Local

I.P.J. Vrancea ia măsuri suplimentare pentru prevenirea faptelor ilegale, pentru o minivacanță în siguranță

Ziarul de Vrancea
30 mai 2020 911 vizualizări

În contextul minivacanței prilejuite de sărbătorirea Zilei de 1 Iunie, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au fost luate măsuri suplimentare pentru prevenirea faptelor ilegale, prin asigurarea unei prezențe suplimentare a efectivelor de ordine publică la nivelul întregului județ.

În perioada 28.05 - 01.06.2020, peste 1000 de polițiști, sprijiniți de lucrători de la alte structuri operative și de aproximativ 100 de polițiști locali, vor acționa pentru protejarea și sprijinirea cetățenilor. Astfel, la activități vor participa circa 150 de polițiști de la rutieră, 720 de ordine publică, dar și polițiști de la investigaţii criminale, de la arme, explozivi şi substanţe periculoase, transporturi, investigarea criminalității economice, precum și luptători de la acțiuni speciale.

Una dintre prioritățile angajaților MAI aflați în teren este respectarea măsurilor dispuse pentru protejarea sănătății cetățenilor.

În cadrul dispozitivelor de ordine și siguranță publică, vor acționa în medie, în fiecare zi, aproximativ 200 de polițiști, cu 100 de mijloace de intervenție.

Pentru siguranța traficului, pe cele mai importante artere rutiere din județ, sunt amplasate 35 de aparate radar.

Amintim faptul că până pe data de 31 mai, inclusiv, este obligatorie justificarea deplasării persoanelor în afara localităților.

Pentru evitarea unor evenimente neplăcute, le recomandăm cetățenilor următoarele:

Apelați 112 - Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă -  numai în cazuri de urgenţă, care necesită intervenţia promptă a structurilor specializate pentru soluţionarea acelui eveniment.

B.P.   Nr. 185 din  29 mai 2020


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.