Impozitele vrâncenilor, o nouă provocare pentru arhive
Impozitele pe locuințe din Vrancea ar putea scădea: arhivele și documentele vechi pot dovedi vechimea clădirilor
Registrul agricol, recensămintele din 1966 și documentele din arhive pot deveni esențiale pentru stabilirea corectă a impozitelor pe proprietăți în județul Vrancea, după modificările aduse Codului Fiscal prin OUG nr. 9/2026.
Noile măsuri adoptate de Guvernul României, legate de schimbarea modalității de impozitare, în funcție de vechime, a proprietăților clădite ce aparțin locuitorilor României și, implicit, ale celor din județul Vrancea, nici nu puteau să pice într- un moment mai bun. Pe lângă numeroasele scumpiri din țară, dar și din județul Vrancea, știrea că unele obligații de plată ale noastre pot scădea, cu procente de până la 25 la sută, va bucura milioane de oameni. Insă mai există o problemă. Știu oare Direcțiile și Serviciile de taxe si impozite toate aceste informații referitoare la data construirii celor aproape 9 milioane de locuințe din România? S-a anunțat că, dintre acestea, vreo două milioane de clădiri ar fi părasite. Dar și ele trebuie impozitate pentru momentul când cineva va decide efectuarea procedurilor de succesiune, doar n-or să fie scutite de această obligație din cauză că nimeni nu mai locuiește acolo. Si încă un aspect. Oare cât de exacte sunt aceste informații deținute de Primării? Știu autoritățile locale, precis, toate aceste date legate de momentul construcției locuințelor din raza lor administrativ- teritorială? Poate da, sau poate că nu. Trebuie, dacă nu știu, să apeleze din nou la arhive, ori la cele din depozitele proprii ori la Arhivele Naționale.
Să vedem în ce fel de documente, din trecut, se pot găsi astfel de date
În primul rând registrul agricol




În baza legislației românești, fie cea veche sau cea mai recentă, s-a decis înființarea unui sistem de evidență agricol denumit „registrul agricol”. Acesta constituie evidența tehnico - operativă a localităților servind ca bază tuturor evidențelor și documentelor privind indicatorii principali ai agriculturii. Acesta va fi ținut de toate primăriile din țară, iar datele din el trebuie să fie reale și să reflecte just situația fiecărei gospodării.În modelul tipizat al acestei evidențe agricole s-a introdus obligativitatea completării, la rubrica CONSTRUCȚII, a unor elemente importante. Anume toate construcțiile pe care le are gospodăria, indiferent de locul de așezare al acestora și nu trebuie să lipsească, pentru toate construcțiile, numărul lor, suprafața construită în m.p. și ceea ce ne intereseaza pe noi ca proprietari, dar și pe autoritățile locale, ca să ne impoziteze corect, ANUL CONSTRUCȚIEI. Și dacă aceste date nu figurează la dosarul fiscal al imobilelor noastre sau nu sunt cele reale, atunci noi putem procura, astfel, datele care atestă vechimea reală a clădirii sau clădirilor stăpânite, pe care să le transmitem, ulterior, la funcționarii fiscului.
Alte acte care mai conțin aceste informații utile pentru impunerea construcțiilor ar mai fi recensămintele și nu orice recensământ din trecut, ci acele înregistrări mai apropiate de zilele noastre. Adică cele din anii 1966 sau 1977, poate și cele ulterioare. Dar recensământul din anul 1966, cu date culese în anul precedent, constituie un document deosebit de valoros care se află atât în depozitele Arhivelor Naționale Vrancea cât și în spațiile de arhivă ale entităților administrativ-teritoriale.
Iată ce cuprinde, de exemplu, recensământul anului 1966 pentru localitățile Focșani, Panciu sau Adjud
În primul rând un formular intitulat fișa pentru delimitarea, numerotarea și măsurarea clădirilor și locuințelor, în cuprinsul căreia, pe lângă rubrici ca scopul clădirii, forma de proprietate, materialele de construcție, felul acoperișului, suprafața construită desfășurată și utilă, numărul camerelor de locuit, mai există o rubrică foarte importantă și anume ANUL CÂND A FOST CONSTRUITĂ CLĂDIREA. Lucru foarte bun în acest context creat de actualul guvern care menționează în OUG nr 9 din 2026 următoarele :
„ 3. La articolul 457(codul Fiscal), după alineatul (6) se introduc două noi alineate, alin. (6^1) și (6^2), cu următorul cuprins:(6^1) Valoarea impozabilă a clădirii, determinată în urma aplicării prevederilor alin. (1)-(6), se reduce în funcție de anul terminării acesteia, după cum urmează:a) cu 15%, pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 50 de ani și 100 de ani inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referință;b) cu 25 %, pentru clădirea care are o vechime de peste 100 de ani, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referință.”
Atenție ! Aceste date menționate în recensăminte și registre agricole se referă la case sau locuințe individuale. Dar să nu uitam că în județul nostru există și câteva zeci de mii de apartamente sau garsoniere. Însă la aceste locuințe colective data stabilirii construcției este un pic diferită. O putem găsi în planșele tehnice realizate la fostul Atelier de Proiectare Județean , în autorizațiile de construire eliberate de Serviciile de urbanism, în procesele verbale de recepție încheiate între fostele Șantiere de Construcții și Întreprinderile Județene de Gospodărie Comunală și Locativă (IJGCL), ca la noi în județ, sau la Intreprinderile de Construcții, Reparații și Administrare Locativă (ICRAL) ,ca în alte orașe. Mai pot fi găsite informații de urbanism și în alte evidențe alcătuite de autoritățile locale precum Primăriile sau structurile pentru situații de urgență.
Chiar există și un site interesant care oferă indicii interesante și colorate despre construirea tuturor blocurilor din orașele reședință de județ printre care și Focșani:Harta Blocuri .ro
Așa că cine consideră că își poate diminua impozitul și dorește acest lucru, poate face aceste demersuri documentare menționate mai sus.
Florin Marian Dîrdală, documentarist la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea














