Local

Hora de la Fundătura Vrancei-29.05.2017

Cristi Merchea
29 mai 2017 3160 vizualizări

Fotografii realizate de Adrian Teodorescu.

Vezi și 3 filmulețe realizate de participanții la acțiune

 

 

 

 

Cum urci Șoseaua Vrancei, la Tulnici, în centru, se cotește la stângă și, după un urcuș „în piept”, te trezești pe coasta unui deal de unde se vede ca-n palmă Țara Vrancei: Păuleștiul, Spineștiul, Tulnicii și multe alte sate. Ziua e senină, cu câte un nor ici-colo răzlețit pe cer. E primăvară și natura ne desfată privirile și sufletele cu frumusețea sa. Iar aici chiar că e frumoasă. E „piciorul de plai” atât de mult cântat de oamenii de la munte, de cei la care mergem.

Ne primesc cu pâine și cu sare, așa cum o fac de fiecare dată, de la pirma ediție. Silvia Vrinceanu Nichita, redactorul-șef al Ziarului de Vrancea și co-organizatoarea acestui eveniement ne așteaptă să intrăm împreună în grădina acestor oameni. Anul acesta suntem mult mai mulți. Este deja ediția a V-a. Mai bine de 150 de copii, tineri, adulți, bătrâni din sat dar și din toată Vrancea, din alte țări, (voluntari din Polonia, Grecia, Italia, Spania, Franța împărțițiîntre Mărășești și Școala Elena Doamna din Focșani veniți în țara noastră pentru a interacționa cu tinerii și copiii) s-au adunat în grădina familiei Ionică și Mărioara Popa. De la cel mai mic, o fetiță de doar un an și șase luni, și până la cei mai în vârstă, oamenii sunt îmbrăcați de sărbătoare, în frumoase și colorate costume populare. Gardurile au fost împodobite cu țesături și covoare vechi iar fetele și-au făcut coronițe din flori... Se joacă, se cântă, se vorbește, se stă de vorbă cu oamenii satului.

Maria Mănăilă, o localnică ne invită să-i vedem muzeul: o cameră unde a strâns ce se mai poate strânge din cele ce făceau odată la război dar pe care le păstrează cu sfințenie și orgoliu acum.

Cum spuneam, inițiativa e unică în Vrancea și aparține inimoasei familii Popa din Fundătura, un sat care nu mai există administrativ (aparține comunei PĂulești) dar care își duce veacul pe aceste plaiuri extraordinar de frumoase.

Oaspeți mai vechi sau pentru prima oară, au călcat iarba grădinii aceste familii: Aurora Martin, reprezentant al Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, venită pentru a doua oară să promoveze non-violența și egalitatea de șanse, artista populară Ionica Stan, o vrânceancă din Rădulești care a încântat sufletele românilor din Italia mai mulți ani cu muzica populară iar acum a venit și aici, clubul Jurnaliști Tineret în (Re)Acțiune coordonat de Silvia Vrânceanu Nechita, elevi și profesori ai Școlii Postliceale Sanitare „Vasile Alecsandri” care s-au alăturat inițiativei și au făcut și un control al tensiunii și al glicemiei sătenilor prezenți mulți, blogheri, jurnaliști, fotografi, Grupul Vocal Accord, asociația „Voluntariat pentru viața” coordonată de familia Drăgan din Mărășești...

Oaspeții au venit cu daruri, cu cărți pentru biblioteca înființată anul trecut, cu haine donate de o altă vrânceancă aflată în Italia, Doina Mustățea, cu voie bună și fericirea că aici, departe de civilizația sălbatecă, lucrurile, locurii, locuitorii îți dau altceva. Îți dau liniște, seninătate și bucuria că în satele românești mai găsești OAMENI. Oameni sinceri, cu sufletul deschis, dornici să primească în ograda lor oaspeți de oriunde, cu care să schimbe o vorbă și să împărtășească din amintiri.

Pentru că ce este mai frumos, într-o zi însorită de duminică, decât să găsești pacea locurilor, miresmele florilor și zumzetul albinelor la o cană de povești și un cașcaval afumat, aici, între crestele munților și verdele dealurilor? Ce poate fi mai frumos decât căldura oamenilor de la munte care te primesc cu brațele deschise?

Cristi Merchea

PS. Mulțumim pe această cale companiei Transfero care a asigurat trasnportul tinerilor din Focșani și care este mereu alături astui fel de inițiative.

Fotografia postată de Cristi Merchea.

Fotografia postată de Cristi Merchea.

Fotografia postată de Cristi Merchea.

Fotografia postată de Cristi Merchea.

Fotografia postată de Cristi Merchea.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.