Foto | Patimile prizonierilor de război și calvarul urmașilor din Vrancea pentru obținerea drepturilor cuvenite
De la intrarea în vigoare a legii nr.130/ 15.07.2020, care completează Decretul de Lege 118/ 1990, urmașii deținuților politici sau ai prizonierilor de război au putut solicita de la stat acordarea unor îndemnizații lunare, în cuantum de 700, 500 sau 350 lei/lună (în funcție de situația reglementată de noua lege). Acest lucru a determinat ca în întreaga noastră țară zeci de mii de urmași ai prizonierilor de război din fosta URSS să caute cu înfrigurare dovezile necesare pentru a intra în posesia drepturilor bănești cuvenite. Ușor de spus, greu de făcut!
În primul rând nu prea aveau acte pentru că livretele militare ale foștilor combatanți din cel de-al Doilea Război Mondial au fost preschimbate, cele mai multe în cursul anilor '50. Motivul a fost simplu: Pe vechile livrete militare era trecută perioada de prizonerat în URSS înainte și după 23 august 1944 și nu era deloc bine să se știe, cel putin nu oficial, că fratele nostru de la răsărit ținuse în lagăre pe bunicii și părinții noștri. Așa că Ministerul Forțelor Armate al R.P.R a hotărât să facă uitat, cât mai mult posibil, această amintire neplăcută din trecutul nostru. A reușit într- o bună măsuraă, dar în prezent, vechea decizie nu prea s-a nimerit a fi și una potrivită. Astfel urmașii prizonierilor de război cu livrete militare preschimbate, deci fără perioade de prizonierat consemnate, au început să bată pe la portile instituțiilor pentru informații documentare ajutătoare.Și anume la Arhivele Naționale, filialele județene, la Arhivele Militare, la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securitătii, la Asociațiile veteranilor de război, în cazul nostru, cea din Vrancea.
Peste tot s-au chinuit bieții oameni să-și facă cunoscută dorința, care era una simplă, dar uneori aproape de neatins și anume o cât de mică informație documentară, o adeverință, un crâmpei de act din care să rezulte că părintele lor a fost în trecut luat prizonier de război și s-a întors în țară după 23 august 1944. Din păcate demersurile au fost mai greoaie decât au crezut, răspunsurile așteptate au întârziat și întârzie, din motive obiective, cu lunile, chiar și cu anii, iar în cele din urmă, când se ajungea la formularea unui rezultat în scris, soluția nu era cea așteptată, Din acest motiv rămâne neclar temeiul care a stat la baza elaborării unei astfel de legi bune, dacă instrumentele ei de aplicare și anumele instituțiile necesare pentru punerea ei in practică, au fost total nepregătite în fața asaltului petenților interesați. De exemplu, Unitatea militară de la Pitești avea înregistrate la începutul anului 2022 peste 50 000 de solicitări de acest gen.Și prin urmare era evident că nu va putea răspunde prea curând la cererile formulate ulterior acestei date.
”Instituția noastră a primit un număr foarte mare de petiții, cu o problematică diversă, soluționarea acestora presupunând accesarea unui număr mare de documente pentru perioade extinse de timp. Petițile sunt rezolvate în ordinea înregistrării și vă asigurăm că se depun toate eforturile pentru ca perioada de soluționare să fie cât mai scurtă” se scrie sec și standard în răspunsurile expediate solicitanților de către Ministerul Apărarii Naționale -Unitatea Militară 02405 -Pitești
La Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității se dau ”asigurări ferme petenților că au fost declanșate formalitățile procedurale prevăzute de cadrul legal, iar ei trebuie să fie ferm încredințați că se întreprind toate demersurile necesare soluționării petițiilor respective.”
Cât va dura cercetarea nicio instituție nu precizează, fiind evident că termenul de 30 de zile plus alte 15 zile suplimentare mentionat în O .G. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor nu mai este de actualitate ,dar în mod total justificat , pentru că nu se poate ca o instituție să facă față peste noapte la un volum de muncă înzecit ,poate chiar însutit.Așa că petenții trebuie să se înarmeze cu răbdare, răspunsurile către ei vor fi formulate până la urmă și ceea ce este mai important, legea care îi îndreptățeste pe urmași la respectivele indemnizații lunare este încă în vigoare și sunt semne că nu-și va înceta efectele foarte curând. Asta din punct de vedere birocratic.
În ceea ce priveste aspectul delicat al cercetărilor documentare, în legătură cu acest lucru, urmașii prizonierilor de război nu trebuie să lase în seama instituțiilor tot efortul .Chiar și ei înșiși pot face unele investigații, fie pe platforma on-line, uneori surprinzătoare a internetului, fie prin lucrările științifice sau monografice ale localităților din județul Vrancea. Dacă își regăsesc părinții în sursa digitală precizată ma jos e un lucru și mai bun, cu toate dramele din spatele acestei evidențe militare. Cu părintele mort în lagăr și prizonier pe deasupra e evident că urmașii se pot bucura de drepturi în baza mai multor legi speciale.Dacă parcurg lucrările monografice ale localităților natale urmașii prizonierilor de război pot afla date interesante cu privire la părinții lor, așa cum se poate constata în cele cîteva lucrări înfățișate mai jos în extras. Însă monografiile comunelor din Vrancea sunt mai numeroase și trebuie căutate pentru că s-ar putea dovedi, în unele cazuri, excelente surse de documentare printre altele și pentru dovedirea calității de prizonier de război. Dar mai departe, să lăsăm toate aceste nuanțe și în sarcina celor direct interesați, precum și a instituțiilor responsabile cu aplicarea prețioaselor prevederi ale legii 130/2020, deoarece în aceste vremuri cu scumpiri nu strică niște bani în plus. Așa că mult succes tuturor!
Florin Marian Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea
Prizonieri de război români în Uniunea Sovietică Documente 1941-1956;
„În lagăr eram veşnic flămânzi”;
Amintiri din război – lagărul „Iadul Alb“ Siberia
VIDEO:Misterele Istoriei-Prizonierii de război români în Uniunea Sovietică
