Local
Foto | Schimbare de comandă la Batalionul 280 Infanterie Mecanizată „Căpitan Valter Mărăcineanu” Focșani
22 aug 2023
5642 vizualizări
Schimbare de comandă la Batalionul 280 Infanterie Mecanizată „Căpitan Valter Mărăcineanu” Focșani, structură din organica Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor”!Vineri, 18 august 2023, locotenent colonel Dan NIȚU a predat comanda și Drapelul de Luptă al Batalionul 280 Infanterie Mecanizată „Căpitan Valter Mărăcineanu” Focșani locotenent colonelului Vasile ARDELEANU.
Activitatea s-a desfășurat în prezența comandantului Comandamentului Componentei Terestre, general de brigadă Gabriel – Constantin TURCULEȚ, comandantului Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor”, colonel Ștefan – Claudiu TOPOR, comandantului Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza”, colonel Daniel CONDRUZ, și a comandanților de structuri din organica marii unități.
Locotenent colonel Vasile ARDELEANU a absolvit Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” în anul 2005, fiind numit în prima funcție, ca și comandant pluton antitanc, la Batalionul 151 Infanterie „Războieni”. Ulterior a ocupat, pe rând, mai multe funcții în cadrul aceleiași structuri, până când, în anul 2021, ulterior absolvirii cursurilor Facultății de Comandă și Stat Major din cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, a fost numit șef birou la Comandamentul Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”, unde a activat până în prezent.
Ofițerul este veteran al teatrelor de operații, cu o misiune executată în Irak și patru misiuni în Afganistan, iar pentru rezultatele obținute, de-a lungul carierei a fost distins cu Emblema de Onoare a Statului Major General, Emblema de Onoare a Forțelor Terestre, Insigna „Participant la misiuni în străinătate” și titlul onorific de „Militar Veteran”.
Le dorim celor doi ofițeri mult succes în continuare!
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.