Local

Gravele probleme de la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Focșani dezvăluite de ZdV, discutate în ședința CL

Ziarul de Vrancea
3 oct 2022 4843 vizualizări

Ziarul de Vrancea a publicat în ediția tipărită și online de luni, 26 septembrie 2022, articolul AUDIO | Scandal în cancelaria CN Pedagogic Focșani! Profesoara Carmen Ion, inițiatoarea Festivalului Boovie, agresată de contabilă!, prin care au fost dezvăluite fapte deosebit de grave petrecute vineri, 23 septembrie 2022, la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani. Prefectul Nicușor Halici a luat poziție miercuri, 28 septembrie 2022, după articolul publicat în Ziarul de Vrancea și a cerut clarificarea situației de la Colegiul Național Pedagogic. El a solicitat verificări din partea Inspectoratului Școlar Județean asupra activității desfășurate la nivelul acestei unități școlare. Mai ales că, potirvit spuselor sale, există informații că ar fi fost comise „iregularități” la întocmirea dosarelor elevilor, dar și în legătură cu angajarea unor persoane. Și primarul Cristi Valentin Misăilă a anunțat în ședința Consiliului Local Focșani de joi, 29 septembrie 2022, că că achiesează la solicitarea prefectului Nicușor Halici cu privire la declanșarea în regim de urgență a unui control din partea Corpului de control al Ministerului Educației și din partea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Vrancea pentru a se clarifica pentru totdeauna situația de la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Focșani. Citiți în continuare discuțiile purtate în ședința Consiliului Local al Municipiului Focșani de joi, pe acest subiect.

Primarul Municipiului Focșani Cristi Valentin Misăilă: Doamnelor și domnilor consilieri, dragi colegi! Dat fiind faptul că noi am început cu unele unități de elită care se laudă cu profesori și cadre didactice, iată c-am avut și nefericita „plăcere” să auzim că într-o altă unitate de învățământ, de prestigiu de altfel a Municipiului, se întâmplă niște lucruri ieșite din comun. Acte de violență între personalul auxiliar și cadre didactice. Mai ales doamna profesor Carmen Ion este un simbol aș putea spune pentru Focșani, fiind cea care a inițiat acel proiect prin care Focșaniul s-a făcut foarte cunoscut. E vorba de Festivalul de de book-trailere Boovie. Și rog pe această cale, pe deoparte reprezentanții Consiliului Local Focșani în Consiliul de Administrație (n.r. al Colegiul Național Pedagogic”Spiru Haret” Focșani ) să depună toate diligențele legale, repet legale, de a face verificări cu privire la ceea ce s-a întâmplat acolo. Și nu numai despre ceea ce s-a întâmplat acum, și cu privire la ceea ce se întâmplă în general. Pentru că acolo este o atmosferă tensionată menținută știm noi foarte bine de cine. Și aș vrea totodată să spun că achiesez și eu la solicitarea domnului prefect Nicușor Halici cu privire la a se declanșa în regim de urgență un control din partea Corpului de control al Ministerului Educației și din partea Inspectoratului Școlar Județean(IȘJ) Vrancea. Pentru a se clarifica pentru totdeauna situația de la Colegiul Național Pedagogic”Spiru Haret” Focșani. Este inacceptabil să se întâmple astfel de incidente într-o unitate de învățământ. Culmea, care are ca principal profil creearea de cadre didactice. Dacă în această atmosferă cadrele didactice sunt educate, înseamnă că noi vom avea o problemă. Nu noi cât generațiile viitoare. Și cred eu că ar trebui să înțelegem cu toții rolul determinant pe care în avem fiecare dintre noi atunci când suntem delegați în anumite funcții să reprezentăm în special Consiliul Local, Municipiul Focșani în Consiliile de Administrație la unitățile de învățământ. Și așa cum vă spuneam de fiecare dată, principalul nostru obiect de activitate să spunem așa îl reprezintă gestionarea fondurilor din bugetul local. Haideți să dăm importanța cuvenită acestei atribuții pe care dumneavoastră o aveți, în momentul în care sunteți delegați să faceți parte din aceste Consilii de Administrație. Parctic, acolo în aceste Consilii de Administrație se decid anumite categorii de cheltuieli, anumite categorii de investiții și este bine să vegheați asupra lor. Din fericire, văd că-n ultima perioadă și nu numai în ultima perioadă, mereu au fost solicitări și din partea celor care sunt titularizați ca membri prin Consiliile de Administrație, dar și din partea colegilor consilieri, care nu sunt cu funcții în Consiliile de Administrație. Dar sper eu să înțelegeți și ați văzut, cred că am dat prioritate întotdeauna lucrărilor pentru învățământ și pentru a se desfășura procesul educațional în cele mai bune condiții. Aștept în continuare la fel o colaborare strînsă și sper eu să fie doar un eveniment unic (n.r. cel întâmplat la  Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Focșani despre care a publicat articole Ziarul de Vrancea) în învățământul din Focșani, din Vrancea. Și sper să nu se mai repete. Iar instituțiile statului să-și facă treaba și să verifice ceea ce s-a întâmplat acolo și cine-i vinovat să plătească. 

 

Consilierul local PNL Costel Bîrsan, membru în Consiliul de Administrație Colegiul Național Pedagogic”Spiru Haret” Focșani: Mulțumesc doamna viceprimar! Domnule primar, mulțumim că ați adus vorba de aceste aspecte întradevăr, îngrijorătoare care se întâmplă la acest Colegiu, de altfel de prestigiu. Noi suntem trei persoane în Consiliul de Administrație din cadrul Consiliului Local și aveți și dumneavoastră un reprezentant trimis acolo. Și eu îmi iau angajamentul, împreună cu colegii mei să depunem un raport în cel mai scurt timp, în ceea ce privește activitatea Consiliului Local, Consiliului de Administrație și ceea ce știm noi că s-a întâmplat acolo și ce se întâmplă încă acolo, în acel Colegiu. Promit că-n cel mai scurt timp veți avea pe masă un document care să vă lămurească pe deplin asupra situației din acel Colegiu. Mulțumesc!   

Citiți și:AUDIO | Scandal în cancelaria CN Pedagogic Focșani! Profesoara Carmen Ion, inițiatoarea Festivalului Boovie, agresată de contabilă!;

Nicușor Halici reacționează după articolul din Ziarul de Vrancea. Prefectul trimite IȘJ în control la Pedagogic să facă verificări amănunțite;

Drept la replică solicitat Ziarului de Vrancea de profesoara Carmen Ion de la Colegiu Național „Spiru Haret” Focșani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.