Foto | Valea Râmnicului din Vrancea, între bătălii grele şi Sărbătorile de Iarnă, la 104 ani de la Primul Război Mondial
Se împlinesc 104 ani de la incredibila Bătălie a Crăciunului. Totul se întâmpla pe Valea Râmnicului, în iarna lui 1916, în timpul retragerii Armatei Române. Luptele au durat 6 zile mai lungi ca anii, când mii de soldaţi români, ruşi şi germani au pierit pe aceste locuri. Bătrânii spun, şi ochii li se umplu de lacrimi, că şi acum, de sapi o groapă în grădină, dai peste rămăşiţele celor care au luptat în acele vremuri prin pădurile şi văioagele din zonă: 12 batalioane germane împotriva a 7 batalioane de români... La final au fost număraţi 1.000 de morţi, 139 de răniţi şi 239 de dispăruţi. Scopul luptelor - întârzierea înaintării trupelor germane şi austro-ungare, care vroiau să încercuiască trupele române aflate în retragere spre Moldova - a fost atins.
Trupele române, din cadrul Armatei a II-a, erau conduse de generalul Alexandru Averescu. Armatele germane erau conduse de către Erich von Falkenhayn, fost ministru de război (1913-1915), şef al Statului Major General (1914-1916), comandant al Armatei a IX-a din Transilvania (septembrie 1916-mai 1917). În luptele de pe teritoriul Chiojdenilor a acţionat şi renumita unitate de elită, de vânători de munte, „Corpul Alpin”, în care se afla, ca locotenent, viitorul Feldmareşal al celui de-al III-lea Reich, Erwin Rommel. Mărturia lăsată, despre bătălia din 22 decembrie, purtând semnătura lui Constantin Kiritescu, impresionează şi astăzi.
„La 22 decembrie bătălia s-a dezlănţuit pe întreg frontul armatei a IX-a germane. La extrema stângă, corpul alpin bavarez, operând în munţi, căuta să facă legătura cu dreapta armatei I-a austro-ungare de sub conducerea arhiducelui Iosif. Timp de trei zile, alpinii germani şi austrieci sunt ţinuţi în loc de diviziile 3, 1 şi 6 ale armatei române. Divizia rusă Zamurskaia a ocupat Vintileasca şi Între Râmnice (Jitia de Jos). Pe 25 decembrie trupele ruse din divizia Zamurskaia părăsesc poziţiile şi lasă descoperită aripa dreaptă a diviziei a 3- a române. Germanii ocupă Dealul Sării, Vintileasca şi Între Râmnice. O companie din regimentul 22 a ocupat şi apărat dealul de la cota 854 (Dealul Roşu), luptând la baionetă, până ce toţi soldaţii, împreună cu comandantul lor, au fost ucişi”, scrie Constantin Kiriţescu în cartea sa „Istoria războiului pentru întregirea României 1916 – 1919”.
Între decembrie 1916 şi octombrie 1918, comuna Chiojdeni s-a aflat sub regim de ocupaţie germană. În cimitirul comunei au fost înmormântaţi 257 soldaţi români căzuţi în luptele de pe Valea Râmnicului Sărat, 28 germani, 6 ruşi şi 2 austrieci. Populaţia din zonă- greu încercată - a fost nevoită să suporte atrocităţile ocupanţilor.
„Nemţii au luat clopotele de la ambele biserici pentru a le transforma în gloanţe, au pus populaţia să culeagă fructe de pădure pe care le trimeteau în Germania. În zona curţii boiereşti au făcut un lagăr, unde nefericiţii prizonieri români au murit cu zecile, cu sutele poate, de tifos exantematic, de foame şi de mizerie. Printre morţi s-a aflat şi un localnic din Dumitreşti care a fost răpus de tifos exantematic. Familia, care ştia toată tragedia, n-a primit nici măcar cadavrul pentru a-l înmormânta creştineşte”, scrie profesorul Nicolae Giurcă ( trecut nu demult la dreapta Domnului ), în Monografia comunei Dumitreşti.
Toate aceste mărturii s-au păstrat între paginile cărţilor de istorie, dar mai sunt mărturiile lăsate de locuitorii care au trăit toată această nenorocire, de care îşi amintesc strănepoţii si stră- stră-nepoţii celor care au luptat pe front, au trăit cu sabia de-asupra capului, sau le-a vâjâit glonţul pe la ureche. Despre toate acestea povesteşte domnul profesor Ion Spătaru, al cărui bunic a luptat în Primul Război Mondial.
„Bătălia Crăciunului s-a desfăşurat pe acest aliniament, de la Bordeşti şi până la Vintileasca şi Furu. Aici au avut loc lupte grele. Pe teritoriul comunei Chiojdeni a murit eroic soldatul Grigore I. Cucu, exact pe locul unde se juca în copilărie. Timp de doi ani comuna a fost sub ocupaţia germanilor care au făcut presiuni mari asupra oamenilor, au avariat multe gospodării, pe unele le-au distrus în totalitate, au luat caii, boii de muncă, oile şi caprele, cu care îşi hrăneau trupele. Bunica mea spunea că a văzut trecând armatele germane între satele Lojniţa şi Rotăria. În confruntarea cu armata română au rămas mulţi morţi pe urma lor. O parte au fost duşi la Biserica de aici, din deal, o parte au fost duşi cu căruţa - 20 km mai departe - la cimitirul din Bordeşti. Mulţi nu au fost găsiţi (soldaţi omorâţi în lupte). Un soldat român, care fusese rănit grav, s-a ascuns într-un tufiş scăpând de ochii nemţilor. Noaptea s-a târât până la ograda bunicii mele. Bunicul era la război, iar în casă, cu bunica mea, erau cele doua fiice de 9 şi 6 ani... Bunica spunea că atunci când a ajuns la poartă, omul a început să strige, ca să nu sară câinii pe el. Bunica mea Ioana Spătaru, povestea că au dus-o foarte greu sub ocupaţie şi chiar până la venirea bunicului din război. El a luptat pe Valea Oltului, apoi s-a retras cu camarazii săi - avea vreo 32 de ani - la Tg. Jiu, a trecut apoi spre Mărăşeşti, iar la Mărăşeşti a fost luat prizonier. Povestea că un consătean de-al său, luat prizonier şi dus în Germania, pe nume Ioniţă Serafim, de statură mijlocie, blond, devenise foarte credincios, citea mult din Biblie. El se întâlnea cu camarazii săi Banu Baldovin, Toader Spătaru, Ioniţă Olteanu, cei care au scăpat din Primul Război Mondial”.
- Sunteţi mândru de bunicul dumneavoastră? întreb.
„Cum să nu fiu mândru, dacă sunt urmaşul unui om care a luptat pe frontul de la Mărăşeşti pentru întregirea neamului nostru românesc?” a mai spus domnul profesor Ion Spătaru, din comuna Chiojdeni.
Ca în fiecare an oficialităţi locale s-au strâns în jurul Troiţei din care se înalţă fumul lumânărilor unde eroii, aliniaţi pe aleea de la intrarea spre biserică, au fost citiţi din sfântul Pomelnic păstrat cu sfinţenie de către parohul Bisericii din Chiojdeni. Toţi au luptat în Primul Război Mondial, aici sau în alte zone de război, toţi au înroşit pământul strămoşesc promis şi dat lor şi urmaşilor lor de Regele Ferdinand şi Regina Maria, pământ pe care unii nu l-au mai văzut, dar în care au intrat pe veci, contopindu-se.
Domnul Alexe Niţă, născut şi crescut în Dumitreşti, căsătorit de mulţi ani în Chiojdeni, dascăl la biserica monument istoric, acolo unde sunt pomeniţi eroii din Primul Război Mondial, povesteşte cu emoţie cele auzite de la ultimii bătrâni păstrători ai întâmplărilor demult trecute şi de mulţi uitate chiar ( imagini fragile ca aripile de fluturi, dintr-o poveste sau dintr-un film foarte vechi.)
„Spun şi eu ce-am auzit, cică la început luam bătaie ( armata română) şi când s-a văzut că ţara este ocupată şi a mai rămas un ciot unde s-a retras şi familia regala şi tot guvernul, s-au gândit - cei care conduceau ţara - să le promită pământ soldaţilor, dorinţa românilor de când lumea, lume.... Odată s-au mobilizat ostaşii noştri şi parcă au prins aripi pe câmpul de luptă. Se spune că, pe când se aflau pe linia Mărăşti - Mărăşeşti- Oituz, au fost surprinşi pe când făceau baie în râu, că erau plini de păduchi, şi atacaţi de nemţi. Au ieşit din apă şi au tras pe ei cămeşoaiele albe, pe care le purtau şi aşa au răspuns atacului . Atunci au spus nemţii că sunt soldaţi aduşi de francezi de prin coloniile lor, dar erau români, de-ai noştri. Îmbărbătaţi de promisiunea regelui, că vor primi pământ la sfârşitul războiului, au luptat ca nişte lei, pe viaţă şi pe moarte. Asta iubeau ţăranii noştri cel mai mult, pământul, glia strămoşească pe care au udat-o cu sângele lor.”
Domnul Alexe are un tremur în voce când îşi aminteşte de cei doi bătrâni, care apăreau la Bâlciul de la Sf. Ilie, de la Dumitreşti. Purtau haine curate, dar sărăcăcioase şi pieptul le era plin de medalii. Erau vitejii, eroii scăpaţi din măcelul Primului Război Mondial, dar ei nu păreau că ar vrea să se împăuneze cu faptele eroice de pe câmpul de luptă, care le da coşmar la ani buni de la trecerea acelor momente. Mergeau prin iarmaroc, fără să aibă o clipă sentimentul că sunt eroi, preocupaţi să-şi cumpere coase căci tocmai începea cositul după Sf. Ilie. Într-o zi au dispărut, probabil că viaţa lor luase sfârşit şi nimeni nu i-a mai pomenit, poate doar rudele apropiate şi acel copil care fusese şi nu ştia că va deveni domnul Alexe care-mi va povesti într-o zi, ceea ce eu vă spun acum. Această imagine pare desprinsă din cărţile sfinte căci oameni de felul celor doi luptători au dus omenirea românească mai departe pe umeri, cu sufletul lor curat.
„Îi văd şi acum, cu mustaţa răsucită, purtau haine simple, sărăcăcioase chiar, spune domnul Alexe Niţă, trecut de 50 de ani, umblau prin lume cu piepturile pline de medalii!”
Iar eu, cu ochiul minţii, văd acel iarmaroc şi oamenii care umplu locul, şi pe cei doi, care par rupţi de lumea din jur, zâmbind a toate ştiutori, cu înţelegere chiar şi pentru ciudăţeniile lumii căci ei tocmai scăpaseră din iadul pământesc... Ce le mai putea oferi lumea, mă întreb? Poate cele 10 ha de teren pentru casă şi vie şi 10ha de arabil la câmp, din moşiile boiereşti, de care mulţi alţii, răpuşi în luptă, nu s-au mai putut bucura. Cei care s-au întors acasă, au căpătat oarecare drepturi. Străbunicul soţiei domnului Alexe a luptat în Primul Război Mondial, a fost brancardier, căra răniţii şi morţii de pe câmpul de luptă.
„Statul român i-a dat dreptul să poarte armă până la moartea sa. Cei care luptaseră în război erau foarte respectaţi, aveau un cuvânt de spus în comunitate , nici boierul nu trecea peste ce spunea străbunicul. Am fost într-o familie modestă, mergeam cu colindul şi la bănuţii primiţi, părinţii mai puneau de la ei şi ne luau haine şi ghetuţe. Jucăriile noastre erau din lemn, simple, mai mult o improvizaţie de jucărie, dar copilăria a fost frumoasă, mulţumesc lui Dumnezeu. Acum oamenii sunt înstrăinaţi, dar nu-mi pierd speranţa că vremurile frumoase vor reveni”, spune domnul Alexe Niţă, dascăl bisericesc, din comuna Chiojdeni.
„Au trecut 104 ani, dar nu i-am uitat. Nu-i vom uita în veci căci au plătit pentru România cu sângele, tinereţea şi viitorul lor. Au plătit pentru noi, cei de azi, care trăim într-o ţară liberă, între graniţe sigure, ne creştem copiii, ne bucurăm de fiecare zi lăsată de la Dumnezeu, cu gândul că încă suntem, că putem duce mai departe ce am primit de la moşii şi strămoşii noştri, în pace şi libertate. Cei pe care-i pomenim, de fiecare dată înainte de Crăciun, sunt eroii noştri şi rămân eroi în veci, pentru a aminti tuturor cât de mult ne iubim pământul strămoşesc”, a spus domnul Grigore Constantin, primarul comunei Chiojdeni.
Noi, oamenii, fiinţe extrem de complicate, cu sentimente profunde, gata de jertfă în momente de cumpănă, trăim cu aceeaşi intensitate şi durerea şi bucuria şi părerea de rău...
Se apropie Sfântul Crăciun care aprinde luminiţe în brazii înstelaţi, umple mesele de bucate, ne înnoim, aşa cum am prins din bătrâni, chiar dacă suntem bogaţi sau mai puţin înstăriţi. Darurile sunt binevenite indiferent de ce anume, sau cât ne aduce Moşul. Ca în fiecare an, Primăria Chiojdeni s-a pregătit cu daruri pe care le-a oferit copiilor din toate satele comunei. N-a mai fost sărbătoare ca altădată, n-a mai fost plăcerea de a sărbători laolaltă, dar există speranţa ca în anul care vine, Moşul să fie mai bogat ca oricând. Până atunci însă, cu măscuţa pe obrăjor, îmbrăcaţi bine, copii şi-au primit darurile păstrând distanţa între ei.
„În fiecare an am sărbătorit cum ştim noi mai bine. Copiii erau sarea si piperul petrecerii şi tot ei primeau cele mai multe daruri. Anul acesta este puţin altfel, dar va veni momentul când ne vor putea îmbrăţişa, ne vom putea strânge mâinile şi ne vor ura „Crăciun Fericit”! O facem şi acum, încercând să uităm că nu ne putem atinge dar, vorba bunicii mele „paza buna trece primejdia rea”. Faceţi rezerve, anul viitor vom petrece pe săturate, întreaga comunitate, ca o mare familie unită ce suntem. La mulţi ani prieteni, la mulţi ani vrânceni, să fiţi fericiţi şi să aveţi sărbători liniştite, ferite de griji. Restul, depinde de noi. Sărbători luminate şi cu bucurie în suflet!” a mai spus domnul Constantin Grigore, primarul comunei Chiojdeni. ( Janine VADISLAV )
