Local

În atenția absolvenților de Drept din Vrancea: Data examenului pentru admiterea în avocatură 2021 a fost stabilită. Care sunt condițiile

Ionel Sclavone
28 mai 2021 2115 vizualizări

Vrâncenii care vor să profeseze ca avocați trebuie să se pregătească pentru examenul de primire în profesia de avocat și în Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor pentru a deveni avocat stagiar sau pentru cel de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice. Uniunea Națională a Barourilor din România a stabilit data examenului pentru data de 19 septembrie 2021.

Conform calendarului propus de reprezentanții Uniunii, cererile de înscriere a candidaţilor se vor putea depune în perioada 26 iulie - 20 august, la secretariatul baroului la care aceștia urmează să-şi desfăşoare activitatea în cazul în care vor fi declarați admiși. Dosarele de înscriere vor fi analizate de barouri în perioada 20 - 27 august.

Cererile de înscriere la examen, precum şi documentele necesare se transmit de către candidaţi în format electronic. După data examenului, cei declarați declaraţi admişi vor depune la barouri, la data la care vor formula cerere de înscriere pe tabloul avocaţilor, originalele documentelor transmise pentru a se realiza confruntarea cu cele care au fost trimise electronic.

Taxa de examen pentru admiterea în barou este de 1.400 lei pentru sesiunea din septembrie 2021.

Ce documente sunt necesare

Pentru înscrierea absolvenții de drept care au aplicat pentru a deveni avocați stagiari trebuie să depună o serie de documente. Este vorba despre certificatul de naştere, în copie certificată pentru conformitate, actul de identitate, în copie, diploma de licenţă în copie legalizată. În cazul în care diploma de licenţă a fost obţinută după anul 1995 va trebui depusă și copia legalizată a foii matricole eliberată de facultatea absolvită. Candidații care au susținut examenul de licență în anul 2021 vor trebui să depună adeverința de absolvire a examenului de licenţă, dacă facultăţile nu au emis diplomele de licenţă.

Ei mai trebuie să prezinte și dovada de plată a taxei de înscriere la examen, în original (este de 1.400 de lei), certificatul de cazier judiciar, eliberat cu cel mult 15 zile înainte de data depunerii cererii, certificatul privind starea de sănătate a candidatului, inclusiv o evaluare psihiatrică. Aceste certificate trebuie eliberate de acele cabinete medicale desemnate de către consiliile barourilor, menționate în anunţul de examen făcut de fiecare barou.

De asemenea, candidații care au mai activat în profesie trebuie să depună un certificat eliberat de baroul competent care să ateste cauzele încetării calităţii de avocat ori, dacă era cazul, motivele respingerii unei cereri anterioare de primire în profesie.

Candidații pentru primirea în profesia de avocat, după ce au obținut definitivatul în altă profesie juridică, trebuiau să mai depună și o dovadă a promovării examenului de definitivat în funcţia juridică îndeplinită anterior.

Tematica de examen

Examenul va consta într-un test grilă, conținând 100 de întrebări din următoarele materii (tematica examenului e disponibilă aici): organizarea şi exercitarea profesiei de avocat; drept civil; drept procesual civil; drept penal; drept procesual penal.

Pentru promovare, candiații trebuiau să răspundă corect la cel puțin 10 grile, la fiecare disciplină, și la cel puțin 70 de grile, în total.

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.