15 zile se aplica inclusiv amenzilor fiscale. În cursul anului 2018, Legea 203/2018 a introdus termenul extins de 15 zile pentru plata la jumătate din minimul amenzii. Însă prevederea era confuză și nu putea fi aplicată.
După apariția Legii 295/2020, care se aplică din 24 decembrie 2020, situația a fost clarificată pe deplin.
„Contravenientul poate achita în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezentul cod, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal”, se arată în actul normative.
Trebuie menționat că cele 15 zile sunt calendaristice și se calculează fără a lua în considerare prima și ultima zi. Astfel se ajunge la un termen de 16 zile, iar dacă ultima zi pică într-o zi nelucrătoare, termenul se extinde până la următoarea zi lucrătoare.
Această prevedere este extrem de importantă pentru un contribuabil deoarece Codul de procedură fiscală prevede contravenții cuprinse între 50 de lei și 100.000 de lei.
Or, dacă un agent economic este sancționat pentru o faptă cu valoarea maximă a amenzii prevăzute în lege, acesta are posibilitatea să plătească doar jumătate din valoarea minimă a acesteia.
De exemplu, dacă amenda pentru o anumită abatere este cuprinsă între 10.000 de lei și 100.000 de lei, iar inspectorii aplică valoarea maximă a acesteia (100.000 de lei), atunci agentul sancționat poate plăti, în termenul de 15 zile, doar 5.000 de lei – jumătate din valoarea minimă.