Foto+VIDEO | In memoriam Aurel Stanciu- Milcovin, ultimul mare hâtru al umorului vrâncean. Astăzi de împlinesc opt ani de la deces
Prin încetarea din viaţă a marelui jurnalist Aurel Stanciu, în seara zilei de 20 octombrie 2016, breasla jurnaliştilor vrânceni a rămas fără unul din stâlpii ei de rezistenţă
ASM, cum îşi semna de multe ori, cu modestie, articolele, a fost un talent gazetăresc în stare pură, excelând îndeosebi în scrierile de factură umoristică.
Un talent atât de mare nu s-a arătat deloc interesat, ca atâţia alţii, să-şi adune scrierile într-un volum pe care cititorii vrânceni l-ar fi primit cu bucurie şi plăcere. A făcut însă acest lucru o editură ieşeană, PANFILIUS, care i-a găsit loc lui Aurel Stanciu în paginile antologiei ”Personalităţi române şi faptele lor, 1950-2000”. Cartea a apărut în anul 2009, iar când am aflat de existenţa ei i-am cerut permisiunea să scriu câteva rânduri despre acest gazetar de excepţie ce a lăsat o dâră de lumină în urma lui, dovadă fiind prezenţa acestuia într-o carte fundamentală despre valorile umane din ţara noastră.
Purtând dialogul pe calea telefonului, am simţit în vocea colegului meu de toc şi călimară de la Ziarul „Milcovul”, Aurel Stanciu (pseudonimul Milcovin), din anii ’70 şi începutul anilor ’80 ai secolului trecut, aceeaşi modestie pe care a afişat-o dintotdeauna. La puţin timp după discuţie, nenea Aurică mi-a şi trimis un exemplar al cărţii, cu autograf: „Lui Radu Borcea, alături de care viaţa vrânceană ne-a oferit prilejul să facem din publicistică un real sacrificiu, cunoscând, în spiritul său colegial, adevărata onestitate şi generozitate. Cu drag şi respect, Aurel Stanciu-Milcovin, Focşani, 22 sept. 2009”.
În volumul mai sus menţionat, de 500 de pagini, Aurel Stanciu este prezent de la pagina 218 la pagina 248, cu o selecţie din creaţia sa umoristică în versuri şi în proză, precum şi cu fotografii personale şi de familie.
Ultimul hâtru al presei vrâncene fost un talent precoce în domeniul umorului şi, la vârsta de 11 ani, în anul 1945, făcuse deja prima compunere, „Baladă pentru bariera Coteşti”, care a stârnit amuzamentul cititorilor:
„Focşaniul e un târg bătrân
Cu fete de liceu timide
Ce din păcate mai rămân
Când corigente, când gravide…
Şi-n târgul ăsta mic şi şters,
Cu clevetire de cumetre,
Eu am adus un pui de vers,
Dar a murit…bătut cu pietre”.
Se grăbise de tânăr să ajungă la cenaclurile literare şi prin redacţiilor unor ziare, pentru a-şi face cunoscute creaţiile literare, iar talentul lui i-a deschis multe uşi. La vârsta de 18 ani este recomandat deja de conducerea unui cenaclu din Braşov pentru a urma cursurile şcolii de Literatură şi Critică Literară a Uniunii Scriitorilor, condusă de marele prozator Mihail Sadoveanu. Aici îl va avea coleg de clasă şi vecin de pat, în dormitorul internatului, pe un alt mare talent, Nicolae Labiş, cu care legase o mare prietenei. La aceeaşi şcoală, va fi coleg cu o pleiadă de alţi tineri talentaţi ce vor ajunge nume de referinţă în literatura română postbelică.
După absolvirea şcolii însă Aurel Stanciu a ales calea ziaristicii, unde a făcut epocă. Perioada fastă din viaţa lui a fost la Ziarul „Micovul” care avea ziarişti unu şi unu, mulţi dintre ei fiind astăzi în eternitate inclusiv prin cărţile scrise de ei, tipărite şi lăsate posterităţii.
La „Milcovul” a fost şi perioada noastră fastă, iar Aurică, aşa cum îi spuneau mai toţi colegii, era responsabil nu numai cu redactarea unor articole cu greutate, de regulă de pagina I, ci şi cu buna dispoziţie, cu umorul. Versifica cu o mare uşurinţă şi făcea o poantă, o glumă sau un banc din orice i se părea interesant. Părea absent la lucrurile serioase şi îşi găsea de lucru scriind ce gândea în acel moment. La una dintre acele şedinţe de sumar săptămânale, când redactorul şef găsise de cuviinţă că trebuie să ne frece „ridichea” pentru libertinajul cu care ne scriam textele, Aurică s-a apucat de zor să scrie, noi crezând că el lua notiţe de la şef. În realitate, el ne dedicase câte un catren la fiecare care au stârnit hohote de râs.
Cu fiecare an care trecea, Aurică devenise şi mai hâtru, dar şi mai boem. Îmi aduc aminte că am fost împreună la Suraia, la o analiză pe probleme de agricultură. Participa întreaga conducere politico-administrativă a judeţului. Pe drumul dintre Bilieşti şi Suraia se putea vedea, de o parte a şoselei, cum băltea pe câmp apa, iar pe cealaltă parte era uscat. Ordinul primului secretar de judeţ, Simion Dobrovici, era să dispară apa care acoperiseră culturile, sufocându-le. Imediat, responsabilul cu zona a adus o motopompă şi a început să deverseze apa în terenul uscat, „inginerie” ce i-a inspirat lui Aurică următorul titlu în „Milcovul” nostru drag: „Hai să facem baltă, pe partea cealaltă”. Titlul nu a convenit mărimilor Vrancei, ei crezând că ziarul nostru face mişto de partid.
Aurel Stanciu a scris însă pamflete rimate rămase de referinţă în literatura română; a scris poezii şi texte muzicale, unele aflate în fonoteca de aur a televiziunii publice, a scris interviuri cu mari personalităţi ale culturii române, dintre care le amintesc pe cele cu Angela Moldovan şi Nicolae Botgros, l-a portretizat pe Nicolae Labiş, a scos gazete private.
La vremea tinereţii lui, a fost şi el portretizat de „peniţarii” de renume ai ţării în revistele de umor („Urzica” fiind una dintre ele), care îi publicau pamfletele şi catrenele. Scria în dulcele grai moldovenesc, încât ai fi crezut că a trăit şi conversat toată viaţa numai cu oamenii locului. În Trenuleţ de Cucuieţi surprinde o discuţie între două femei, una localnică, cealaltă măritată în acest sat pendinte de comuna Vidra:
- „Mă uit la ’neatali (i) şî parcî văz cum ai hinit colia, cu ani în urmî, în sat la noi. Şî erai cumu-i floarea. Da’ acu’ tari(i) ti-ai mai ohilit şî ti-ai uscat ca un gătej, şi ti tocheşti pi chişioari (i) pi zî şi treşi (i). Ia zî: ti bati bou’ di barabac-tu, aşă-i?”
- „Mdă, mai dă şi el cî di aia mi-i barbat”.
Unui ins cam analfabet, ridicat după „rivuluţie” redactor şef la un ziar din Bacău, la care şi Aurel Stanciu a ajuns să lucreze în perioada de tranziţie, i-a dedicat o epigramă care a văzut lumina tiparului fără ca şeful să se prindă că despre el este vorba:
„Bate apa, crapă piua,
Fostul repetent de-a şaptea
E redactor-şef la Ziua,
Dar de fapt…e prost ca noaptea”.
Iar după o vizită electorală a lui Ion Iliescu la Bacău, folosind exprimarea lui Ciorbea cu „luminiţa de la capătul tunelului”, a scris aceste rânduri:
„Nevasta l-a întrebat îngrijorată,
Când domnul Iliesc-a revenit:
„Tu, Nelule, n-am mai plătit odată
Lumina asta de la…Răsărit?”
Dumnezeu să te odihnească în pace, nene Aurică!
Vizionați și VIDEO | Aurel Stanciu-Milcovon (ASM): „Trenul vine de la Odobești”
VIDEO:Silviu Stanciu-(fiul lui Aurel Stanciu Milcovin)