FOTO | „Nunta” păstrăvului pe râul Tişiţa din Parcul Natural „Putna”
În aceste zile, în zona de munte a Vrancei, acolo unde sunt populaţii de păstrăv, are loc „bătaia” păstrăvului, sau boiştea, căci a început depunerea icrelor. Spectacolul este fascinant, mai ales dacă apa este limpede şi din fericire, este! Totul se petrece într-o linişte desăvârşită, într-un peisaj spectaculos oferit de formele de relief puternic contorsionate, la care se adaugă coloritul orbitor al pădurii. Dar, „vedete” sunt femelele de păstrăv însoţite întotdeauna de câte unul sau doi masculi.
Ce ştim: Din lungimea totală de 17 500 km, cât reprezintă reţeaua hidrografică a apelor curgătoare de munte, păstrăvul indigen ocupă 11 500 km, populând şi un număr de 75 de lacuri alpine şi de baraj din zona montană, fie natural (Bâlea, Câlcescu, Lacul Roşu), fie introdus pe cale artificială (unele iezere din Făgăraş, din Retezat, Parâng, lacurile de baraj).
Cum arată
Păstrăvul indigen: are corp puternic, în formă de fus, puţin turtit lateral şi acoperit cu solzi mărunţi. Înotătoarea codală este scobită în tinereţe şi aproape dreaptă la exemplarele bătrâne şi la cele adulte care trăiesc în lacurile alpine şi de baraj. Celelalte înotătoare sunt uşor rotunjite. Maxilarele sunt puternice, prevăzute cu numeroşi dinţi aduşi înăuntru, care indică aptitudini de mare răpitor. Exemplarele bătrâne au maxilarul inferior mai lung şi curbat în sus. Coloraţia corpului este foarte frumoasă, fiind întrecută numai de cea a fântânelului: brun pe spate şi alb-murdar pe flancuri şi burtă. Spatele şi flancurile sunt presărate cu puncte negre sau brun-închis, amestecate cu steluţe roşii înconjurate de inele alb-gălbui. Punctele roşii lipsesc pe linia spinării şi uneori merg până în dreptul abdomenului. De ce vi-l descriu? Pentru că nici eu n-am ştiut până azi, am căutat şi am găsit...
Păstrăvul iubeşte apa limpede, cu mult oxigen dizolvat (9-12 mg/l), suportând însă pe durată scurtă şi apa tulbure. Un rol deosebit în viaţa păstrăvului indigen îl are locul de ascunziş, pe de o parte datorită faptului că apa mică şi limpede îl face uşor de văzut, adică vulnerabil, iar pe de altă parte, fiind un peşte răpitor care-şi culege hrana din apă sau de la suprafaţa ei, are nevoie de locuri de pândă, pe sub bolovani, rădăcinile arborilor de pe mal, arbori căzuţi în apă. Se spune că pentru locurile bune de adăpost se dau adevărate lupte între păstrăvi.
Păstrăvul indigen, sau păstrăvul de munte - Salmo Trutta Fario este salmonidul cel mai răspândit în apele noastre de munte. Boiştea sau bătaia cum i se mai spune, are loc în octombrie-noiembrie, când apa de munte s-a răcit până la 7-8°C. Depunerea icrelor este mai timpurie în apele reci şi în toamnele mai scurte şi mai târzie în apele care se răcesc mai târziu sau în toamne lungi.
Când frunza arinului începe să se desprindă de pe ramuri, păstrăvii sunt gata de „nuntă”
În această perioadă ei îmbracă aşa numita „haină de nuntă", căpătând o coloraţie mai aprinsă decât de obicei. Acum femela se deosebeşte uşor de mascul, având abdomenul plin şi orificiul de expulzare al icrelor mărit şi umflat. Cuprinşi de frenezia momentului, păstrăvii urcă în cârduri spre izvoare, sărind obstacole chiar şi de 1 m înălţime.
O femelă depune între 2200 şi 4500 de icre. Numărul icrelor variază de la un pârâu la altul, în funcţie de mai mulţi factori, cel mai important fiină capacitatea biogenetica a râului respectiv.
În Cheile Tişiţei, din Parcul Natural „Putna”, am putut urmări spectaculosul fenomen alături de rangerii care urmăresc tot ce mişcă, de la frunză, la cel mai mare animal din rezervaţie. Dimineaţa frumoasă, deşi cam rece, a fost de poveste, iar „bătaia” peştilor, la suprafaţa apei extraordinar de limpede, coloritul pădurii de vis, liniştea punctata de câte un foşnet de aripă, au făcut ca totul să devină o experienţă incredibilă, aş putea spune unică în viaţa unui om... Printre uimiri şi cadre spectaculoase prinse pe cameră, a venit şi explicaţia uluitorului fenomen.
Ce se întâmplă:
„Practic, femelele depun icrele şi peste, vine masculul şi depune lapţii. Au anumite locuri în special în zone mai line şi cu apa mai mică. Păstrăvul este un etalon pentru calitatea apei, spune ing. Ion Militaru, dir. Parcul Natural «Putna». Femela, urmată de 1-2 masculi, îşi depune icrele în locurile de bătaie, curăţite de mâl, frecându-şi abdomenul de pietrişul fin, iar masculii le stropesc cu lapţi. După aceasta, femela acoperă icrele cu un strat subţire de pietriş, cu ajutorul cozii”. În Rezervaţia Naturală Tişiţa, râul a rămas fără păstrăvi în timpul inundaţiei din 2005, când peştii au fost duşi la vale de apele dezlănţuite.
Cristinel Tănase, primul ranger angajat al Parcului Natural „Putna”, îşi aminteşte şi acum situaţia dezastruoasă pe care a găsit-o aici.
„Când au venit apele mari, au luat toate podurile, toate tuburile şi drumul care ducea până la tunel. Era mai mult păstrăv ca acum dar, din cauza multor inundaţii, l-au fugărit, l-au dus la vale.”
Repopularea râului Tişiţa a început, sistematic, în 2016 şi rezultatele se văd
„De vreo doi ani se cunoaşte efectul repopulării. De la o toamnă la alta am văzut mai mulţi păstrăvi în perioada de depunere a icrelor, de generaţii diferite, ceea ce ne-a dus cu gândul că acţiunea de repopulare a fost chiar benefică, spune ing. Ion Militaru - dir. Parcul Natural „Putna” .
Dar chiar şi aşa, specialistul crede că în acest moment râul Tişiţa nu găzduieşte o populaţie matură destul de puternică şi viabilă, care să depună icrele, drept urmare, acţiunea de repopulare va continua până când păstrăvii existenţi vor reuşi să asigure puietul necesar.
Odată cu răcirea timpului, păstrăvul nu se mai hrăneşte decât în măsură foarte mică, intră la adăpost pe sub pietre şi îşi reia activitatea de răpitor până după dezgheţul apei, adică în Primăvară...( Janine Vadislav )
