Local

Frizerii, o breaslă a Focșaniului de altădată și de azi: „Ras, tuns și frezat!”

Daniel Muşat-Mureşanu
15 feb 2021 5241 vizualizări
Foto:arhiva ZdV.Credit foto : Academia de Frizerie
Foto:arhiva ZdV.Credit foto : Academia de Frizerie

Focșaniul a avut din cele mai vechi timpuri bresle de meseriași de cea mai înaltă calitate. Printre croitori, cizmari, zugravi, covrigari, lustragii, o altă breaslă foarte solicitată de focșăneni era cea a frizerilor. Fără aceștia nu am putea trăi o viață civilizată, igienică și de ce nu, elegantă. Și cum se spune că „meseria este brățară de aur”, nici noi focșănenii de altădată nu am dus lipsă de acești oameni iscusiți, adevărați artiști ai podoabelor capilare.

Și pentru că fără acești oameni nu am putea duce o viață normală, și în zilele noastre locuitorii Focșaniului au unde merge pentru a se aranja cu un tuns, să își scurteze barba sau... chiar mai nou... să se vopsească sau să se penseze. 

Da! Ați înțeles bine. Noua generație de frizeri nu numai că și-a diversificat modul de activitate, dar și-au schimbat și denumirea în cea de „hairstylist”. Din discuțiile purtate cu un prieten, reprezentant de frunte al acestei bresle, pe nume Ionuț Stoica, am înțeles că tot mai mulți focșăneni apelează după ce se tund, la un spălat cu șampon, la un contur de barbă, un vopsit, pensat sau chiar la o manichiură. Este un trend nou ce le oferă, în opinia lor, un plus de eleganță. Vremuri noi, obiceiuri noi!

Dar să ne întoarcem puțin în timp și să facem o călătorie pe „Strada Mare a Unirii, colț cu Republicii” și pe străzile adiacente unde am avut ocazia să cunosc diferiți oameni, aparținând breslei frizerilor. În urmă cu peste 55 de ani, copil fiind, am făcut cunoștință cu primul frizer, dar și cu cleștele acela din inox, care îți intra în păr și țăcănea, dar și smulgea din fire și care nu te făcea să te simți prea confortabil. Vechiul frizer nu te tundea din acel clește manual și se ajuta din foarfecă și pieptăn. Pentru cine dorea să își ajusteze barba, frizerul folosea briciul. Un instrument prevăzut cu mâner din os, de multe ori din fildeș, și o lamă din inox foarte bine ascuțită. Fiecare frizer avea în dreptul oglinzii sale agățată în perete, o curea din piele peste care trecea lama bisturiului cu mișcări de sus în jos de câteva ori pentru a tăia foarte bine și a ascuți instrumentul. Poate de aici și vorba: „Arăți brici”.

Când un bărbat se bărbierea la frizer, pe vremurile acelea nu era la modă portul bărbii, acesta folosea un ... aș putea spune, un adevărat „ritual”. Îi spunea clientului care stătea pe scaun să dea capul pe spate, iar frizerul începea să maseze fața cu cremă „NIVEA”. Începea de sub bărbie, cobora pe gât și urca ușor spre obraji. Îi simțeai fiecare deget pe față și chiar îți conferea o relaxare. Acest masaj, ajuta tocmai ca barba să devină moale și atunci când trecea briciul peste fața fină, să nu zgârie sau să producă disconfort. Acel hârșcâit neplăcut al unei lame pe o față uscată era eliminat prin acest masaj. După ce masa bine cu cremă fața, pregătea într-un bol cu puțină apă caldă, o spumă fină frumos mirositoare iar cu ajutorul unui penson începea elegant să așeze crema pe față în mod uniform și să înceapă procesul de bărbierit. Pensonul este un instrument folosit și în zilele noastre de unii bărbați care întrebuințează crema de ras, o pastă distribuită într-un tub, asemănător pastei de dinți și care este format dintr-un mâner de obicei din lemn frumos lăcuit și care are o perie din fir de porc sau veveriță, cu ajutorul căreia se întinde crema. Spre deosebire de firul de porc, cel de veveriță este foarte fin. Îmi aduc aminte de la tata, „Dumnezeu să-l odihnească”, că atunci când se bărbierea la frizer, de regulă după ce se tundea, acesta când termina rasul bărbii, făcea aer pe față cu un prosop alb imaculat tocmai pentru a liniști sau calma eventualele disconforturi ale pielii. După ce zvânta bine fața și o tampona ușor, dădea cu o soluție reconfortantă care mirosea foarte frumos, de obicei a lavandă. Dacă din nefericire se întâmpla ca briciul să piște puțin fața, frizerul avea la îndemână o piatră acră de formă cilindrică sau un creion de oprit sângerarea cu care, după ce îl înmuia puțin în apă caldă, dădea imediat pe fața clientului și sângerarea se oprea instant. Eiii, ce vremuri, ce timpuri, ce lume așezată am avut în vechiul Focșani.

Alți clienți doreau să își contureze doar mustața, atunci frizerul cu grijă îl prindea ușor de nas și începea să se „joace” cu briciul dând forma dorită mustății sau perciunilor. De obicei la frizer veneau și ștabi căci și ei erau oameni și lăsau un gheșeft (ciubuc) mai gras. După fiecare tuns, clientul era dat pe părul proaspăt aranjat cu ulei de păr, o soluție ce făcea ca părul să fie așezat uniform și să miroasă frumos. Primul frizer pe care l-am cunoscut, dar recunosc că niciodată nu m-am tuns la el, a fost „Mărgărit Nebunul”. Bietul om nu era nebun, dar datorită escapadelor sale comice își dobândise această poreclă. După ce chefuia la crâșma „Ca la mama acasă”, situată în zona Piață, după câteva carafe de vin își comanda o trăsură sau sanie (depinzând de anotimp) și „ordona” birjarului să îl ducă la căsuța sa situată în colțul străzilor „Dogăriei” și ”Democrației”. Pe parcursul traseului, Mărgărit chiuia de se auzea în toată „mahalaua Focșaniului vechi”. Toți focșănenii recunoșteau chiuitul aparținând frizerului și știau că acesta și-a înecat amarul. Micuța lui frizerie era cu un acoperiș jos cam îngrămădită și pășind în interior, coborai pe două trepte din lemn ce scârțâiau a timp vechi și puteai observa multe „mușcate”, un acvariu cu peștișori viu colorați, iar în dreptul micuței ferestre, îți atrăgea atenția un mic pitic din tablă, cu barba albă care, dacă îl atingeai, el începea să se balanseze. Copil fiind, și eu am avut ocazia să ating acel pitic.

Pentru că veni vorba de strada „Dogăriei” nu pot să nu vă reamintesc că era o stradă plină de ateliere de confecționat coșciuge, ateliere de pielărie, unde se confecționau cele mai bune hamuri pentru cai sau magazinașe de mercerie de unde iscusitele croitorese se aprovizionau cu cei mai frumoși nasturi, elastice și ațe de toate culorile.

Dar primul frizer care m-a tuns cu adevărat pentru prima dată, a fost nea Fane Dumitriu. În acea vreme, pe strada Mare a Unirii, cam pe unde este acum magazinul Milcov, funcționa frizeria „Ciufulici” amenajată special pentru tunsul copiilor. La „Ciufulici” copilul nu stătea pe scaun ci pe niște căluți sau măgăruși din lemn tocmai pentru a îi distrage atenția când părul lor lua contact cu acel clește din inox. Mergând cu mama la nea Fane, îl ruga să mă tundă franțuzește, îi șoptea ceva la ureche și acesta înțelegea că trebuie să mă tundă doar din foarfec și pieptăn. Așadar eram scutit de acel clește care făcea pe mulți copii să plângă. Nea Fane Dumitriu, de multe ori venea să mă tundă și pe mine și pe tata fiind vecini pe vechea stradă „Greva de la Grivița”. Ne despărțea doar o casă. Din păcate, la începutul anilor ”80, frizerul meu preferat și-a pierdut viața într-un accident stupid, amețind pe scări și căzând pe acestea de la etajul trei. Am rămas însă prieten cu fiul acestuia, inginerul silvic Liviu Dumitriu.

Alt frizer la vechiului Focșani a fost Ionel Vlad. Nimeni altul decât fratele lui Marinică zis Șanu și Neculai Vlad zis Silică. Era un foarte bun frizer, dar din păcate s-a stins destul de devreme, asemenea surorilor sale Casina și Maricica. De fapt toți frații s-au stins rămânând doar Silică, bine-cunoscut în oraș în perioada anilor ”80, pentru agresivitatea sa.

Mergând mai departe și străbătând breasla frizerilor, vi-l prezint pe meșterul Ștefan Constantin care lucra la atelierul de frizerie situat în piața Sud. Nea „Șoni” așa cum era cunoscut de toți clienții, era un bun meseriaș și la el se tundeau de regulă, majoritatea fotbaliștilor de la Unirea Focșani deoarece stadionul sportivilor se afla tot în cartierul Sud. Legat de nea „Șoni” doresc să vă împărtășesc o scurtă istorioară. Mai de mult vă povesteam că am făcut parte din promoția 1978, a școlii generale din Sud, unde a funcționat și liceul Pedagogic. Am fost o promoție experimentală deoarece eram două clase, puțin diferite în perioada comunismului. Eram o clasă de 43 de băieți și o altă clasă de tot cam atâtea fete. Clasa noastră „A” formată doar din băieți, de multe ori crea probleme de indisciplină. 43 de băieți nu provocau pagube mari, dar suficiente pentru a fi pedepsiți. Și cine putea să fie diriginte la o asemenea clasă decât un profesor de educație fizică, pentru a ne putea ține în frâu. Așa că ne-am bucurat pe timpul gimnaziului de grija domnului profesor Remus Stoleru. Domnia sa, pentru a ne putea ține liniștiți, ne-a explicat că dacă unul dintre noi greșește vom plăti toți. Așa că în momentul când cineva greșea (și nu se întâmpla prea rar), la ora de sport ne încolona și mergeam toți la „Șoni” pentru a ne tunde „garçon”. Acest model era modern numai că, în viziunea domnului diriginte „garçon” însemna tuns zero. După ce nea „Șoni” ne rezolva pe toți, ca pe bandă, ne uitam ciudați unul la celălalt și râdeam de felul cum arătam. După mulți ani, aproape vreo 40, ne-am revăzut o parte din promoția 1978, unde a fost invitat și domnul profesor Remus Stoleru. Stând la masă și depănând amintiri, nu puteam să nu îl întrebăm și să ne amuzăm de tratamentul care ni-l aplica, apelând la serviciile lui nea „Șoni”. Atunci domnul profesor ne-a destăinuit un secret care nimănui nu i-ar fi trecut prin cap: „Voi credeți că eram nebun să vă tund de capul meu? La ședințele cu părinții, mă plângeam de prostiile pe care le făceați și atunci am convenit de comun acord să aplicăm această metodă.”. Așa am aflat după ani de zile că tunsoarea „garçon” era de fapt o conspirație între domnul diriginte și părinții noștri. Din păcate, nea „Șoni” a avut parte de o moarte puțin ciudată, pierzându-și viața într-un accident casnic și ca tragedia să fie și mai puternică, la câteva zile după înmormântare, din prea multă suferință, a decedat și soția sa. Soția, nimeni alta decât doamna Mariana, fostă ospătăriță la celebra cramă „Vrâncioaia”, restaurant „Zimbru” și „Miorița”. La cea din urmă locație „Miorița” l-a avut ca șef de unitate pe domnul Usturoi care făcea parte din vechea gardă a negustorilor, frate cu nimeni alții decât bine-cunoscuții Costică Argint și Mitică Argint. Dumnezeu să-l ierte pe nea „Șoni”. (Aceste ultime amănunte mi-au fost relatate de prietena mea Nicoleta Mirică, părinții săi fiind familia Grecu, nașii de cununie ai cunoscutului frizer).

Mai târziu am cunoscut un alt bătrân frizer prin intermediul vecinului meu, bunul prieten domnul Zota, despre care am scris în alt capitol. Nea Grigore locuia pe fundătura „Ana Ipătescu”, o străduță veche de lângă piață. Nea Grigore tundea acasă fiind pensionar. Avea o cameră special amenajată și în ciuda vârstei înaintate de 88 de ani, tundea foarte bine și ieftin. Mă împrietenisem cu dumnealui și chiar l-a tuns și pe tata de câteva ori. De multe ori când mergeam să mă tund eram însoțit de copii și soție, soția se întreținea cu doamna lui nea Grigore. Stăteau afară la o măsuță și povestea că este în vârstă și suferă de diabet. Odată prin piață m-am găsit cu nea Grigore și l-am întrebat ce face doamna. Acesta mi-a răspuns trist că soției sale, din cauza diabetului i-a tăiat un picior. Am continuat să mă tund la dânsul cu copiii, timp în care soția mea se întreținea cu doamna. Stătea afară pe bancă și depăna amintiri din tinerețe. Nea Grigore după ce ne tundea se bucura pentru soția sa, că are cu cine să se întrețină și ne ruga sa mai zăbovim puțin pentru că îi plăcea compania noastră. În semn de prietenie mă servea cu un șpriț rece, scos de dânsul din beci. La puțin timp am aflat că doamna și-a pierdut și al doilea picior, nu a mai durat mult și s-a stins. A continuat totuși să tundă, practicându-și meseria care l-a ajutat să trăiască, stingându-se la peste 90 de ani fiind îngrijit în ultima perioadă de fiica sa.

Un alt frizer bine-cunoscut în Focșani, care a ieșit la pensie de la frizeria din zona piață, a fost domnul Nelu Ștefănescu. M-am împrietenit cu dânsul în perioada când eram polițist și aceasta a avut o tamponare cu un alt conducător auto. De câte ori mă tundeam la nea Ștefănescu, mă invita într-o cameră alăturată atelierului împreună cu alți colegi de-ai săi și în funcție de timpul lor liber, când nu aveau clienți, serveam o cafea. Acest lucru îl făceam știind foarte bine că prin mâna frizerilor trec tot felul de categorii sociale: medici, profesori, ingineri, elevi, șoferi, măcelari, brutari etc. Profitam de acest lucru și îi „trăgeam de limbă” aflând cu această ocazie câte ceva din activitatea unor presupuși infractori. De multe ori îmi erau de folos informațiile aflate la un pahar de vorbă.

Alt frizer care și-a desfășurat activitatea mulți ani la atelierul situat pe strada „Republicii” (vezi „Strada Mare a Unirii, colț cu Republicii”) a fost domnul Leonida Boștinaru. Acesta locuind aproape, după orele de serviciu venea la domiciliul meu unde mă tundea pe mine și pe fiul meu. Acasă aveam mai mult timp de discuții și de amintiri despre Focșaniul vechi. După ce acești frizeri s-au pensionat sau au plecat în altă lume, am fost nevoit să îmi caut alt maestru pentru a avea unde să mă tund. În opinia mea, frizerul este ca medicul de familie pe care ești nevoit să îl vizitezi la anumite intervale egale de timp. Dacă îți păstrezi frizerul, el de la a doua vizită știe deja ce fel vrei să te tunzi și nici nu te mai întreabă. Aceasta este o dovadă de profesionalism.

Nu a durat mult până mi-am găsit actualul frizer cu care m-am împrietenit și unde merg să-mi tușeze barba și să îi tundă pe cei trei băieți. De aproximativ 12 ani merg la domnul Ionuț Stoica care are situat atelierul la subsolul clădirii în care funcționează ASIROM. Atelier situat, coincidență sau nu, tot pe strada Republicii și se numește „Fashion Style”. Îmi face plăcere când merg la tuns în această locație și mi-am păstrat obiceiul de a purta dialog cu domnul Ionuț căruia îi povestesc cum funcționa pe vremuri frizeria „Ciufulici” și îi relatez despre activitatea vechilor colegi de breaslă. Astăzi, Ionuț Stoica a înlocuit vechea mașină de tuns manuală din inox cu mașini electrice de înaltă calitate, care aproape nici nu se aud când funcționează. Beneficiază de o locație foarte curată, modernă, dotată cu aparatură de ultimă generație. Zilele trecute îmi povestea că a achiziționat un aparat de sterilizat ustensilele pe care a plătit 1500 de euro, dar fără de care nu ar fi putut obține reînnoirea autorizației de funcționare. Tot cu această ocazie am aflat că datorită noilor condiții impuse, numărul frizeriilor din oraș ar putea să scadă. Trăind într-o lume modernă și timpul fiind foarte prețios, pentru a te tunde la Ionuț Stoica, trebuie să îți faci programare care este respectată cu multă precizie. Ajungând în incinta frizeriei nu aștepți mai mult de 5 minute, față de ora programată. Ai posibilitatea să servești și o cafea aromată ce miroase a Focșani vechi. Domnul Ionuț Stoica oferă servicii de înaltă calitate și se întâmplă uneori să prinzi o programare chiar și la două-trei zile. Acest lucru explică faptul că nu duce lipsă de clienți tocmai datorită serviciilor sale ireproșabile. Dumnealui însă nu poate face față singur solicitărilor și face echipă bună cu colegii săi Andrei și Vlad, frizeri de înaltă calitate (care își respectă șeful), dar este implicată în această activitate și soția sa, Silvia Stoica care asigură bunul mers al frizeriei. De asemenea, un frizer tânăr și simpatic a fost și Jujău, dar datorită experienței căpătate de la domnul Stoica, s-a hotărât să își deschidă undeva la țară propriul atelier. Îl felicit pe Ionuț Stoica pentru seriozitate și îi doresc să se poarte cu clienții săi „la mustață” așa cum o face din totdeauna.

Cu drag al dumneavoastră, Daniel Mușat Mureșanu Focșani 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.