Local

Foto | Primăria Focșani susține că a premiat 149 de nonagenari în 2020

Ziarul de Vrancea
12 dec 2020 1233 vizualizări

Informația apare în conținutul unei postări care a afost activată pe contul de facebook ​Primăria Municipiului Focșani

 

 

De-a lungul acestui an, Primarul Cristi Valentin Misăilă a avut plăcerea și onoarea de a premia nu mai puțin de 149 de focșăneni de peste 90 ani.

Exemple vii de cumpătare și decență, seniorii premiați au primit în dar de ziua lor un buchet de flori, o diplomă de longevitate și un premiu de 500 lei, în semn de apreciere din partea municipalității focșănene.

Cu respect deosebit pentru tot ceea ce au făcut acești bunici de-a lungul vieții lor pentru comunitatea noastră, Primarul Misăilă le transmite, atât în nume personal cât și în numele tuturor focșănenilor, să aibă parte de clipe fericite alături de copii, nepoți și strănepoți, în mijlocul cărora Sărbătorile de Iarnă să îi găsească sănătoși și  bucuroși.

Și pentru că anul acesta a împlinit 99 de ani, fiind de altfel și cea mai în vârstă sărbătorită, domna Emilia Iorgu primește o urare specială din partea edilului Municipiului Focșani, Primarul Cristi Valentin Misăilă declarând că își dorește din toată inima ca în 2021 să o poată premia personal cu ocazia aniversării unui secol de viață.

Dragii noștri, pentru tot ceea ce ați făcut pentru Focșani și pentru fiecare dintre noi în parte, vă mulțumim și vă iubim!

La Mulți Ani!

Biroul de presă

Text informații+ foto:Primăria Municipiului Focșani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.