Local

FOTO | Saloanele groazei de la spitalul județean Focșani, adus la „standarde europene” în vremea mandatelor lui Mîndrilă

Ziarul de Vrancea
18 iun 2020 6557 vizualizări

Vă mai amintiți de inaugurările cu stridențe propagandistice pe care le regiza directorul general Constantin Mîndrilă în care el poza în personajul providențial ce a adus la standarde europene al spitalului județean Focșani?

Ziarul de Vrancea a intrat în posesia unor fotografii care te lasă fără replică! Ele prezintă starea în care au fost aduse pe vremea aceluiași manager saloane de spitalizare pentru 60 de paturi, de la secția psihiatrie a unității sanitare despre care vrâncenii erau amăgiți propagandistic că a ajuns la standarde europene. Saloane abandonate, devalizate, într-o stare avansată de degradare și mizerie, nepermise într-un loc în care, teoretic, sănătatea și curățenia impecabilă ar trebui să fie prioritățile administratorilor! Vizionând fotografiile puteți trage singuri concluziile. Noi totuși îndrăznim să întrebăm: pe acestea cine-ar fi trebuit să nu le lase să ajungă în asemenea hal, domnule director general Mîndrilă?


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.