Imagini rare! De la Adjudu Vechi la Adjudul Nou, un oraș început de unguri și ridicat de români și evrei pe terenuri boierești
Aflat la confluența dintre râurile Siret și Trotuș, Adjdul este una dintre cele mai vechi așezări din județul nostru. Când vorbim de localitatea Adjud, trebuie însă să avem în vedere că discutăm despre ceea ce cunoaștem azi că se numește Adjudul Vechi, o fostă comună rurală aflată la 3 km spre nord de orașul de astăzi. Miezul istoric al așezării este astăzi doar un sat în cadrul acestui oraș. Aceasta este însă prima vatră de locuire a adjudenilor, fiind la origini o fostă colonie ungurească din secolul al XIII-lea, care a fost, probabil, distrusă de invazia mongolă din 1241, refăcută ulterior și atestată prima dată în aprilie 1433 de un domnitor moldovean ca resedință a ținutului Adjud. Odată cu alipirea ținutului Putna la Moldova, de către Ștefan cel Mare, ținutul Adjud începe să piardă din influență, la fel și fostul Adjud. În cele din urmă acest ținut al Adjudului s-a unit cu cel al Putnei, rezultând distincta unitate adminitrativ- teritorială de până la 1950- PUTNA.
Adjudul Nou, pe pâmânturile boieroaicei Canta
Foto: Hala de carne, pește și zarzavat din Piața orașului Adjud
Fostul Adjud, odinioară prosper ca resedință de ținut, pierde din suflul economic și social, care încet, încet s-a transferat la Focșaniul Moldovei, reședința ținutului Putna până în 1862, apoi Focșaniului unit, reședința județului Putna până în 1950. Înainte de toate acestea, fostul Adjud a fost abandonat, nu se știe din ce motive, la finele secolului al XVIII de către o parte dintre locuitorii săi, care s-au mutat 3 km mai la sud, întemeind o nouă așezare, unde este azi poziționat orașul Adjud. Acesta a început a fi cunoscut ca Adjudul Nou în vreme ce aceluia de unde plecaseră i-au zis Adjudu Vechi. Pământul pe care s-a întemeiat Adjudul Nou aparținea unei boieroaice Canta, de la care s-a adjudecat prin licitație de către familia Balș (un membru fiind mai bine cunoscut datorită conflictului cu Moș Ion Roată, consemnat cu măiestrie de marele nostru Creangă), apoi de către Niculescu Dorobanțu și în cele din urmă rămâne moștenire fiicei lui, Elena, căsătorită cu un anume Emil Lahovary din celebra familie nobiliară cu același nume.
Foto:Sinagoga Mică
Orașul a fost dezvoltat de evrei
În ceea ce privește etnicii evrei din această zonă, pe baza surselor documentare existente la nivelul Serviciului Județean Vrancea al Arhivelor Naționale am constatat, conform cu Marele Dicționar Geografic al României, coordonat tot de un Lahovari, George Ion, că în anul 1898 locuiau în Adjud sau Adjudul Nou, după religie, 614 mozaici. Aceștia frecventau atunci două sinagogi, iar comerțul local se exercita printre alții și de 63 de persoane din același neam evreiesc. Comunitatea Evreilor din Adjud, judetul Putna, dispunea în jurul anului 1940 de o bibliotecă cu 400 de volume de lectură diferite, iar ca imobile ce fuseseră expropriate de Statul Român cinci obiective, în afara de câteva scutite, prin lege, de la expropriere, după cum urmează:
Foto:Baia comunității israelite
BAIA RITUALĂ: Aceasta a fost construită prin anul 1900 pe terenul Comunității Evreilor din Adjud, strada Costache Negri, cu o valoare de impozitare de aproximativ 250.000. Construcția era în lungime de 17 m și lățime de 12 m. Pereții îi avea din zid, era acoperita cu tablă și compusa din 5 încăperi. Suprafața totală a terenului -552 mp din care construit 204 mp.
Foto:Sala de festivități a comunității evreiești din Adjud
SALA DE FESTIVITĂȚI: începută ca și construcție prin 1908 și terminată în 1936, a fost ridicată tot pe terenul Comunității de pe strada Costache Negri. A fost impusă la 27.000 de lei ca venit brut, construcția având o valoare în 1940 de aproximativ 1.000.000 de lei. Clădirea se întindea pe o lungime de 21 de m și o lățime de 9 metri compusă din balcon, sală, scenă și o cameră artiști. Suprafața totală a terenului era de 255 m.p, din care construit 189 m p.
Foto:Casa paznicului din Cimitirul Ortodox
LOCUINȚA INTENDENTULUI a fost achiziționată în anul 1935 de la Iosef H Leibovici și se afla în vecinătate cu proprietățile Comunității de pe strada C. Negri. Valoarea proprietății în 1940 era de 400.000 lei. Construcția avea fațada spre strada C Negri, cu o lungime de 7,50 de ml și lățimea de 7 m, compusă fiind din sală și cinci încăperi. Era acoperită cu tablă, suprafața totală a terenului ajungea la 485 mp din care construit 61,5 mp. A servit pentru nevoile gospodăriei intendentului, pentru depozitat diferite obiecte ale Comunității, pentru păstrarea carului mortuar și pentru depozitat lemnele de foc necesare Sinagogilor.
Alte locuințe ale COMUNITĂȚII – au fost construite prin 1910 pe terenul organizației din strada C Negri. Acestea aveau în lungime 12 m l și lățime 4 ml , cu pereții de zid și acoperiș de tablă. Suprafața terenului pe care s-au edificat aceste case era de 736 m p din care construit 48 de mp Această clădire a servit ca locuință pentru intendenții Sinagogilor și oamenii de serviciu, iar o cameră a fost acordată hahamului de serviciu de la abatorul de păsări.
ABATORUL DE PĂSĂRI era o construcție de pe la anul 1900 pe terenul Comunității din strada C Negri. Clădirea ocupa 16 mp fiind facută din scânduri și acoperită cu șindrilă. Ea a servit doar ca abator de păsări.
CIMITIRUL VECHI NEEXPROPRIAT folosit de Comunitatea evreilor din Adjud de peste 150 de ani (1941-150 egal 1791)- aproximativ anul atestat de documente în care populația s a strămutat din Adjudul Vechi în cel Nou, dovadă că și evreii au fost printre cei care s-au mutat, dacă prima lor preocupare a fost să-și amenajeze un cimitir în noul loc și să-l asigure din punct de vedere juridic cu stăpânul zonei ca să nu-i scoată nimeni din perimetru atunci când dorea ). Suprafața acestui teren era 7200 de mp
CIMITIRUL NOU a fost obținut prin împroprietărirea din anii de după Primul Război Mondial, fiind situat în strada Cartierul Nou de la Trotuș. În 1936 s-a făcut un schimb,prin care terenul respectiv s-a mărit spre vest în contul unei suprafețe dinspre nord. A fost ridicată atunci și o construcție pentru paznicul cimitirului. Suprafața acestuia 10 000 de mp.
Foto:Sinagoga Mică
Scutită de expropriere a fost și Sinagoga Mică care funcționa într-un imobil construit în anul 1910, pe un teren donat de boierul Balș în perioada 1820-1840, compus din trei camere și un antreu -la nord se mărginea cu Societatea Unirea, la est cu strada C. Negri, la vest cu N. Marin si la sud cu str Tabacari.
La fel s-a procedat si cu Scoala Israelită, construită în anul 1900 pe un teren donat tot de boierul Balș la începutul secolului al XIX lea, deci tot imediat după strămutarea populației din Adjudul vechi.
În ceea ce privește celelalte familii de evrei ,informații despre acestea se pot afla din vechile registre de stare civilă și chiar din documentele Centrului Național de Românizare, organism înființat în timpul regimului Antonescu, prin care și casele particulare ale evreilor, nu doar bunurile comunităților lor, au fost confiscate și închiriate de cele mai multe ori tot vechilor proprietari. (Marian Florin DÎRDALĂ)
Marian Florin Dîrdală este cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
Foto:Școala de predat religie
Foto:Biserica Sfântul Dumitru
Foto:Școala Primară de Băieți
Foto:Școala de fete
Articol publicat pe site-ul:vranceaaltfel.ro
Florin Marian Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea
Articol republicat în Ziarul de Vrances
Prima publicare-luna mai 2020
