Foto | „În Vrancea, dacă n-ar fi crescătorii ăştia de animale, ce-ar face oare cei care stau doar cu stiloul în mână?” (5)
Fermierii crescători de animale din Vrancea, îşi văd ameninţată afacerea. Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns seceta prelungită le-a înjumătăţit furajele fiind nevoiţi să cumpere pe bani mulţi o altă primejdie le bate la uşă, pericolul coboară din munte, unde urşii şi lupii nu mai au ce mânca… Urşi au fost de când lumea, lupii au dat târcoale saivanelor mereu încercându-şi norocul. Numai că acum urşii, lupii nu mai stau doar în zonele tradiţionale unde nu mai au ce mânca, acum coboară în sate atacând gospodăriile localnicilor Mănâncă orice găsesc, găini, raţe, uneori şi porcii din coteţ pe care-i cară în pădure.
Au aşteptat să treacă primul an cu probleme crezând că asta a fost tot. N-a fost şi de la un an la altul numărul problemelor a tot crescut. Fermierii se tem de schimbările climatice: căldurile de peste vară, seceta prelungită, lipsa ploilor, care i-ar putea lăsa fără singura sursa de câştig. Cer mai mult ajutor de la guvernanţii noştri care, acum cel puţin, vor să creadă că românii pot trăi şi cu aer, animalele lor la fel, iar sălbăticiunile vor sta la taifas, amical, cu vacile, boii şi oile din fermă... (unde s-a mai auzit aşa ceva? ), în vreme ce ei, guvernanţii, luptă eroic pentru putere, cu gândul la somnul de „frumuseţe” dintre alegeri. În primul an cu problemă au crezut că asta e tot şi vor putea merge mai departe. N-a fost să fie aşa şi speranţele lor aproape că s-au năruit când au văzut ursul bătând la uşă. În Vrancea, familii care au muncit din greu să-şi vadă visul împlinit, acela de a avea o fermă, se tem că vor fi nevoiţi să renunţe dacă nu plouă nici anul care vine, mai mult că animalele lor vor deveni hrană pentru necuvântătoarele din pădure care, împinse de foame, vor ataca.
Pentru aceşti oameni „nu se poate” nu exista în vocabular, acum însă nu ştiu ce să mai facă, să treacă şi acest hop. Pentru ei animalele fac parte din familie şi nu este o glumă, chiar ţin la ele şi la confortul lor, pe care-l anticipează zi de zi, pentru că animalele „n-au gură” să spună, nici ce le doare, nici când le este foame...
Până un alta nici animalele sălbatice care trăiesc conform instinctului de prădător, n-au nici o vină. Fermierii se plâng că ursul le atacă animalele, decidenţii se fac că nu aud şi continuă să creadă că totul e roz între fermieri şi urşii care dau năvală la „miere”.
Mi-aduc aminte, eram în primul an la televiziue, am ajuns la Nereju şi în drum spre „Căldări” am trecut pe lângă un loc împrejmuit cu o plăcuţă pe gard, din care am înţeles că acolo este hrană pentru urşi, era la sfârşitul anilor ' 90. Mi-aduc aminte că se ţinea cont să fie un număr cât de cât stabil, probabil se făcea o numărătoare oficială, să nu crească numărul urşilor prea mult. Acum nu se ştie mai nimic, decât că numărul urşilor este în creştere, chiar şi al lupilor, care umblă în haită, nici hrana pentru urşi, nici numărătoare oficială, doar numărul animalelor domestice atacate şi mâncate...
Oamenii se plâng, pe bună dreptate, ce fac dacă ajung în curtea omului, umblă pe uliţe pe unde trec copii şi bătrâni, aceştia ar putea fi victime sigure.
Ce fac guvernanţii din vârful lanţului trofic? O duc bine, au bani, copii lor învață în străinătate de unde nu se ştie dacă se mai întorc ( „Ce să facă în România, să ajungă la coada vacii să-i ia temperatura?”)
Gluma-i glumă, dar „ţara arde”. Dacă numărul animalelor ar fi fost mai mic şi permanent supravegheat, altfel ar fi stat treaba. Urșii, lupii, n-au nici o vină, instinctul îi mână să-şi ia hrana de unde pot, din saivane, adăposturi de iarnă, de pe uliţă, iar când foamea nu mai poate fi răbdată, chiar din curtea omului... Dar, ce proiecte au guvernanţii să apere avutul omului de rând? Nimeni nu cere să fie omorâte, atâta timp cât există un proiect solid, bun şi pentru oameni şi pentru animalele lor din ogradă şi pentru animalele sălbatice din pădure căci, nici fără ele nu se poate, mai mult au fost înaintea omului pe pământ căruia i s-a îngăduit să se înmuleaţscă la fel de mult. De ce în lumea largă s-au găsit soluţii pentru o convieţuire bazată pe toleranţă şi la noi nu? Aceasta este întrebarea, una retorică căci nu mă aştept să răspundă careva, de teamă să nu-şi ia o obligaţie pe cap, aceea de a găsi o soluţie rezonabilă, să împace şi iubitorii de animale care stau şi se minunează în faţa televizorului și pe crescătorii de animale ale căror familii trăiesc de pe urma vacilor, boilor, oilor, cailor...
Creşterea animalelor este o afacere pentru fermierul sau micul agricultor din zona rurală, dar una de suflet. Am fost la Paltin, la Nereju, la Ireşti, să auzim şi părerea fermierilor care nu dorm nopţile păzind, alături de câinii lor uriaşi avuţia din fermă, din ocolul casei, uneori ziua în amiaza mare...
Nenea Ion Drăgan, din Paltin, are 16 vaci cu lapte şi 2 vaci cu vieţi. O fumuseţe rasa Brună, specifică zonei de munte.
- Aveţi nutreţ suficient? V-aţi pregătit pentru iarnă?
-- „ Avem oleacă de teren la câmp, facem baloţi, mai cosim şi pe-aicea. Ne gospodărim foarte bine.”
Munceşte zi lumină ajutat de soţie şi de un băiat din sat, care mai vine pe la nenea Drăgan.
- Puteţi trăi din această afacere?
- „ Pentru noi nu-i o afacere şi da, se poate trăi. O familie se poate gospodări din venitul obtinuţ de pe urma animalelor.”
Animale bune are, doctor în sat bine pregătit are, dar un necaz nu-i dă pace.
- „ Îi mai greu cu animalele sălbatice, ne supără noapte de noapte, zi de zi. Îs foarte periculoşi urşii în zona noastră că s-au înmulţit de <<văleu, mamă!>>”
Până acum a scăpat cu efectivul întreg, dar la vecinii din deal s-a întâmplat. I-a răpit, i-a mâncat vitei, i-a mâncat vaci. Omul spune că în tinereţea lui, altfel stătea treaba, nu erau probleme cu urşii, erau mai rari, aveau mâncare, populau mai mult pe zonele înalte, nu coborau în comună.
- Vă este teamă când scoateţi animalele la păscut? întreb
- „ Ne este, da! Avem câini, facem gălăgie, supraveghem...”
Ca să-şi ferească animalele şi -a făcut un gard bun, de jur împrejurul gospodăriei.
- Ce fac oamenii când vin urşii?
- „ Ce să facă? Bat toaca, răcnesc la ei, ursul nu fuge, vine la tine să te pupe, că nu-i de pluş. Sunt unii care spun ca trebuie protejaţi... S***tiu că trebuie protejaţi, să-i ducă în rezervaţie, să-i ţină ei. Sunt agresivi.”
- Mai dormi noaptea?
- „ Mai dormim, da când latră câinii ieşim afară, aprindem luminile. De! am zis că e o muncă apropiata de casă, dacă părinţii s-au ocupat, nici noi nu ne-am dus mai departe.”
Acum, dacă stăm strâmb şi judecăm drept, omu are dreptate, ar fi ales o meserie, dar ce să faci dacă aşa ţi-a fost scris?
- Care-i bucuria? întreb.
- „ Bucuria-i că le avem, că ni-s dragi, bucuria că de la ele ne hrănim, se mai hrănesc şi alţii de la ele...”
- Ce-aţi mai vrea? întreb
- „ Animalele astea sălbatice, să dispară, să vină să le ia că nu produc nimic.”
Numai că nu se poate, de când e lumea oamenii şi animalele sălbatice au stăpânit pământul care e şi al lor. Care a fost primul? E o întrebare complicată, ca aceea cu cine a fost primul, oul sau găina? Fiecare crede ce vrea...
Dar, nenea Drăgan are si o rugăminte, cum pământul lor se află într-o zonă defavorizată, slab productiv, recoltă puţină şi de slabă calitate, ar dori ca impozitul pe terenul lor să nu fie la fel cu cel de la câmpie...
- Cu ce grijă va culcaţi şi cu ce gânduri vă treziţi?
- „ Ne culcăm cu gândul că vine ursul sau lupul..., şi ne trezim bucuroşi când vedem că n-a venit fiara să ne rupă animalele...”
Ion Căluian are 10 vaci şi câţiva viţei, rasa Bălţată Românească cu Roşu, o rasă splendidă care merge foarte bine la Nereju.
- Cât dă la o mulsoare?
- „ Depinde ce-i dăm de mâncare..., 10 l, peste 10 l. Facem brânză, mai dăm la vecini, pentru casă, dăm la copii...”
- Aveţi şi un venit de la ele?
- „ Pasiunea-i mai mare. Cu venitul, cumpăr tot, nu am pământ..., am ajuns şi în judeţul Tulcea de-am adus în primăvara asta baloţi de lucernă, de la vecinii unguri din Covasna fân..., ce să zic, muncim ca să nu ne găsească moartea stând degeaba.”
Omul spune că i-au fost dragi totdeauna animalele...
- „ Femeile şi vacile mi-au plăcut” , râde nenea Căluian, care recunoaşte că o ducea mai bine înainte.„ Acu traiu e greu, ne supără urşii extraordinar, mai avem oleacă şi ne mănâncă urşii din curte. Noroc că am câini buni.”
- Până unde vin? întreb
- „ Până aicea, la pădure, în spatele meu. Vin seară de seară, mănâncă găini, raţe, pe şosea, lui Gheorghe a lui Păsăroiu i-a mâncat 2 porci în grădina casei.”
- Vă este teamă să ieşiţi seara pe drum?
- „ Îmi este... Hai, că eu sunt mai în putere, are şi ce mânca” , râde nenea Căluian, „ Da un copil, o băbuţă care vine de undeva, de la un autobuz, e foarte periculos!”
- Greul case-i, cine-l duce?
- „ Eu” , spune soţia, Ioana.
- Și pasiunea pentru animale?
„ Tot eu… Dacă n-ar fi dragoste nu le-am mai ţine . Aş fi luat un serviciu, dar aici, în comună, nu găseşti, n-ai unde să te angajezi.”
- Cum arată o zi de muncă?
- „ Grea şi obositoare. De dimineaţă vin la animale, le dau mâncare, scot gunoiul, mulg, vacile, le spăl. Lapte mai dăm, dacă vine cineva, dacă nu, facem brânză, mâncăm noi, dăm la copii.”
- V-aţi gândit vreodată să plecaţi din Nereju?
- „ Nu. Am avut copii, până i-am crescut, s-au dus la casele lor, am îmbătrânit...” , spune doamna Ioana Căluian, din Nereju, o femeie frumoasă şi inimoasă.
„ Planuri de viitor are, ca tot omul, să-şi vadă de viată, de sănătate, poate mai vinde din animale că scade şi puterea” , spune doamna Ioana, care a reuşit să păstreze o mare parte din frumuseţea dintâi.
Dacă crescătorii de animale sunt optimişti, în ciuda greutăţilor şi al animalelor din pădure, domnul inginer Petrică Avram, care e tot din Nereju - sau poate tocmai din acest motiv, vede multe semne de îngrijorare.
- „ Dacă dispar subvenţiile europene, cred că efectivul de animale în România o să scadă dramatic. Cu siguranţă, înscrierea în Registrul Genealogic şi Controlul Oficial al producţiei de lapte a fost balonul de oxigen pentru fermieri, pentru că au avut posibilitatea să pună baze unor rase de animale prin însămânţări artificiale şi se vede destul de clar că oamenii au investit în genetică foarte mult. Pe de altă parte au avut şi o sursă de venit, s-au modernizat, s-au tehnologizat, şi au cumpărat aparate de muls. Această activitate este grea, costurile sunt imense, preţul la lapte este unul de mizerie... Nu poţi face performanţă cu 2 lei/l de lapte dacă nu există un echilibru între veniturile fermierilor, cu cheltuielile fermierilor. Este foarte greu să duci mai departe această activitate dacă Ministerul Agriculturii nu intervine pentru protejarea zootehniei: o subvenţie mai consistentă, ar fi binevenită, altfel...Fac un apel public la doamna ministru Buzoianu să ia măsuri urgente, cu legi clare şi corecte pentru protejarea omului, populaţiilor de animale domestice care ne asigură alimentaţia.Urşii au coborât în mijlocul satelor, atacă vitele, atacă oamenii, distrug adăposturile animalelor. În concluzie, să se facă ceva, ceea ce trebuie făcut, pentru oameni şi animale.” a spus domnul ing. Petrică Avram...
În rest e bine, comuna e de o frumuseţe rară, peisajul splendid, oamenii minunaţi, îi cunosc de peste 30 de ani… ( Janine VADISLAV )
