Local

VIDEO | G4media.ro: Marian Oprișan, filmat în timp ce discuta despre achiziția unei limuzine de lux BMW seria 7

Ziarul de Vrancea
4 iul 2019 2881 vizualizări

”Am văzut o ofertă, am configurat de curiozitate un tip de autoturism. Banii mei sunt la mama mea”, a fost reacția lui Oprișan la întrebările jurnaliștilor de la g4media.ro

Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea și al PSD Vrancea, a fost filmat de un cititor G4Media.ro în show-room-ul unui dealer auto în timp ce discuta cu un vânzător despre opțiunile unei limuzine de lux BMW seria 7.

Întrebat de G4Media.ro dacă și-a cumpărat automobilul și care e sursa venitului pentru un automobil de minimum 95.557 de euro, Oprișan a spus că ”nu am comandat, am fost în vizită să mă uit, ca oricare om pasionat de automobile. Am văzut o ofertă, am configurat de curiozitate un tip de autoturism, mă gândesc dacă o iau sau nu”.

La întrebarea reporterului G4Media.ro despre proveniența sumei necesare pentru achiziție, în condițiile în care în ultima sa declarație de avere (depusă în 2018) apare un depozit de 75.005 euro, Oprișan a spus: ”Nu mai puneți întrebări la capitolul ăsta. Eu am mai declarat că atunci când am intrat în politică, în administrație, aveam un milion și jumătate de mărci. Când mi s-a făcut o înscenare și mi s-a pus sechestru pe o mașină, i-am dat toți banii mamei mele. Acolo sunt banii mei”.

”E mai mult cancanerie ce faceți dvs. Mă gândesc dacă să iau sau nu mașina”, a mai spus Oprișan.

Imagini video cu Marian Oprișan în show-room:

Text informații + VIDEO:g4media.ro

Citiți și:Cum justifică Marian Oprișan redactorilor de la Libertatea , faptul că mama sa deține Ford-ul Shelby F150, în valoare de 120.000 de euro;

Cine-i proprietarul Ford-ului de 118.000 de euro? Marian Oprișan zice că bolidul îi aparține mamei sale

Citiți întreg articolul publicat în g4media.ro accesând titlul alăturat:VIDEO Marian Oprișan, filmat în timp ce discuta despre achiziția unei limuzine de lux BMW seria 7. ”Am văzut o ofertă, am configurat de curiozitate un tip de autoturism. Banii mei sunt la mama mea”


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.