Ei bine, strămoșii lui Saligny din Focșani au construit mirificul castel din comuna Saligny-sur-Roudon și l-au apărat, refăcut, îngrijit etc, însă din punct de vedere religios au luat o hotărâre cel puțin primejdioasă. Ca multi alți francezi au aderat la teoriile mai blânde ale bisericii protestante și au devenit dușmanii Bisericii catolice. Iar pentru îndrăzneala lor au fost închiși, torturați, arși, trecuți prin sabie, scuipați, batjocoriți în fel si chip. Zeci și sute de ani protestanții (hughenoții) au încercat să facă pace cu catolicii cei influenți și au reușit o perioadă să trăiască în înțelegere. Însă în jurul anului 1700, mărețul și absolutistul rege Ludovic al XIV lea i-a învrăjbit din nou, iar chinurile asupra protestanților au reînceput, așa că familia Saligny cea protestantă și-a dat seama că nu mai poate rămâne mult timp în teritoriul acesta de origine, Allier și în castelul Saligny. 

Revocarea în anul cu pricina a Edictului de la Nantes, act promulgat în 1598 de Henric al IV-lea prin care le era garantată reformaților independența socială și religioasăa, obliga familia Saligny, hughenotă, descendenta din vestita familie de Coligny, să-și lase în urmă castelul din departamentul Allier și să plece în pribegie în străinătate.

Își găsește refugiu în Prusia, unde rămâne sub semnul discreției vreme de aproape două sute de ani. De-abia pe la sfârșitul secolului al XIX-lea aflam despre un anume Alfred Saligny, urmaș al familiei despre care vorbim, care ajunge în țara Moldovei, se spune în mai toate scrierile dedicate subiectului, la invitația unor boieri români (este menționat cel mai frecvent numele lui Ion Ghica) de a-i învăța franceza pe copiii lor. Întemeiaza la Focșani un pension de copii și o întâlnește pe poloneza Maria Zarska Dobjanski, Esarsky pe numele de fată, potrivit unor surse, cu care se căsătorește. Se nasc, pe rând, Alfons Oscar, Anghel și Sofia.

Cu toții au răsuflat usurați. Iar mai târziu, pe când putea înțelege, i-au povestit cu lux de amănunte copilului toată întâmplarea. Reamintindu-i, probabil periodic, la diferite ocazii, cât a fost de norocos sau cât a fost de apărat de Cel de Sus. Astfel cu siguranță, micul Saligny a tras și el o concluzie după posibilitățile lui. Cum că apele învolburate sunt cel mai mare dușman al omului și trebuie multă pricepere și atenție, ca să nu te prindă nepregătit. Dar nici nu contează ce gândea micuțul Saligny! Important e că la acea etate fragedă mintea lui Saligny a descoperit resortul care l-a ghidat în întreaga viată! 

Pe lângă povestea valurilor care erau să-l răpească din lumea asta, părinții i-au mai spus o poveste, dacă nu mai palpitantă, cu certitudine mai frumoasă. Aceea a castelului stră-străbunilor lor, de pe valea Round -ului.Unde se vor întoarce cu toții într-o bună zi, poate, dacă vor avea noroc. Și unde se aflau rădacinile și mormintele înaintașilor și unde se strânsese  toată măreția dinastiei Saligny, până la acel moment, când au trebuit să fugă din cauza răutăților celor de același neam.

Revenind la botezul micului Angheluș (asa cum a fost botezat în Biserica Catolică din Focșani) și distanța dintre nașterea presupusă de noi, pe marginea însemnării civile și oficierea tainei divine a botezului -2 mai 1854 - putem gândi că acest fapt s-ar fi putut întâmpla dintr-un motiv simplu. Anume spaima pe care o avea protestantul Alfred Rudolf de Saligny față de Biserica Catolică! Poate din acest motiv a așteptat un an, doi, trei, patru. Posibil ca să nu fie aflat de dușmani, sau pentru că  nu ar fi vrut să apeleze la Biserica catolică. Care i-a osândit strămoșii! Ori poate și din alte motive. Dar până la urmă, soția și prietenii l-au convins că nu trebuie lăsat copilul fără ritual religios și dumnezeiesc, fie el și catolic (se afirmă  că Protestantismul reprezintă toate confesiunile creștine care nu sunt nici catolice, nici creștin-ortodoxe)

Așa că și la Gimnaziul Unirea din Focșani, deschis în anul 1866, nu le-a declinat confesiunea copiilor. Poate tot din frica aceea ancestrală a ororilor despre care auzise că pățise în Evul Mediu familia sa. Iar în anul 1868, ca să scape, poate, de gura directorului, a zis că cei doi copii ai săi sunt de religie catolică. În niciun caz protestantă! Și așa au fost scriși în evidențele școlare.

Dacă mai târziu părinții au rămas în străinătate, asta s-a întâmplat, pentru că ei s-au născut acolo. Dar la cei doi fii, Anghel și Alfonso, socoteala a decurs altfel. Ei erau născuți în acest spațiu românesc, care, cu bune si cu rele, le fusese casă, loc de joacă, copilărie, emoții, bucurii, etc etc.  Ei au decis să se întoarcă și bine au făcut! Ceea ce au realizat aici a intrat în toate enciclopediile și în toate tratatele naționale și internaționale.Iar cea mai mare realizare a lui Anghel Saligny, care lucra alături de fratele său, a fost și va rămâne complexul de poduri de la Cenavodă de peste 4 km lungime.