Local

Foto | Mancaș, un nume ce nu trebuie uitat niciodată! Mai ales de către vrânceni!

Florin Marian Dîrdală
7 iun 2023 4707 vizualizări

Acest lucru ar rezulta din modesta prezentare de mai jos, dedicată unui personaj pe nemeritat uitat de români și de vrânceni în special, deși viața și profesia nobilă a acestuia i-ar fi hărăzit o amintire veșnică. Să vedem despre ce este vorba, după cum ne ajută în acest demers generoasa Arhiva Digibuc, de curând refuncționalizată, dar și documentele arhivistice aflate în păstrarea Serviciului județean Vrancea al Arhivelor Naționale.

Prin urmare, Constantin Mancaș a fost un medic, nu doar priceput, ci și devotat al ținutului nostru vrâncean și mai apoi al capitalei României. S-a născut în anul 1879, cel mai probabil în orașul Bacău, tatăl său fiind medicul acestei urbe pe nume V. Mancaș (1844-1896). Acesta a lăsat câteva lucrări interesante pentru specialiști anume *Quelques considérations pratiques sur le pronostic et le traitement des fractures compliques de la jambe”  Paris,1874 și un ”Studiu asupra populațiunei de Doctor V. Mancash. Medicul Urbei Bacău” 1885. Fiul Constantin și-a urmat tatăl în dificila profesie de medic întocmind după absolvire teza de doctorat ”Câteva cuvinte asupra Idrocelulul vaginal abdomino-serotal” Teza pentru doctorat în medicină și chirurgie prezentată și susținută în ziua de 27 Iunie 1906 de Constantin V. Mancaș, București, 1906. (Facultatea de Medicină din București), în legătură cu acest lucru păstrându-se următorul comunicat oficial: ”Direcțiunea generală a serviciului sanitar- D. Mancaș Constantin, susținând cu succes teza de doctorat, dupä cum se constată din prescriptul-verbal al juriulul de promoțiune No. 1.187 din 27 Iunie 1906, a obținut diploma de doctor în medicină de la Universitatea din Bucuresci. Acest lucru a fost imediat avizat de Minister, în baza avizulul dat de consiliul sanitar superior prin jurnalul No. 598 din 7 lulie 1906 și a acordat d-lul doctor Mancaș Constantin dreptul de liberă practică a medicinei în țară. Aceasta se publică spre cunoșcință generalä. No. 13.752. 1906, Iulie 15.”

 Următoarea știre oficială depistată  îl menționează în 1914 pe D. dr. Mancaș Constantin, instalat definitiv în postul de medic al Spitalului Vidra, din județul Putna, în locul d-lui dr. Ursachi, care ocupa postul provizoriu.

Iar vremea Primului Război Mondial îl găsește la datorie, în spatele frontului stabilit la noi în județ pe linia Mărășești-Mărăști, îngrijind pe nefericiții din acele timpuri cumplite, lucru ce a fost remarcat și adus la cunoștința conducătorilor țării, în 1920, fiindu-i acordate următoarele:” MINISTERUL DE RASBOI FERDINAND I, Prin grația lui Dumnezeu voința nationalä, Rege al României, La toți de față și viitori, sănătate: Asupra raportului ministrului Nostru secretar de Stat la departamentul de răsboi sub No. 28.649 din 48 Fevruarie, Am decretat și decretăm :

Ordinul »Coroana României,, cu spade în gradul de Ofițer D-lui dr. Mancaș Constantin, inspector sanitar, pentru activitatea si devotamentul ce a depus în timpul epidemiilor de tifos exantematic și febră tifoidă în '1917.”

După 1920 îl găsim pe  Dr. Mancaș Constantin, medic la Direcția Generală a Căilor Ferate Române, apoi din1928 e numit subdirector la aceeași direcție a  C. F. R. București, unde a și rămas definitiv, până la pensionare.

Între timp s-a implicat în conducerea unor societăți de binefacere, statutul si averea personală pemițându-i acest lucru. Deoarece doctorul era și un mare moșier. Stăpânea, printre alte bunuri și o pădure uriașă, situată unde nu ar fi crezut nimeni, chiar în raiul vrâncean, locul cel mai iubit de toți turiștii din Vrancea, Brăila, Galați și alte județe ale țării. Anume muntele Tisaru cu celebrul traseu Cheile Tișiței. Mai multe detalii pe :

Rezervatia Cheile Tisitei - Statiunea Lepsa Vrancea

Ei bine, toată această rezervație mirifică îi aparținea doctorului Constantin Mancaș și soției Elena, iar acest aspect nu este o  legendă, ci un fapt bine documentat, conform actelor autentice păstrate în depozitele Serviciului Judeșean Vrancea al Arhivelor Naționale. Un dosar întreg face referire la colosala pădure din marginea localitații Lepsa, azi o înfloritoare stațiune turistică. Cu ce ocazie a fost întocmit respectivul dosar? Cu prilejul lucrărilor de reformă agrară ce au decurs conform legii 187 / 1945 . Deși pădurile erau considerate la acel moment al anului 1945, bunuri imobile inexpropriabile, totuși poienile din interiorul lor erau locuri ce se puteau expropria, fiind utile, dacă nu pentru loturi la țărani, măcar pentru a forma pășuni comunale sau alpine de interes colectiv. Așa că și imensa pădure a familiei Mancaș a fost luată imediat în vizor de factorii însărcinați, de noua conducere a țării, cu lucrările de reformă agrară.Și aceștia au decis că țaranii pot să intre și să pună mâna pe acele poieni, ba chiar să le mai lărgeasca puțin prin tăieri de arbori. Auzind toate acestea, doctorul Mancaș și consoarta lui, știind legea și sfătuindu-se cu vreun avocat au redactat mai multe memorii către conducerea județului, reclamând cele ce se petreceau în vasta lui pădure și depunând acte în sprijinul apărării lui după cum urmează:

-proces verbal din 22 iunie 1931 ”Pădurea d lui Mancaș se găsește situată în regiunea de tranziție de la colinele înalte la munte, în altitudine de la 595 la 1236 metri. Arboretul este compus dintr-un amestec de rășinoase, cu foioase în proporții egale și este străbătută de 5 mici pâraie. Se mărginește la nord de apa Putnei, la sud de apa Tisița Mică, la rasărit de apa Brusturișului și la apus de pârâul Tișița. În exteriorul pădurii se găsește, în partea nordică, de-a lungul Putnei o poiană cu fânețe, în suprafață de cca 5 hectare, numită Poiana Cireșului, străbătută de pârâul Cireșului, iar alte poienițe din pădure însumează, toate, abia 4 hectare.”  Deci în total 9 hectare, lucru care a determinat comisia formată la anul 1931 să dispună a nu- i fi expropriată nicio palmă de pământ din respectivele poieni.

 Dar la Reforma agrară din 1945 nu s-a mai ținut cont de această dispoziție, iar țăranii au intrat cu sălbăticie în pădure, acțiune în urma căreia a rezultat următoarea contestație: ”18 mai 1946 -Domnule Președinte- Subsemnata Elena Dr. C. Mancaș și Dr. C. Mancaș, domiciliați în București, str General E. Grigorescu nr 4, proprietari ai pădurii situate pe muntele Tisar, în raza comunei Păulești -Tulnici județ Putna, în întindere de circa 901 ha. Aflăm, fără să fim puși în cunoștință, fără nicio hotărâre a comitetului sătesc sau de plasă care să ne fi fost comunicată, că un numar de locuitori din comuna Vidra și Tichiriș au intrat în această pădure și ar fi parcelat din poiană și pădure luând un total de circa 20 de hectare. Menționăm că stăpânim această pădure din anul 1907 și am păzit-o de orice evicțiune, fiind una din puținele păduri seculare ce a mai rămas în Vrancea, pentru ca astăzi să fie distrusă. În anul 1931, conform documentului deja prezentat, s-a stabilit că din această pădure nu se poate expropria pentru goluri de munte” ......// Iar documentul continuă cu numeroase detalii interesante, încheindu-se cu rugămintea vrednicei familii Mancaș ca să fie aparată de către autorități de orice abuz care ar veni din partea sătenilor sau din altă parte.  

 O strădanie inutilă.Pentru că exproprierea poienilor și a pădurii în întregime s-a făcut în anii următori, nemaicontând nici scrisorile, nici argumentele familiei Mancaș, cu atât mai puțin  prestanța ei. Tăvălugul comunist le-a nimicit averea și i-a umilit.Probabil, locuința de la Bucuresti nu a scăpat, nici ea, de iureșul tovarăsilor care au crezut că vor stăpâni țara la nesfârșit.  Dar nu a fost după voia lor și măcar am scapat de cei mai înverșunați (rândul 1) , rămânând încă valabilă întrebarea, daca am scăpat de toți sau au mai rămas câțiva prin eșalonul 2 sau 3. Oricum, vremurile s -au  schimbat și la Legea, așa denumită Restitutio in integrum, nr 247/2005, urmașii doctorului Mancaș puteau, fără nicio jenă, să pretindă și această pădure. Dar nu au făcut acest lucru, așa încât putem considera că și distinsa familie Mancaș a fost, într-un fel, o mare donatoare în folosul nostru de azi (ca și Maior Gh Pastia), pentru că astfel avem la dispoziție o extraordinară destinație Turistică. Însă dacă urmașii nu au știut de imensa pădure de pe muntele Tisaru sau li s-a ascuns acest lucru, asta e altă socoteală. Care poate se va descâlci într- o bună zi!

Florin Marian Dîrdală, documentarist la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale

Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.