Local

Galerie foto | Nu mai e ce-a fost odată în Vrancea tradiţională, dar există speranţă

Janine VADISLAV
6 mai 2020 3596 vizualizări

Viaţa merge după legi străvechi păstrate cu sfinţenie până-n ziua de azi, având şansa să apuce şi ziua de mâine. Vă întrebaţi poate, pe ce mă bazez... Pe gândul şi fapta unui om care a fost legat prin nenumărate fire invizibile de sacrul, de misterul vieţii, care nu s-a sfiit să „vadă” că în spatele omului de azi se află omul de ieri, iar în faţa lor omul de mâine, cu aceleaşi credinţe, aceleaşi temeri, acelaşi simţ al proprietăţii ( în cel mai bun sens al cuvântului ) pentru că, „Unealta din ogradă, haina de pe el, interiorul casei, de la zăvor până la icoană, casa însăşi şi poarta, tot ce-l înconjoară şi-i  făcut de mâna lui, îi aparţine. Omul e stăpânul lor, dar el este supus legilor nescrise, transmise din generaţie în generaţie. Totul îi aparţine - nu doar în înţeles material, ci şi în înţeles spiritual. Toate lucrurile fac parte din el, dintr-un întreg care este făptura şi viaţa sa de om, după cum spunea Ernest Bernea, personalitate a şcolii etnografice şi sociologice româneşti.

A doua mărturie pe care mă bazez este a unui om care a iubit nespus de mult satul tradiţional, familia, datina şi obiceiurile pe care le-a purtat o viaţă întreagă în suflet şi pe care le-a transmis mai departe într-o carte. Născut în 1925 în Soveja, legat prin sânge de satul natal, a cărui istorie, a cunoscut-o, a cercetat-o şi în care a revenit de fiecare dată cu bucurie, a avut grijă să nu se piardă atâta frumuseţe care a fost odată, o lume fabuloasă din care a mai rămas atât de puţin şi nici pentru puţinul acesta mulţi nu mai au ochi să-l vadă, urechi să-l audă. Pare greu de crezut că ceea ce au trăit vrâncenii (din zona de munte mai ales) până acum vreo 70 de ani, n-a fost o poveste, ci a existat cu adevărat. Poate că erau mai simpli oamenii pe atunci, mai puţin şcoliţi, trudeau mai mult, aveau griji mai mari, dar în sufletul lor erau fericiţi: familia era familie, rudele ţineau aproape, prietenii erau de încredere şi când era vorba de petrecere ştiau să petreacă.  

Primele amintiri ale sovejanului Ion Răduţa, pline de farmec şi culoare, redate cu nenumărate amănunte, cum numai copii pot reţine, sunt legate de familia lui. Naşterea, căsătoria, botezul, moartea, erau elementele principale după care se trăia viaţa. Nunta Lelei, sora autorului, care la 17 ani se cununa cu alesul inimii, a fost momentul care i-a marcat copilăria, l-a făcut atent la ce se petrece în jurul lui, cum te poate şi se poate schimba viaţa. Poate nu mirele şi mireasa, nici părinţii, nici nunii şi nuntaşii îl fascinează cât desfăşurarea evenimentului în sine, urmărind pas cu pas tot ce se întâmplă din momentul în care băieţi şi fete sunt „puşi în joc” şi până la încheierea nunţii... La joc era adevăratul târg al fetelor, un târg fără bani. Acolo vedea fata pe băiat şi băiatul pe fată, câte parale face, dacă fata e isteaţă, dacă ştie să se poarte în lume, dacă-i harnică şi, după 2-3 ani de joc se alegeau unii pe alţii. Aşa de important era jocul în faţa oamenilor şi a satului încât chiar dacă erau plecaţi toată săptămâna, duminica trebuia musai să fie acasă toţi cei care erau „puşi în joc”. Fetele, mai ales, „puse în joc”  de la 14 ani, erau întotdeauna însoţite de mamele care dirijau totul.

Odată stabilită nunta începea iureşul pregătirilor. Nunta Lelei era una, a mirelui alta şi alta era nunta naşilor. Fiecare cu oamenii lui, cu muzici în trei părţi, cu mese puse în trei locuri şi cu dansuri la fel, aşa cum era obiceiul în sat.

Vineri, în zori, 3 sănii, cu câte 3-4 flăcăi în fiecare, cu ploşti cu vin, cu lăutari, plecau la pădure, să taie şi să aducă brazii. La întoarcere se opreau cu toţii la nun unde băteau brazi în stâlpii de la poartă şi de la cerdac. Când terminau, ieşea nunul cu vin, închinau, apoi se prindeau în joc numai flăcăii, după care plecau mai departe, la mire. Aici aşteptau fete şi băieţi, din partea mirelui, care porneau jocul în vreme ce din brazii aduşi de la pădure se făcea o arcadă pe sub care aveau să treacă nuntaşii. Vârfurile celor doi brazi se legau şi se punea o batistă cu un cub de zahăr, un ban de 2 lei sau de 5 lei o streablă de busuioc şi o bucăţică de hârtie roşie gofrată.

La urmă, se puneau brazii la poarta socrului mic. La mireasa se punea şi o masă pentru flăcăii care tăiaseră brazii la pădure.

Mirele avea grija să cumpere miresei voalul şi coroniţa. În loc de rochie albă, fata purta cel mai frumos costum naţional pregătit pentru această zi. Cu o săptămână înainte de cununie se scriau de mână, cu indigo violet, biletele de nuntă al căror text s-a păstrat până în ziua de azi. Seara se mergea cu sticla cu vin, pe la fiecare, din partea socrului mic. Sâmbăta seara începeau vedrele, un fel de bal la care luau parte numai fetele şi băieţii, ultimul pentru fata care se cununa a doua zi.

Duminica dimineaţă, începea nunta. Pe la 9-10 se prezentau muzicanţii  la mire, la nuni şi la mireasă, unde suratele se adunau s-o gătească. Era ultima găteală de fată mare. În acest timp la casa mirelui se adunau flăcăii călări, călăraşii. La fiecare cal nunul, mirele şi mireasa legau câte un tulpan.

La ora 11.00. nunta începea să se umfle.

La 12.00 mirele cu călăraşii mergea la nun, era semnalul că s-a pornit nunta. De la nun se mergea la mire unde alaiul era întâmpinat cu muzică şi vin. Aici, cele doua orchestre se uneau cântând lumii adunate, care se veselea, iar după  vreun ceas tot alaiul pornea către casa miresei.

Ce purta mireasa în ziua cea mare, ne spune tanti Ţica Geană, care s-a născut la Soveja, a copilărit aici, şi-a pregătit  zestrea şi s-a măritat  cu un flăcău din sat. Pricepută tare la lucru, talentata iubitoare a portului popular, care duce tradiţia mai departe, are multe de povestit.

„În prima zi, adică duminica, mireasa purta voalul pe cap, dar a doua zi era legată cu marama. În ziua cea mare îmbrăca o cămaşă nouă şi catrinţa de mireasă”.

Cam aşa arăta o mireasă acum 70 de ani, cum o vedeţi învesmântată pe tanti  Ţica, lângă războiul de ţesut. Începând cu mireasa, naşii, socrii, toţi purtau la costumul naţional jacheta: la bărbaţi era din stofă, la femei din catifea, cusute cu fir metalic. Le lucrau măicuţele restul era lucrat aici, în Soveja, de mâna bunicilor şi a mamelor. Toată iarna lucrau la lampă. Trei luni le lua să facă o cămeşă a cărei pânză era ţesută tot în casă.

- Ce lucra fata care urma să se mărite? întreb.

„Începând din lăsata-secului, de postul Crăciunului, fata cosea cămaşa pentru mire şi cămaşa pe care urma s-o poarte ea. Pentru soacră cosea o  cămaşă cu un model mai simplu. Pentru ea, viitoarea mireasă cosea două cămeşi. Nunta ţinea 4-5 zile, dar 2 zile trebuia să fie îmbrăcată foarte frumos; în prima zi purta un costum, a doua zi alt costum”.

- Cine ţesea catrinţa?

Erau 3 femei aici în sat, printre care şi o mătuşă a mea, care lucra cu fata ei. La catrinţă trebuie două persoane, se pune model în spate, pe iţe, iar una sta în faţă, la ţesut cu suveica. Alesătura e făcută din mână. Dacă eu aveam un model, următoarea mireasă căuta alt model, unicat Tot ce se lucra, se păstra în familie, nu se înstrăina nimic. Şi la cămeşi era la fel. Dacă venea o surată în vizită,  fata băga lucrul sub pernă, să nu-i vadă modelul. Când ieşeau la horă, fiecare avea modelul ei. Era o întrecere, să arate fiecare cât este fata de harnică şi de gospodină.

- Cât costa un costum de mireasă?  

„Numa jacheta - auzeam discuţia la bunici - echivala cu preţul unei vaci, iar catrinţa cam tot atât. Cămeşa o cosea viitoarea mireasă, dar erau şi fete care nu se pricepeau. Ştiu o femeie din sat care şi-a ţinut băiatul la facultate din cusut cămeşi pentru fetele care nu ştiau a coase..., dar costa!”

Părinţii de fete se pregăteau din timp pentru acest eveniment, spune tanti Ţica.

„Să vă spun exemplul meu. Pe când aveam 12 ani, maică-mea a început să-mi facă zestre: cuverturi de pat val de păretar ca să îmbrace o casă... Mama fetei avea obligaţia asta, să îmbrace o cameră, două, casa toată, după cât erau de înstăriţi părinţii fetei. Fiind singură la părinţi, maică-mea, la vârsta de 12 ani, s-a hotărât că nu mă mai dea la şcoală, deşi învăţam foarte bine. Mi-a spus că ea lucrează pentru mine ca să mă aibă alături, „să nu-mi plângă scrisorile”, asta era vorba ei. A început cu catrinţe mai simple, de purtat la lucru, apoi vreo 5 catrinţe cu model, deosebite. Toată ziua şi toată noaptea, mergând pe drum la vecini, răsucea fir pentru catrinţe. Când am împlinit 15 ani o vecină şi-a făcut casa lângă noi şi s-a orientat din ce familie mă trag, că aşa se-ntreba pe atunci, „din ce viţă vii!”. Străbunicul meu fusese preot, aşa că vecina spunea, „luăm fata lu cutare, că-i din viţă mai bună. Maică-mea era în putere şi putea să ne ajute aşa că, la 15 ani jumătate s-a fixat nunta. Zestrea era făcută cam la jumătate. După nuntă am mai lucrat vreo 4 ani de am îmbrăcat toate camerele şi-am mai completat restul de zestre. La noi, în Soveja, este unicat, se-mbracă  de sus până jos camerele cu păretar, năvade şi jos se face un fel de  adamăscuţă cu verde şi albastru, 60 cm care vine brâul de jos. Şi mai jos, 40cm, se vede  varul acela cu sineală, ca să se vadă cât de îngrijită şi de curată este casa.

În ziua nunţii alaiul mergea la mire, de acolo la naşi şi de la naşi veneau cu toţii la mireasă. Prima dată intra feciorul cu plosca cu vin şi cu colocoşenia, care spunea: „Bună dimineaţa, am venit  cu săpăliga de argint  să scoatem floricica din pământ. Că aici e cam ofilită, s-o ducem la casa noastră, s-o punem la fereastră .”

„După care se intra în casă, spune tanti Ţica, se făcea un dans şi-ncepea hora mare. Se aşezau pe categorii în jurul miresei şi a mirelui, naşu, naşa, neamurile din partea naşii, din partea naşului. Apoi veneau socrii cu neamurile lor. Socrii mici se prindeau cu rânduială, nu intra fiecare unde voia. Şi lumea sta pe de- margină. Era unu cu biciul care intra în mijloc şi se vedea hora roată aşa de frumos...!”                                           

- Ce făcea bărbatul cu biciuşca? întreb.

„Lua băbuţele care se băgau în interiorul horii. În horă stăteau pe un scaun  socrii cu găleata de vin alături, însoţiţi de  neamurile apropiate. Din partea miresei se umbla cu pahare cu vin şi se serveau toţi nuntaşii. Se făcea o urare, „Noroc, trai bun la tineri”. Când se termina hora, se rupea colacul şi se arunca în cele patru puncte cardinale, iar fetele alergau să prindă şi ele, să le poarte noroc, să alerge flăcăii după ele cum alergau după colac. După care alaiul pleca la biserică”.

După cununia care dura aproape o oră, urma dansul, masa şi darul, mirele cu nuntaşii lui acasă la el, nunii cu nuntaşii lor acasă la ei, mireasa şi cuscrii cu nuntaşii lor. Totul dura până la ora 4 dimineaţa  când se strângea darul şi se aduceau banii la mireasă. Din 3 locuri, trei batiste cu bani pe care mireasa le ascundea în sân...

La nunta lui tanti Ţica s-au strâns 50 000 lei folosiţi apoi la noua casă a mirilor...   

Tanti Ţica Geană e tristă, cununia, hora mare nu se mai fac. Doar colacul se mai aruncă şi se mai face o horă mică.

„Nu mai e ce-a fost odată, nu mai e...”, şopteşte tanti Ţica cu regret.

- Vă pare rău?

„Îmi pare. Aici am deschis ochii, aici am trăit. Îmi pare rău c-a fost o lume de valoare, s-a lucrat mult la noi. Treceai noaptea şi vedeai lumina. Se sculau femeile de la 4 şi lucrau la război. A fost o lume care nu mai e, sau chiar dacă mai e..., le numeri pe degete, să ducă mai departe, să nu se piardă tradiţia. Câtă artă, câtă răbdare, toate plecau după mâinile lor...”

Ţica Geană mă numesc, am 64 de ani, sunt meşter popular din comuna Soveja.   

PS. Janine Vadislav mă numesc şi sunt din neam de bucovineni din Cernăuţi, îndrăgostită iremediabil de aceste locuri minunate, cum de altfel se găsesc peste tot în România. Iubesc tradiţia, iubesc poveştile, munţii şi pădurile lor, adevăratele „bijuterii” care ies din mâinile acestor oameni, care nu cunosc alt loc drag sufletului lor, şi o biserică la care se închină. Sunt oameni calzi, cu un suflet minunat care ştiu să se bucure, să se adune laolaltă, să petreacă, să se ajute... Poate că această mare dragoste de locul natal va reuşi să readucă la viaţă tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti.

Şi-ar mai fi ceva, bunele sfaturi din bătrâni... Fetele nu ieşeau la film, la horă, la nuntă fără mamele lor.

„Aşa s-a obişnuit, aşa a fost de pe timpuri, spune tanti Ţica, şi mamele noastre tot la fel. Dacă fata avea un prieten, părinţii o lăsau la bal cu el, cu o condiţie, când se stabilea, venea ş-o lua de acasă. Dacă se fixa ceva pentru nuntă cu câteva luni înainte, jumătate de an, îi dădea voie să se ducă, dar cu acordul părinţilor şi ai lui şi ai ei.

Viitorii socrii cercetau cu atenţie din ce familie este băiatul, dar mai ales din ce familie vine fata. Soacra se uita cu ce e îmbrăcată, ce cămăşi are, dacă sunt lucrate de mâna ei, sau i le coase satul, dacă mama fetei ţese, dacă fata e pricepută şi muncitoare. Se ţinea cont de toate amănuntele începând de la străbunici, la bunici, la părinţi... Ce lecţii de viaţă oferă aceşti oameni simpli, harnici, de un bun simţ ieşit din comun. Lucrurile bune n-ar trebui uitate, niciodată. ( Janine VADISLAV )


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.