Local

În amintirea lui Constantin Frosin, traducătorul și poetul vrâncean care a schimbat definiția din Larousse a lui Eminescu

Ziarul de Vrancea
14 oct 2020 1109 vizualizări
Scriitorul, publicistul, traducătorul și profesorul universitar, originar din Vrancea, Constantin Frosin, ar fi împlinit luni 12 octombrie 2020, 68 de ani
Scriitorul, publicistul, traducătorul și profesorul universitar, originar din Vrancea, Constantin Frosin, ar fi împlinit luni 12 octombrie 2020, 68 de ani

”În amintirea fostului meu elev, profesorul universitar doctor, traducătorul și poetul CONSTANTIN FROSIN, public un interviu pe care i l-am luat în urmă cu câțiva ani. Vrâncenii trebuie să știe marile valori, care au aparținut acestui ținut de legendă.”-Culita Ioan Usurelu

Citiți și:A murit profesorul universitar doctor Constantin Frosin, originar din satul Herăstrău, cumuna Nistorești

„Am schimbat aberanta definiție din LAROUSSE care <considera că Eminescu era un auteur de contes et de nouvelles populaires”>…

CULIȚĂ IOAN UȘURELU : Se ştie că orice profesor îşi doreşte ca elevii să-l depăşească prin realizările lor. Mă aflu astăzi în situaţia fericită de a constata că fostul meu elev, Constantin Frosin, şi-a depăşit dascălii ajungând sa fie recunoscut ca personalitate culturala în țară şi străinătate. În Vrancea, locul în care s-a născut, este cunoscut şi recunoscut numai în anumite medii. Poate si datorită faptului că traducătorul şi scriitorul Constantin Frosin funcţionează ca profesor universitar la Universitatea din Galaţi. Scopul interviului de faţă este acela de a-l prezenta vrâncenilor din mijlocul cărora a răsărit. Aşadar, prietene C-tin Frosin, unde ai trăit până la 20 de ani şi ce rol au jucat liceul, familia şi profesori în formarea ta ca om şi ca intelectual?

CONSTANTIN FROSIN:Înainte de a răspunde acestui interviu atipic, ba chiar neconvenţional aş putea spune - care nu prea seamănă cu stereotipiile pe care le-am văzut în alte publicaţii, îl felicit pe dl. profesor Culiţă Uşurelu, dar mă şi felicit pentru onoarea pe care mi-o face Domnia Sa - de a-şi intervieva un fost elev!

Până la 20 de ani, am fost trăitoriu prin dealurile şi munţii Vrancei - m-am născut pe 12 octombrie 1952 la Herăstrău (la câţiva paşi de o Mănăstire din 1755), apoi am stat zece ani

în Neamţ, după care dorul de Vrancea a fost mai puternic, aşa că ne-am întors…Desigur, faptul că am aterizat la Adjud a fost unul benefic, căci acolo am avut profesori de excepţie - o

spun retrospectiv, cu toată convingerea, nu doar din complezenţă - alături de care am avut onoarea de a preda imediat după terminarea Facultăţii de limbi romanice, clasice şi orientale a Universităţii Bucureşti, în anul de graţie 1976. Acest liceu, cu profesorii şi elevii lui, care se ridicau poate chiar peste media cu care mă obişnuisem eu la liceele din Bicaz şi „George Bacovia” din Bacău, au suplinit efectiv acea carenţă sufletească şi afectivă pe care o întronizase boala incurabilă a tatei...Faptul că l-am avut vecin de scară și de apartament pe distinsul profesor care astăzi mă intervievează, a făcut ca acesta să mă cheme şi să-mi ofere diverse materiale-cărţi, reviste etc., dar si dovada unei prietenii incipiente şi a unei încrederi în modestele mele capacităţi de atunci…Rolul jucat de familia mea a fost esenţial, părinţii mei fiind integral sau parţial şi profesori de limbi străine - inclusiv de limba franceză, la paritate, practic, cu cel jucat de elevii şi, mai ales, profesorii de la Liceul Teoretic nr.1 Adjud (aşa se chema parcă pe atunci, nu ?!).

CULIȚĂ IOAN UȘURELU : .:În Vrancea se ştie puţin despre volumele traduse de tine în Franţa, Belgia etc.Care au fost autorii români preferaţi în traducerile tale? Dar scriitorii străini traduşi în româneşte?

CONSTANTIN FROSIN.: Foarte pe scurt, o trecere în revistă a activităţii mele din acest moment: sunt autorul a 35 (al 36-lea este încă în calculator, într-o formă cavasifinală) titluri de carte, din care 16 de poezie, restul fiind cursuri, dicţionare etc. Am tradus peste 130 titluri de carte, din care au apărut 121, doar 8 sau 9 fiind din franceză în română, restul fiind, toate, traduceri din limba română în limba franceză. Motivul: traduc mult mai uşor din română în franceză

fiind scriitor de expresie exclusiv franceză! Deci gândesc în franceză, practic, orice lucrare, după care mi-o traduc în româneşte…Aşa s-a întâmplat si cu Teza mea de doctorat, care a primit distincţia Magna cum Laudae. De altfel, Premiul Uniunii Scriitorilor din România mi-a fost acordat pentru traduceri din română în limbi străine…!

Autorii români preferaţi: clasicii şi inegalabilii Eminescu, Caragiale, Ion Barbu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, George Bacovia, Tudor Arghezi (selecţia este

aleatorie, scriu numele care-mi vin acum în minte direct în calculator…), dar şi moldovenii Horia ZILIERU sau Lucian TEODOSIU de la Radio Iaşi…Dintre scriitorii francezi traduşi, l-aş remarca pe Louis Ferdinand Celine, din care am tradus Moarte pe credit : am luat banii (o sumă frumuşică în 1992), dar cartea nu a apărut niciodată, pe motivul că banii care ar fi investiţi în acel volum de 630 pagini ar putea ajuta la apariţia a 4 sau 5 cărţi - cum s-ar spune în tembela noastră economie de p(-a-)iaţă: Non multum, sed multa…!

Adică : nu ne trebuie dom’le calitate, ci cantitate sau: Calitatea a murit, trăiască cantitatea! (cu tot cu cacofonie!)

CULIȚĂ IOAN UȘURELU :.:Știu că eşti un traducător de excepţie. Asta înseamnă că eşti si un scriitor bun?

CONSTANTIN FROSIN.:Traducător de excepţie, spuneţi, poate, căci au mai spus-o şi persoane din spaţiul francofon: un profesor belgian (şi poet, pe numele său Jacques MERCSX) spunea că predă franceza elevilor lui cu ajutorul traducerilor mele în franceză, limba utilizată acolo fiind foarte curată şi elegantă, fără impurităţi de sorginte arabă sau de alta natură…Chiar şi la noi, un traducător de marcă, Ion ROȘIORU, mi-a declarat, la o întâlnire a poeţilor de la Slobozia, (prin 1976, parcă…) că foloseşte traducerile mele pentru a învăţa pe elevi limba

franceză adevărată, conform standardului impus de Academia Franceză. Da, s-ar putea să aveţi dreptate, când mă gândesc că la prima mea ieşire în Occident, în 1991, gazda mea de

la Bruxelles m-a rugat să mai rămân o luna de zile măcar, pe casă, masă şi bani -echivalentul uni salariu al unui profesor belgian, pentru a-i învăţa limba franceză pe cei patru băieţi ai săi…Oricum, apreciatul şi temutul critic belgian Paul VAN MELLE, consideră că, practic, toate traducerile care vin din România sunt datorate lui Constantin FROSIN, iar calificativele folosite de intransigentul exeget sunt de genul: excelent, de excepţie, remarcabil, scrupulos etc.

CULIȚĂ IOAN UȘURELU :..:Vorbeşte-ne despre creaţiile personale şi peripeţiile intrării în Uniunea Scriitorilor.

CONSTANTIN FROSIN.:Scriitorul care sunt: poet si eseist de expresie franceză a primit numeroase laude pentru fiecare volum, practic, la fel de majore si de elogiase ca traducătorul…Asta numai în francofonie, în revuistica franceză şi francofonă; în România nu s-a spus un cuvânt despre activitatea mea ca scriitor de expresie franceză…Desigur, tăcerea asta a mieilor în

blană de lup s-a regăsit în atitudinea celor de la USR care, din 1996 până în 2000, au refuzat totalmente să ne acorde statutul de scriitor român, căci cel al scriitorilor de expresie

franceză îl primisem din 1991, când am devenit membru al ADELF (Asociația Scriitorilor de limbă franceză), SPAF (Societatea Poeților si a artiștilor Franței), PEN CLUB, secţiile franceză şi belgiană! Desigur, în România mi-a fost refuzată intrarea și în PEN CLUB…

CULIȚĂ IOAN UȘURELU.:Cum ai fost receptat în străinătate, ce premii ţi s-au acordat, cine te-a prezentat, ce reviste și ce instituţii îţi cer colaborarea?

CONSTANTIN FROSIN.:Receptarea mea în francofonie a fost, după obişnuinţă, perioada de aşteptare şi de probă, neaşteptat de bună, cota mea atingând nivele incredibile pentru mine: într-o revistă ca RIMBAUD REVUE, considerată Rolls Royceul revistelor franceze, de exemplu, s-a afirmat că, în poezia franceză, am un stil numai al meu (afirmaţie făcută de directorul

revistei, Samuel Brejar). Desigur, ar ocupa un spațiu mult prea mare să citesc acum din criticile referitoare la poezia sau traducerile mele; voi reaminti doar că dl. Paul Vad Melle afirma că sunt un Maestru al Paradoxului şi al eseului (într-o cronică la una din cărţile mele), ceea ce, spus de un mare maestru, citat cu pioşenie şi ascultat cu sfinţenie de confraţii mai mici (ca vârstă), nu e puţin lucru…În ceea ce priveşte premiile, voi încerca o selecție riguroasă căci unele au titulaturi lungi sau foarte lungi şi e păcat de spaţiul tipografic : consider ca relevant Premiul Parlamentului European pentru Cultură, Literatură şi Artă, primit în 1995, la Strasbourg, dimpreună cu regretatul MARIN SORESCU şi actualul Preşedinte al Academiei Române, dl Eugen SIMION, în cadrul Bienalei Mitteleuropa (cu un an înainte fusese invitat Mircea DINESCU). Al doilea premiu important cred că este cel acordat de Asociaţia &lt;La Renaissance Francaise&gt;, de către un juriu format din patru Ministere: cel de Interne, Externe, Apărare şi Învăţământ (remarcaţi, vă rog, că în România nu am primit nici un premiu ca Profesor…), juriul fiind prezidat de Preşedintele Republice Franceze, dl JACQUES CHIRAC ( care mi-a trimis o superbă felicitare de sărbători, pe care o semnează alături de soţia sa, Mme Bernadette

CHIRAC). Menţionez că au fost multe, din care amintesc Marele Premiu al Academiei din Luteţia, Marele premiu pentru Literatură al revistei internaţionale NUOVE LETTRE (Neapole), Premiul Fundaţiei Franco-Române Fronde, Diploma de Onoare a Asociaţiei Scriitorilor din Strasbourg etc. O a treia recompensă este acordarea gradului de Cavaler al Ordinului Național al Republicii Franceze al artelor şi Literelor, prin Decret al Ministrului Culturii, dna Catherine TASCA. Paradoxal, România tace de fiecare dată, sfidând parcă gentileţea Franţei, iar după o inerţie de patru ani, mi se acordă, în 2004, de către Preşedinţia României, un grad al unui Ordin pe domenii de activitate, de sute de ori inferior celui Naţional acordat de Franţa! Desigur, dl Gheorghe ANGELESCU nu cunoaşte cutuma intronizată în relaţiile Europene, conform căreia statul primitorului acordă un grad cel puţin egal, dar, de obicei, prin gentlemen’s agreement, cu una sau două trepte mai sus, la fel şi în cazul gradului. Practic, trebuia să primesc Serviciul Credincios în grad de Comandor sau Steaua României în grad de Ofiţer/Cavaler. Este

păcat când cei puşi să se ocupe de un sector habar nu au ce trebuie să facă! Pentru că toate oalele sparte de-a lungul timpului le-am plătit tot eu!

CULIȚĂ IOAN UȘURELU.: Faptul că vii din România este un atu sau o piedecă?

CONSTANTIN FROSIN.:La început-deci, ca debutant, este o piedică, practic, pentru că francezii sunt cei mai selectivi, elitişti şi chiar sectarişti din câți cunosc! Belgienii, italienii, canadienii sunt cu totul altfel. Personal, la început scriam unei reviste sau personalităţi câte o duzină de scrisori, până primeam două-trei rânduri, în care îmi notificau, sec, faptul că nu-i interesează colaborarea cu mine sau, când îi interesa, îmi indicau ce doreau de la mine -unii doreau doar traduceri, alţii doar poezie personală! Greu, foarte greu am reuşit să mă impun într-o lume în care, în cele aproape două mii de reviste de poezie, de exemplu, publică zeci de mii de poeţi…Iar numele nu sunt întotdeauna din cele mai nesemnificative…Am avut probleme ori de câte ori în România se întâmplau grozăvenii inacceptabile pentru europeni:venirea minerilor la Bucureşti etc. De fiecare dată, ori urma o pauză de o lună-două, ori îmi scriau pe un ton de reproş sau de cruntă ironie, sugerându-mi să mă implic personal pentru ca astfel de barbarii să nu se mai întâmple într-o ţară totuşi europeană…Plăteam, cum vă spuneam, oalele sparte de alţii…Cel mai greu este când mergi acolo după astfel de evenimente-toţi se reped la tine cu reproşuri, sau, pur şi simplu, toţi îţi întorc spatele-e o lume în care nu ai voie să greşeşti…Acolo nu mai are prea multă valoare Errare humanum est… Doar la noi mai prinde, dar ce vom face ca membrii UE?!

CULIȚĂ IOAN UȘURELU.: Te-am întrebat special despre activitatea internaţională, ca să-mi spui cum te privesc prietenii sau neprietenii din Galaţi şi ceilalţi conaţionali ai tăi.

CONSTANTIN FROSIN: Când am scris în cotidianul Viaţa Liberă, apărut cu o zi înainte de a primi, la Cotroceni, gradul de Cavaler, exprimându-mi indignarea pentru înjosirea pe care am trăit-o cu această ocazie, prietenii şi neprietenii mei au fost bulversaţi, nevenindu-le să creadă că pot fi atât de ingrat, de infatuat…Oricât am explicat eu acolo că s-a făcut o mare gafă în

cazul meu, n-a înţeles nimeni, probabil, despre ce este vorba. Desigur, presa naţională nu a preluat protestul meu, apărut pe internet chiar în ziua decernării gradului. Aşadar, l-am

precedat pe marele protestatar cu cel puţin o zi, dar fiind provincial şi gălăţean, n-a spus nimeni o vorbă! Deşi Viaţa Liberă se citeşte pe internet, de unde se preiau zilnic ştiri în presa centrală. De fapt, dle Profesor, cred că ar trebui s-o spunem apăsat aici: nu europenii ne pun piedici pentru a ne recăpăta statutul de ţară europeană, ci noi înşine! Uitaţi-vă cu ce defilăm pe

sticlă: cu crime, droguri, prostituţie, minute sau ore întregi dacă s-ar putea, dar despre cei care migălesc la o revistă de cultură, ca dvs. sau alţii, artiştii plastici sau, de ce nu traducători ca mine, nu s-ar spune un cuvânt, sau cel mult câteva secunde acolo...Deci nu ne vindem marfa, nu ne promovăm valorile, deşi suntem conştienţi că pe satelit suntem urmăriţi de presa internaţională, că ambasadele au servicii de despuiere a presei, care raportează zilnic ce se întâmplă într-o țară anume. Noi mergem la polul catastrofic, cu circul înainte! Ceilalţi  onaţionali: unii acceptă cu greu, în cercuri restrânse, alţii pretind că sunt prea tânăr pentru a fi încoronat rege al traducătorilor (N.B. sintagma nu-mi aparţine, doamne fereşte!), deci trebuie să mai aştept să le vină rândul întâi celor care aşteaptă de atâta timp o recunoaştere...Oricum, toţi diletanţii sau veneticii sunt bine veniţi în paginile revistelor cu ştaif sau fitze, mai puţin subsemnatul...Cel mai tare m-a surprins Mihai Cimpoi cu care am stat în cameră la câteva festivaluri de poezie, inclusiv la Focşani, cu care am legat o strânsă prietenie - aşa am crezut eu - şi care mi-a cerut texte pentru antologia Eminescu în 67 de limbi, din care, desigur, nu am primit nici un exemplar.Scriind într-un număr recent din Saeculum un articol superb: Eminescu şi literatura fără frontiere, dar incomplet şi injust prin omiterea numelor unor traducători de marcă, printre care şi ...subsemnatul! Sper, însă, că dl academician să revină asupra acelui articol, despre care nu pot să cred că a fost comandat special întru defăimarea mea (Marian Oprişan când  i s-a propus să mi se acorde nu ştiu ce titlu de către scriitorii din Focşani, a întrebat

ritos: Da`cine-i ăsta, că eu n-am auzit de el?!. ) Cum, la fel, nu pot crede că vreun tipograf zelos a scos paragraful privitor la mine...Deci, aştept reacţia dlui academician Mihai Cimpoi, şi chiar vă rog să-i trimiteţi revista dimpreună cu distinsele salutări...

CULIȚĂ IOAN UȘURELU:De curând ai fost decorat cu ordinul Meritului Cultural, ceea ce a provocat animozitate în unele cercuri. După cum cred că ştii, unii au refuzat această &quot; onoare venită dintr-un loc în care nu a fost respectat intelectualul. Din acel mediu a plecat, dacă ne amintim bine, celebra lozincă &quot; moarte intelectualilor&quot;! Cei care te-au decorat nu au respectat scriitorul, nu l-au ajutat să-şi publice opera decât cu anumite condiţii şi l-au adus la stadiul de &quot; cerşetor în loden&quot; cum spune una din cărţile mele).

CONSTANTIN FROSIN:La aceasta întrebare consider că am răspuns anterior-a se vedea articolul respectiv intitulat:Constantin Frosin nemulţumit de gradul de cavaler!, dându-se clic pe numele meu pe google şi căutând una din propoziţiile cotidianului viaţă liberă. Deci nu l-am primit cu toată inima şi sper că noua putere să îndrepte gafa respectivă...

CULIȚĂ IOAN UȘURELU:Faci parte dintr-o anumită generaţie de scriitori sau nu-ţi plac astfel de încorsetări de limitări?

CONSTANTIN FROSIN.:Domnule profesor, ca şi preşedinţii de state care acordă pe merit sau nu distincții dar care vin şi trec, iar scriitorii rămân, eu consider că şi aceste categorisiri, mode, mofturi etc.vin și trec, dar au rămas, rămân scriitorii adevărați, care trec proba timpului...Eu, unul, de ce să nu recunosc, consider că sunt mai bun traducător decât scriitor chiar dacă unii nu sunt de acord cu această modestie a mea. Oricum, faptul că am schimbat aberanta definiție din Larousse (de până în 1996) care considera că Eminescu era un auteur de contes et de nouvelles populaires, într-una care, deja în 1998, îl considera un mare scriitor şi marele poet naţional al românilor, este, pentru mine, o victorie şi o mare mulţumire sufletească.

Cum am procedat:am tradus Luceafărul în franceză pentru editura Geneze din Galaţi, apoi am tradus cca 10 cronici din marii noştri exegeţi, începând cu George Călinescu şi terminând cu Eugen Simion, în care se demonstra negru pe alb ce poet extraordinar este Eminescu-am trimis totul, pachet, la Larousse-si am reuşit!

CULIȚĂ IOAN UȘURELU.: Prin toată activitatea de până acum, crezi că ai schimbat anumite impresii nefavorabile ale unora despre ţara noastră? Sau toţi străinii ne apreciază...?

CONSTANTIN FROSIN.:Ia te uită, am răspuns deja parţial si la această întrebare...Desigur, pe unde trec, las urme cât mai luminoase aşa cum îmi permit modestele mele mijloace, dar ce folos, daca urmeză o invazie a minerilor sau vreun scandal politic răsunător, care ţine prima pagină a marilor ziare occidentale?! Toată munca mea de făurire a unei noi imagini, de schimbare în bine sau de eliminare a unor mentalităţi şi prejudecăţi ce ne sunt încă atribuite pe nedrept, se duce pe apa sâmbetei! Probabil că asta este diferenţa între zoon politikon si

homo artisticus...De unde si prelevaţia circului...Dar şi a întrebării:Cui prodest?!

CULIȚĂ IOAN UȘURELU.:Ai legat prietenii literare aici şi în afara graniţelor?

CONSTANTIN FROSIN.:Desigur, fără prietenii literare nu poţi face festivaluri de poezie, cum am făcut eu două ediţii în 1994 şi 1996, invitând scriitori şi critici literari de marcă din state ca Franţa, Belgia, Marele Ducat al Luxemburgului, Canada. Amintiţi-vă că primul festival internaţional a fost făcut de Bucureşti abia prin 1997 sau 1998...Lumea nu se dezmeticise încă bine, nu prea ştia ce-i cu Europa asta, iar eu făcusem deja doua festivaluri internaţionale de poezie < L' enfant poete>.;...Nu este mai puţin adevărat că fără prietenii literare, un autor roman nu prea are cum să pună piciorul aiurea, din raţiuni pecuniare...Cheltuielile de călătorie, cazarea (cca 100 euro pe noapte), mesele, cele mai multe de protocol, în compania unor scriitori de prin partea locului etc., nu prea pot fi suportate chiar de toată lumea...Iar postura de sărman care aşteaptă o masă la restaurant, ca să poată avea puterea de a-şi citi versurile, nu este cea mai indicată: occidentalii au oroare de cerşetori...!

CULIȚĂ IOAN UȘURELU:Care crezi că ar fi mizeriile...literare ale timpului în care trăim? Sau nu avem aşa ceva?

CONSTANTIN FROSIN..:Mizeriile literare ale timpului în care trăim? Cred că sunt cele dintotdeauna, şi cu greu ar putea fi circumscrise unui anumit spaţiu : frustraţii pe de o parte, invidioşii pe de alta, politicienii care visează doar afaceri bănoase şi putere, iar cultura şi literatura nu le oferă nici una nici alta...Cu menţiunea că la noi funcţionează teribil de bine principiul

coșului cu crabi...

CULIȚĂ IOAN UȘURELU.:Ai putea sa te compari cu un alt traducător din România? Ce părere ai despre traducători şi despre felul cum sunt ei priviţi în acest moment?

CONSTANTIN FROSIN.: Gândind, cum vă spuneam anterior, în franceză chiar şi acest, interviu, mi-a venit în minte celebrul Comparaison n’est pas raison…

Aşadar, comparaţia este, în general, subiectivă, iar eu vă spuneam că nu mă încred în clasamente, decât atunci când cunosc criteriile de apreciere, selecţie sau jurizare... Despre

felul cum sunt văzuţi traducătorii, cred că este şi o chestiune de şansă-dacă te afli într-un oraş cultural, cu tradiţii, sau într-una din cele trei capitale culturale ale României: Iaşi,

Cluj, Bucureşti, dacă te afli deci în miezul fierbinte al evenimentelor culturale, literare sau artistice, reuşeşti să te faci remarcat şi poate chiar să te impui. Stând departe, de fapt stai

deoparte, ochii care nu se văd, se uită, depărtarea îi sperie pe cei comozi, editurile refuză traducătorii care nu se pot deplasa pentru corecturi de câte ori o cere editura etc.

CULIȚĂ IOAN UȘURELU.: De obicei, pentru a fi recunoscut în ţara ta, trebuie să vii cu o recunoaştere cel puţin europeană. Cu tine cum s-a întâmplat?

CONSTANTIN FROSIN.: Ca unul care aţi fost de atâtea ori în Franţa, ştiţi foarte bine că acesta este nefirescul traseu al artistului sau literatului român, care suferă primul din cauza imbecilului dicton: Nimeni nu e profet în ţara lui. Vă spuneam că a trebuit să public întâi în Belgia, în 1992,primul volum de poezie, abia în 1994 în România; la fel s-a întâmplat şi cu debutul meu în revistă. Am primit un premiu al unei Fundaţii franco -române -un Mare Premiu pentru traducerea poeziei lui Lucian Blaga, deci nu un premiu românesc, urmat, în 1995, de Premiul Municipiului Galaţi, important pentru mine ca locuitor al urbei, dar fără nici o relevanţă în plan naţional sau cultural...

CULIȚĂ IOAN UȘURELU.: Ca traducător, ca scriitor şi ca profesor universitar ce-ai recomanda tinerei generaţii?

CONSTANTIN FROSIN..: Să nu ne apuce să clădească primul etaj al gloriei proprii fără a fi foarte siguri că baza pe care o au le permite acest lucru... Sa nu aspire foarte sus dintru-un început, căci riscă să capete un rău de înălţime incurabil... Să nu caute să se impună cu orice preţ, căci vor plăti un preţ înzecit în clipa judecăţii... Să citească foarte multă literatură, înainte de a se apuca să scrie literatura...Să citească foarte mult în limba străină în care şi-au propus să traducă...Şi să aibă foarte multă răbdare, întâi cu ei înşişi, apoi cu ceilalţi : toate la timpul lor, spune înţelepciunea populară...iar graba strică treaba! Să nu uite că lângă dramul de talent trebuie să aşeze tone de trudă şi mii de ceasuri din viaţă de munca îndârjită, de luptă cruntă cu propriile neajunsuri şi lacune...Abia după aceea se pot considera împliniţi şi pot culege laurii succesului deplin! Lucru pe care li-l doresc din toată inima!

Interviu realizat de Culiţă Ion UȘURELU

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.