În primul rând ar fi vorba despre sediul Muzeului Unirii care la epoca aceea a fost local de vamă și poștă, apoi, transformat în han, a găzduit pe membrii Comisiei Centrale, cât timp aceștia au participat la sedințele acestui organism legislativ din mai 1859 până în februarie 1862.

O alta clădire care se mai menține  și azi pe fundațiile ei și datează de atunci ar mai fi imobilul șubrezit din spatele Colegiului Național Alexandru Ioan Cuza, fosta casă a prefectului Pruncu , un dușman pe față al Unirii Principatelor Române.

Iar cea de-a treia clădire ce există și în prezent este Biserica centrala a orasului anume Sf Ioan din Piața Unirii, în care s-a desfășurat o ceremonie specială la momentul când cei 16 membri ai Comisiei Centrale preluau misiunea delicată de a da legi potrivite și înțelepte care să ușureze această unificare națională.

Despre sediul primei tipografii din oraș si anume Tipografia Comisiei Centrale, aceasta a funcționat într- o casă de pe respectiva artera urbană. Casa nu mai există în forma originală , ci într-o structură  modificată , în prezent fiind localizată la nr poștal 66 , cu o tabliță ștearsă,  agățată de perele exterior , spre  stradă.

În fine întreaga stradă Comisia Centrală este reperul cel mai important al Unirii Principatelor, deoarece aici a fost sediul acestui prim parlament românesc și are și în prezent aceeași așezare și traiectorie  ca  în trecut . 

Cea mai importantă clădire  la care s-a renunțat  în timpuri recente ( după 1990 ) este construcția unde s -a desfășurat o parte din  lucrările Comisiei Centrale  ( casa boierului Scarlat Bontas de pe strada Comisia Centrală ). Alte două clădiri care au fost demolate , lucru întâmplat în perioada interbelică , deci vina nu este a contemporanilor noștri, ar mai fi casa boierului Stefan Scarlat Dăscălescu(aici a poposit Cuza)  , ce ar fi fost situată  acolo, unde este azi Scoala Generală Anghel Saligny ( nr 5 ) și casa boierului Dimitrie Dăscălescu,(și aici a lucrat Comisia Centrală o perioadă )  ce era poziționata pe actuala stradă Cezar Bolliac, unde se află, în prezent, Casa Armatei sau Cercul Militar  

Clădirea Muzeului Unirii a fost reabilitată în trecutul apropiat , dar se impune o nouă restaurare -recondiționare ,deoarece s- a deteriorat pe alocuri.Biserica Sf Ioan a fost, după cum știți, inclusă în proiectul recent de recalificare urbană a ansamblului arhitectonic central din orașul nostru .  Si cu voia dvs strada Comisia Centrală care ,prin denumire și poziționare ,amintesc de importanta instituție ce a funcționat în orașul nostru se prezintă și azi într- o formă corespunzătoare din punct de vedere urban , mai putin tăblița care amintește de Tipografia Comisiei Centrale , ștearsa și de dimensiune mică , aproape invizibilă .  Casa Pruncu ,însă, nu a avut  noroc și zace în curtea Colegiului Alexandru Ioan Cuza pâna la noi ordine , probabil acelea  de demolare.  Alte repere de atunci și în legatură directă cu Unirea Principatelor și a Focșanilor nu  s -au mai păstrat . 

 Focșaniul ,oraș de graniță ,avea un statut aparte. In primul rând denumirea: existau Focșanii Munteni și Focsanii Moldovei. Aveau două prefecturi ,două poliții, două tribunale. Granița dintre localități era o linie neregulată , care de multe ori despărțea casele ,inclusiv cele de pe aceeași stradă ,ceea ce era, puțin spus, aberant. Pârâul Milcovelul ce despărțea cele două provincii era lipsit , în cea mai mare parte a timpului, de apă, iar localnicii îl puteau sări dintr- un pas. Totuși acest lucru era interzis , iar ,din punct in punct, erau pichete cu grăniceri care se asigurau că acest lucru nu se întampla. Existau și operațiuni de contrabandă, dar această  activitate era puțin semnificativă în comerțul total , deoarece în apropierea momentului 1859 o mare parte din produsele ce treceau  prin zona graniței erau scutite de taxele vamale.  Mai rămâneau de vămuit doar cărțile de joc și tutunul. De asta granița dintre Principate și din orașul nostru a durat mai mult , până în vara lui 1862 , deci nu a dispărut automat în 1859

Documentele care atestă opiniile  focșănenilor sunt numeroase  și acestea reflectă  bucuria locuitorilor  care credeau că așezările  lor, unite, vor deveni , așa cum  s- a hotărât la Convenția de la Paris din 1858 , reședință domnească ,dar și locul unde se vor instala Inalta Curte de Casatie si Justitie a României ,precum  și alte institutii specifice noului stat apărut pe harta Europei  .Asta se consemnează în documentele din 1859, dar trei ani mai tarziu focșănenii au concluzionat ,tot în documente, că această Unire a Principatelor nu le -a adus prea multe bucurii.  Capitala s- a stabilit  la București , Comisia Centrala a dispărut din Focșani, Curtea de Casație nu s- a mai deschis in orașul lor  , iar Focsanii au rămas tot despărțiti, cu două prefecturi , cu doua poliții și cu doua tribunale. Atunci Alexandu Ioan Cuza a decretat, la 6 si 10 iulie 1862, pentru liniștirea focșănenilor ,că cele două părți de oraș se vor uni și vor deveni unul singur , iar toate institutiile vechi se vor comasa si acestea la nivelul unei singure localități -denumita FOCSANI 

Aceste aspecte se vor decide de către autorități, dar dacă e ca acestea să asculte de părerea arhivarilor și a pasionaților  de istorie ar exista  următoarele propuneri: 

Florin Marian Dîrdală, documentarist la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale

Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea