Local

George Melinte, elev al Colegiului „Emil Botta” din Adjud este tânărul mort în tragicul accident produs vineri dimineață pe DN2-E85

Ziarul de Vrancea
19 iul 2025 24472 vizualizări

O dimineață obișnuită de vineri s-a transformat într-un coșmar pentru comunitatea din Adjud, după ce un accident grav, produs pe Drumul Național 2 – E85, între localitățile Mărășești și Domnești, a curmat viața a două persoane. Una dintre victime este George Melinte, un tânăr de doar 18 ani, elev în clasa a XI-a al Colegiului Național „Emil Botta” din Adjud.

 

Tragedia a avut loc vineri 18 iulie 2025 în jurul orei 09:55, când un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 77 de ani a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de tânărul George Melinte. Impactul a fost devastator, iar echipajele de salvare sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru cele două victime, care prezentau leziuni incompatibile cu viața.

Potrivit informării transmise la ora 10:27 de Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, apelul de urgență a fost primit la 112 cu doar câteva minute înainte. Zona a fost imediat securizată, iar traficul restricționat pentru efectuarea măsurătorilor și a cercetărilor necesare.

Din nefericire, ambii conducători, atât șoferul autoturismului, cât și motociclistul, au fost declarați decedați de către echipajele medicale sosite la fața locului”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

La scurt timp, și Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea a confirmat decesul celor două victime. Două echipaje de urgență tip B2 au fost trimise la locul accidentului, însă ambele persoane implicate, un tânăr de 18 ani și un bărbat de 78 de ani, au fost găsite fără semne vitale. Cazurile au fost preluate de medicii legiști.

Moartea lui George Melinte a fost confirmată oficial de Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud, într-o postare publicată pe rețelele sociale vineri seară, la ora 18:30. În mesajul postat pe pagina de Facebook, cadrele didactice și colegii deplâng pierderea prematură a unui elev exemplar:

George a fost un elev deosebit de bun, un copil educat, respectuos și apreciat de întreg colectivul Colegiului Național <<Emil Botta>>. Plecarea lui lasă un gol imens în sufletele noastre și în comunitatea noastră școlară.”

Tânărul absolvise recent clasa a XI-a Colegiului Național „Emil Botta” din Adjud și se pregătea pentru un nou început, plin de speranță. Mesajele de condoleanțe nu au întârziat să apară din partea colegilor, profesorilor și cunoscuților, care descriu un tânăr discret, ambițios și pasionat de motociclete.

Tronsonul DN2-E85 pe care s-a produs accidentul este cunoscut pentru riscurile ridicate, mai ales în perioada verii, când traficul devine intens. Poliția Rutieră continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele tragediei. Deși nu este exclusă o eroare de apreciere sau o manevră imprudentă, concluziile vor fi făcute publice abia după finalizarea anchetei.

Până atunci, comunitatea din Adjud și întreaga echipă a Ziarului de Vrancea adresează sincere condoleanțe familiilor îndurerate și se alătură durerii celor care l-au cunoscut și iubit pe George Melinte.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Citiți și:(Update) Accident rutier mortal pe DN2-E85, între Mărășești și Domnești: Două persoane și-au pierdut viața

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.