FOTO | Persecutații politic din Vrancea, în actele de arhivă
În urmă cu 30 de ani, s-a emis Decretul Lege nr.118/1990, un act normativ care stabilea pentru prima dată în România posibilitatea ca persoanele ce au suferit cumplit în timpul dictaturii comuniste să beneficieze, în primul rând ei, iar dacă nu mai trăiau, cel puțin soțiile lor, de o mică recompensă care să le aducă puțină alinare pentru anii grei prin care au trecut.
În acel moment, în Vrancea, comisia numită special pentru aplicarea acestui act normativ a stabilit că aproximativ 1700 de vrânceni au suportat chinuri de neimaginat în închisorile comuniste, în domiciliu forțat și la muncă silnică, pedepse cu care au fost condamnați pentru fapte *groaznice*, precum opoziție față de colectivizarea agriculturii și alte asemenea infracțiuni politice teribile, încât, pe bună dreptate, se poate întreba oricine - Ce or fi gândit funcționarii regimului comunist atunci când au dat respectivele pedepse?!
Probabil au hotărât așa ca să nu ajungă și ei în aceeași oală, astfel nu se poate explica de ce regimul de așa zisă democrație populară a putut săvârși asemenea monstruozități care vor reprezenta o pată de neiertat pe umerii clasei conducătoare comuniste și nițel pe întregul popor care trăia ceva mai adăpostit decât nefericiții încăpuți în ghearele justiției proletare.
Oare șoselele, drumurile, CAP-urile, fabricile, canalele, etc. nu puteau fi realizate decât doar în acest fel, adică închizând, torturând și punând deținutii politici la muncă?
Ce rost mai aveau barajele, topitoriile, hidrocentralele, termocentralele și alte asemenea stabilimente industriale dacă ele erau realizate cu sângele nevinovat al opozanților regimului! Se dorea o Românie industrializată și modernizată, dar cu ce preț?! Oare lumea civilizată a procedat la fel? Zgârie norii au fost construiți sau Canalul Suez a fost realizat tot cu arestați politic?
Probabil că nu! Dar aceste discuții își pot găsi locul la o altă șezătoare, nu în câteva rânduri funcționărești. Iată cum apar câteva exemple din viața unui persecutat politic în plină vacanță de reeducare, reconstituite din arhive - Dosar Oancea Dumitru - decedat la momentul emiterii D L 118 /1990, în care soția solicită pensia de urmaș ce i se cuvine după defunctul ei soț, arestat la data de 15 mai 1948, trimis prin niște locuri *pitorești* la punctul de lucru canalul Dunăre Marea Neagră, punctul de lucru Valea Neagră, Ocnele Mari, Aiud etc., etc.. Și mai interesante în respectivul dosar, apar informațiile din cărțile poștale expediate din așa zisa excursie, dar nu cum probabil că am trimis și noi sau am primit de pe la mare sau munte, ci cu rânduri înghesuite, chinuite și aspecte de viață amară, fie dintr-un loc *select* fie din altul - iată câteva mostre
„1 oct 1948
Dragă tată și mamă,
Tot ce vă pot spune e că sunt sănătos - singura mulțumire ce o pot avea aici. Vă mulțumesc pentru oboseala că mi-ați adus pachetul, iar pe 15 octombrie vă rog să vii din nou tot matale, tata, că poate o să scăpăm (de fapt a scăpat peste 6 ani cu încă un bonus de 4 ani din 1958 până în 1962) și să-mi aduci niște caș de oi dacă se va găsi sau brânză, puțin zahăr, magiun, pesmeți de pâine 20 de pachete naționale, niște DDT (substanță pentru păduchi) și puțin rachiu chicuș (foarte tare) că nici nu le mai știu gustul de când nu le-am mai văzut. Așa să faceți----- ”
Altă mărturie a suferinței începea așa:
„Dragă Mina (n.r. soția),
Am primit cele ce mi-ai trimis, precum și scrisoarea. Eu sunt bine sănătos și aștept ziua eliberării (n.r. scria asta la 8 februarie 1949). Te rog să nu-mi mai scrii numai din obligație și dacă tot faci asta de plăcere, te rog să-mi scrii cât mai multe despre copii și altele de pe lângă gospodărie, dacă încă nu v-au dat afară din casă (n.r. o dată cu arestarea s-a dispus și confiscarea bunurilor).”
Așa sunt cam toate cele câteva zeci de cărți poștale, cu două lucruri esențiale în cuprinsul lor. Pe de o parte, roagă să i se trimită cele 3 kg de alimente la care avea dreptul într-o tură în detenție, la un sfert de an, iar pe de altă parte încearcă să afle cât mai multe despre toate lucrurile din casă și despre toți membrii familiei, asta în condițiile în care, tot o dată la un sfert de an avea dreptul să trimită și să primească o singură carte poștală, cu un format bine știut și minuscul de 10 pe 6 cm, așa că prea multe nu se putea înghesui pe această mică suprafață.
Si încă multe grozăvii se mai pot afla din cele 1700 de dosare păstrate la Arhivele Naționale Vrancea, dar fiind aspecte de ordin personal acestea se pot aduce, cel mai corect, la cunoștința doar a celor îndreptățiți, adică urmașilor, care iată printr-o nouă lege promulgată de curând, pot beneficia de câteva noi avantaje față de cele stipulate în textul vechi al decretului lege 118/1990.
Detalii mai multe se pot găsi în presa actuală, la adrese precum: Copiii persoanelor decedate din motive politice în dictatură - indemnizaţie lunară de 500 lei - lege promulgată
