Local

FOTO | „Vrancea Curată”, după ședința ADI: În teorie, toate-s bune. În practică, SMID e încă nefuncțional în Vrancea

Ziarul de Vrancea
7 apr 2022 2017 vizualizări

Consiliul Județean Vrancea a oferit amănunte publice, pe Facebook, cu privire la ședința Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Vrancea Curată” care a avut loc luni, 4 aprilie 2022.

Conform celor menționate de CJ Vrancea, în teorie, totul pare a fi în regulă. În practică, însă, proiectul „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Vrancea” continuă să fie nefuncțional.

Singura promisiune, deși nu concretă, a venit în ședința de luni de la Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea. Acesta a precizat:

„În perioada următoare, Consiliul Județean Vrancea va desemna, prin licitație publică, operatorul regional care se va ocupa de activitatea de salubrizare la nivelul județului, astfel încât populația să beneficieze de o gestionare eficientă a deșeurilor și, în final, pentru a contribui la un mediu mai curat și sănătos pentru noi și generațiile viitoare”. Rămâne, desigur, de văzut cât va dura această „perioadă următoare”.  

”La Consiliul Județean Vrancea a avut loc luni 4 aprilie 2022 ședința Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) «Vrancea Curată», prezidată de președintele Cătălin Toma, alături de vicepreședintele Ionel Cel-Mare, la care au participat primarii din județ.

 Au fost discutate mai multe aspecte legate de activitatea ADI «Vrancea Curată», incluse pe ordinea de zi:

  • Aprobarea raportului de activitate al Consiliului Director al ADI «Vrancea Curată» pentru anul 2021
  • Raportul directorului executiv către Consiliul Director al ADI «Vrancea Curată» pentru anul 2021

  • Raportul directorului executiv privind activitatea economico-financiară la ADI «Vrancea Curată» pentru anul 2021

  • Aprobarea închiderii exercițiului financiar pe anul 2021

  • Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2022

 Consiliul Județean Vrancea a implementat proiectul major «Sistem de Management Integrat al Deșeurilor( SMID) în județul Vrancea», finanțat din fonduri europene, prin care s-au construit Centrul de management integrat de la Haret, cele 597 de puncte de colectare a deșeurilor din zona rurală, au fost furnizate echipamentele de colectare și s-au achiziționat utilajele ce deservesc stațiile de transfer și Centrul de management integrat al deșeurilor de la Haret.

 În urma implementării acestui proiect, vor fi îndeplinite obiectivele: gradul de acoperire a colectării în zona urbană va fi de 100%, iar în zona rurală de 90%, va fi introdus în zona rurală sistemul de colectare separată a deșeurilor din ambalaje și biodegradabile, iar volumul deșeurilor mixte la depozitele de deșeuri va fi redus cu 40%.

«În perioada următoare, Consiliul Județean Vrancea va desemna, prin licitație publică, operatorul regional care se va ocupa de activitatea de salubrizare la nivelul județului, astfel încât populația să beneficieze de o gestionare eficientă a deșeurilor și, în final, pentru a contribui la un mediu mai curat și sănătos pentru noi și generațiile viitoare», a declarat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.”-Consiliul Județean Vrancea

SMID – Vrancea Curată, insuccesul prezentat ca succes

Deși este prezentat drept un succes, care va fi dat în funcțiune „în perioada următoare”, proiectul Sistem Integrat de Management al Deșeurilor – Vrancea Curată este, probabil, cel mai mare eșec al administrației județene Oprișan. Proiectul s-a derulat prin POS Mediu 2007 – 2013 și a continuat prin POIM 2014-2020, valoarea investiței inițiale fiind de aproximativ 43 de milioane de euro.

Contractul de finanțare a fost semnat pe 5 noiembrie 2009 și ar fi trebuit să se încheie pe 31 decembrie 2014, după cinci ani. Proiectul a înregistrat întârzieri de ani la rând față de termenul la care ar fi trebuit dat în funcțiune, din cauza incapacității Consiliului Județean de derula achizițiile publice în condițiile legale. Mai multe licitații au fost întârziate de documentațiile prost întocmite, care nu au respectat  legislația în domeniu.

În 2015, când s-a încheiat POS Mediu, Marian Oprișan și Consiliul Județean au fost salvați de Guvernul Dacian Cioloș care a obținut de la Comisia Europeană prelungirea implementării SMID, fără să ceară returnarea banilor europeni, așa cum prevedea contractul de finanțare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.