FOTO | Poveștile Focşaniului și Vrancei de altădată, spuse de cei care le ştiu cel mai bine
Discret amplasat, în imediata vecinătate a Muzeului Unirii din Focşani, se află Laboratorul de Conservare şi Restaurare a obiectelor de mare valoare, pe lista Muzeului Vrancei. Puţini ştiu însă ce se petrece aici şi mai puţini sunt cei care au pătruns în magica locaţie unde, în adevăratul sens al cuvântului, se petrec adevărate minuni. Mă gândesc că am avut un adevărat noroc să mi se deschidă uşa, să intru aici cu aparatul de filmat, să vorbesc cu cei care salvează comori vechi de sute sau chiar de mii de ani, pe care le tratează cu atenţie maximă şi delicateţe infinită, ajutând astfel la a salvarea minunilor acestei lumi de ieri şi de azi... pentru ziua de mâine, într-o linişte şi o discreţie exemplare.
Ei sunt cei cărora, fără a fi văzuţi - mulţi focşăneni nici nu-i ştiu - le datorăm toată această splendoare pe care o vedem în muzeu, bucuria de a cunoaşte cum au trăit strămoşii noştri, de a admira obiectele rămase de la ei, uneori numai cioburi, sau mâncate de rugină, aproape distruse de trecerea timpului, greu de recunoscut, dar mai ales de a învăţa istorie „pe viu”. Desigur magia se petrece în laborator unde toate aceste vestigii, prind viaţă, ne spun o poveste care n-ar fi fost posibilă fără aceşti oameni cu mâini de aur şi suflet de copil curios, care descoperă ce se află sub stratul depus de amar de timp, care readuc la viaţă ceea ce părea aproape pierdut...
Mă gândesc că tot ce se întâmplă aici ne pregăteşte pentru treapta următoare, dorinţa noastră de a afla mai mult. Importante sunt toate, chiar şi cea mai mică monedă găsită în pământul Vrancei, care nu şi-a scos încă la vedere toate comorile care ne îmbogăţesc în primul rând spiritual, apoi emoţional. De ce n-am vrea să ştim mai mult, de ce n-am putea afla mai mult? Poate că „mai mult” ar face mai grea despărţirea de ţară.
Poate vă întrebaţi, de ce este atât de important acest laborator...? Ne spune domnul Valentin Muscă, directorul Muzeului Vrancea.
„Un Laborator de Conservare şi Restaurare joacă pentru muzeu rolul pe care-l are serviciul de sănătate pentru societate. Acolo este cabinetul de sănătate al muzeului, spitalul muzeului, locul unde nu intră vizitatorii, dar intră piesele pe care dumneavoastră le vedeţi în expoziţie, unde sunt curăţate, întreţinute, aranjate, ca atunci, când ajung in expoziţii să se prezinte în cea mai frumoasă stare”, spune domnul Valentin Muscă, directorul Muzeului Vrancei.
În concluzie, biletul de acces l-am primit, să pornim la drum. Această vizită, pentru unii dintre noi, este „ca odată în viaţă”.
Cea care coordonează activitatea Laboratorului de Conservare şi Restaurare este doamna Daniela Petrişor, pe care o ştiu acolo „de când lumea”, devotată total salvării nepreţuitelor comori arheologice, dar mai ales lucrului bine făcut care le readuce la viaţă.
„În cadrul Laboratorului de Conservare şi Restaurare, eu sunt conservator, şeful secţiei, iar obiectele care vin la noi trec întâi prin procesele de conservare, prevenţie, tratament. Tratăm ca să nu se întâmple un lucru nedorit.... Asigurăm un microclimat, o temperatură şi o umiditate între 50% - 60%, cum se întâmplă cu exponatele din Crângul Petreşti, unde este o umiditate mai mare. În acest caz se încearcă protejarea cu alte metode, mai ales în cazul obiectelor de natură organică: lemn, hârtie, care sunt mai sensibile şi care se fragilizează imediat la umiditate crescută. Nu doar materialele din lemn şi hârtie sunt aduse pentru conservare ci şi metalele. Toata lumea ştie că metalul rugineşte într-un anumit mediu cu umiditate ridicată şi atunci încercăm să îndepărtăm rugina cu alţi acizi, depuneri de murdărie, praf, grăsimi. În acest caz, obiectul din metal trebuie spălat, degresat şi apoi ţinut în soluţie pentru curăţarea obiectelor din cupru şi argint, pentru îndepărtarea produşilor de oxidare, apoi sunt spălaţi şi trecuţi la curăţare mecanică foarte fină, cu fibră de sticlă, pentru a se ajunge la culoarea iniţială”.
În momentul în care am ajuns la laborator se afla la curăţat aura din argint a icoanei Sf. Nicolae.
„Este o icoană dintre cele mai vechi, adusă - cu mulţi ani în urma - de la Mănăstirea Vizantea- Livezi, şi care a fost ţinută în condiţii neprielnice, probabil umiditate şi temperaturi fluctuante din care cauză lemnul a crăpat, devenind vulnerabil atacului de insecte de carii. Se văd orificiile de zbor. Cariile depun ouăle înăuntru, larva care se formează sapă aceste galerii, după care insecta părăseşte lemnul, dar înăuntrul stratului de lemn e un păienjeniş de galerii. Un orificiu de zbor corespunde, probabil, la sute de galerii. Vedeţi, marginile icoanei lipsesc în urma atacului. Lemnul a fost fragilizat încât, pur si simplu, s-a descompus”.
- Cum pot fi prevenite aceste atacuri? întreb.
„Prevenţia atacului se face prin injectare cu substanţe insecticide de o anumită concentraţie, stabilită de noi, spune doamna Daniela Petrişor, trebuie să luăm orificiul de mai multe ori, iar substanţa nu rămâne la suprafaţă. Ceea ce facem noi acum se numeşte prevenţie. Nu se poate şti însă, dacă în interior au mai rămas ouă, care pot ecloza şi ajungem, din nou, de unde am plecat: un nou atac activ. Prelungirea stării de sănătate a obiectului, în cazul nostru a icoanei Sf. Nicolae, înseamnă conservare”.
Doamna Daniela Petrişor lucrează în laborator de 30 de ani. Îi place munca sa, este o mare iubitoare de frumos şi se bucură ori de câte ori reuşeşte să salveze splendidele obiecte. În toţi aceşti ani i-au trecut prin mână sute şi sute de obiecte, toate de o frumuseţe specială.
„Orice obiect are frumuseţea lui, dar icoanele au fost pe sufletul meu. Bucuria de a vedea cum apare de sub stratul de vernis înnegrit întâi nişte umbre, să aduci pictura la lumină, să-i vezi nuanţele iniţiale, să poţi determina dacă nuanţa apărută este cea iniţială sau nu... Adică un verde, putea să fie la bază albastru, iar prin metode chimice poţi afla. Culoarea verde era, de fapt, turcoaz. Din ceva negru putea să-ţi apară Maica Domnului cu Pruncul, pe un fond superb. Poţi să te mulţumeşti că-ţi apare icoana şi să aduci figura la lumină..., să vezi care a fost iniţial pictura şi care au fost nuanţele ei”, mai spune doamna Daniela Petrişor.
Icoanele de valoare au ataşate ornamente din argint. Nici ele nu scapă de atacul care le afectează în timp. În laborator, când sunt tratate, se ţine cont de factorii microclimatici.
Ar fi multe de spus despre monedele care sunt curăţate, monede vechi de sute de ani, descoperite în Vrancea unde nu te aştepţi, dar mergem mai departe, las domniilor voastre plăcerea de a aprofunda acest subiect.
Doamna Cristina Marin se ocupă de restaurarea obiectelor din ceramică. În ultimii ani, pentru că este o mare lipsă de restauratori şi conservatori, datorită ieşirii la pensie a unei generaţii întregi, doamna Cristina a învăţat să restaureze şi obiecte textile. Ucenicia şi-a făcut-o lucrând cămăşi cum purtau femeile odată, pe materiale mai fine borangic, sau cânepă ţesute în război, într-un grup de doamne care doreau să reînvie portul străvechi vrâncean. A reuşit să-şi îmbrace familia cu astfel de cămăşi, atât de frumos şi artistic lucrate, trecând testul.
Cum era şi firesc, am găsit-o lucrând la o piesa de ceramica, un vas găsit la săpăturile din Bordeşti, de sec. XVII-XVIII.
„Sunt aceste fragmente ceramice care au ajuns la laboratorul nostru cu depuneri calcaroase, care urmează să fie îndepărtate. Vom folosi fie o îndepărtare mecanică, fie cu ajutorul bisturiului oftalmologic, fie prin imersarea acestora în soluţii de acid clorhidric...”
- Ce simţiţi în momentul când primiţi un vas numai cioburi? întreb
„E un nou front de lucru”, spune zâmbind doamna Cristina. ”Ne bucurăm ca nişte copii care se bucură de un joc de puzzel. Încercăm să găsim cât mai multe fragmente, care să se potrivească şi să rezulte un vas întreg. În cazul în care nu avem toate fragmentele vasului, se fac anumite complectări cu ajutorul unor amprente, care se realizează cu plastilină sau ceară dentară. Odată vasul întregit, se poate face şi o integrare cromatică cu ajutorul culorilor tempera, un ton mai deschis decât originalul, pentru a se sesiza diferenţele.”
Ce sentimente trăiţi când un vas este readus la viaţă? întreb
„În momentul în care văd un vas gata mă simt împlinită, sunt bucuroasă că uite, încă un lucru poate fi expus în expoziţiile muzeului şi, normal, sunt fericită!”
Doamna Cristina lucrează în acest laborator de peste 20 de ani şi are multe realizări frumoase.
- A existat un obiect preferat? întreb
„A existat, a fost o căniţă dintr-o ceramică frumos colorată, pictată, care a fost lucrarea mea de atestat de restaurator. Mă gândesc deseori că oamenii din timpurile acelea îndepărtate, cu care ne <<întâlnim>> când atingem obiecte lucrate de ei, au făcut atât de multe, cu atât de puţin şi au reuşit. Ceea ce este mare lucru...”, mai spune doamna Cristina Marin, restaurator ceramist la Muzeul Vrancei.
Obiectele restaurate se întorc în muzee, aşa cum este şi cazul exponatelor din Muzeul Unirii unde, muzeograful Laura Dinu ne arată câteva exemplare conservate şi restaurate in laboratorul de minuni. În Muzeul Vrancei sunt expuse ţinute de epocă, mobilier, tablouri, oglinzi veneţiene, care au aparţinut familiei Apostoleanu, celebră în România începutului de secol XX, dar şi exponate din casa scriitorului Duiliu Zamfirescu.
„Avem trei ţinute de epocă, foarte bine întreţinute. Sunt aici datorită muncii deosebite pe care au realizat-o colegii noştri din cadrul Laboratorului de Conservare şi Restaurare, care au scos la lumină frumuseţea acestor ţinute de sec. XIX, comandate la Paris, purtate de doamnele din înalta societate vrânceană, în sălile de bal”.
- Plecau de acasă fără pălărie? întreb
„Niciodată. În zilele de iarnă şi primăvară purtau pălării din dantelă sau o pălărie cu boruri ample de catifea, accesorizată cu pene de struţ, iar seara cu togi cusute şi brodate cu paiete şi mărgele. Se purtau mătasea naturală, dantelăriile, catifeaua, borangicul, franjurii de mătase.Avem aici un şal la care s-a lucrat aproximativ un an de zile, pentru ca astăzi, vizitatorii să-l poată admira în Muzeul Unirii. Este expus de 14 ani de zile, spre bucuria care ne trec pragul.Alături avem o faţă de masă realizată din mătase cu fir de aur şi argint, foarte frumoasă. Tot ce se vede cu alb este restaurarea acestei piese, care a stat în laborator nici mai mult, nici mai puţin de 3 ani de zile”, a mai spus doamna Laura Dinu, muzeograf la Muzeul Unirii. Dar, ceea ce nu se poate descrie în cuvinte - trebuie auzită şi ascultată - este vocea superbă a doamnei, calmă, caldă, care te invită la visare in timp ce spune povestea Focşani-ului de altădată.
Păcat că cei care trec zilnic prin faţa muzeului, mari şi mici, grăbiţi sau nu, au uitat ce înseamnă să asculţi o poveste, care aduce atât de mult bine în viaţa cuiva. De fapt e mai mult decât o poveste, este o altă lume, care a avut farmecul ei, a trăit în ritmul ei, o lume ruptă cu totul de a noastra şi nu din vina ei. Dacă acum nu ne vom învăţa copii să preţuiască şi să cunoască această lume fabuloasă, care ne-a lăsat multe bogăţii şi mai ales indicii, cum le-am putea descoperi şi preţui? Pierdute vor fi pentru totdeauna.( Janine VADISLAV )
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
