Foto | In memoriam. Alexandru Mărgărit, povestea dulce-amăruie a unui cofetar din Focșaniul perioadei interbelice
În perioada interbelică, a existat în Focșani un foarte bun cofetar școlit în Franța * Aflăm povestea lui cu ajutorul fiicei sale, Lidia Mărgărit, în vârstă de 93 de ani * Informațiile, documentele de epocă, obiectele și fotografiile le-am primit personal din Elveția, acolo unde urmașa cofetarului și-a trăit jumătate din viață * Cofetăria era situată pe Strada Mare, cam în spate-stânga a actualului Cinema Balada
Foto:Cutie de bomboane din anii 1930, cu numele cofetarului Mărgărit și al orașului Focșani scrise în relief
Povestea lui Alexandru Mărgărit începe în anul 1888, în Odobești, când se naște ca fiu al lui Teodor și al Anei Covaci. La doar zece ani rămâne orfan de mamă și, nu peste mult timp, se alege cu o mamă vitregă care, din câte se pare, l-a tratat rău. Aceasta îl scoate de la școală și îl trimite tocmai la Constanța, să facă ucenicie la un băcan. Soarta nu este mai blândă cu Alexandru nici la malul mării, băcanul purtându-se și el urât cu viitorul cofetar focșănean, astfel încât acesta se vede nevoit să fugă de acolo.
Foto:Eugenia și Lidia Mărgărit alături de părinții lor, Alexandrina și Alexandru
„Bunicul a avut două fete din prima căsătorie, pe Aglaia și pe Mița. După moartea soției, s-a căsătorit cu Ana, bunica mea, cu care l-a avut pe tata. La câțiva ani s-a prăpădit și cea de-a doua soție, iar bunicul nu știu dacă s-a mai căsătorit sau și-a luat o concubină, o ibovnică cum spun eu. Aceasta era tare afurisită, pe tata l-a scos de la liceu, pe fete le-a scos de la pension și le-a dat să învețe să fie modiste. Mai târziu, Mița, sora lui vitregă, care era mult mai mare ca el s-a căsătorit cu Aslan, cu un armean deci, acesta ajutându-l pe tata să intre ucenic la Hamel” (Alexandru Hamel, mare cofetar focșănean de la începutul secolului XX – n.r.), ne-a spus Lidia Mărgărit, fata cofetarului. Alexandru Mărgărit, nu se știe la îndemnul cui, începe să învețe limba franceză pentru ca, ulterior, să urmeze un stagiu de pregătire în Franța. Din documente de familie aflăm că, în perioada 1912-1914, este cofetar la Coquelin (Paris) respectiv la Roche (Le Havre), timp în care învață foarte bine tainele meseriei.
1914-1924, cofetar la Athénée Palace (București), Casino Royal (Slănic Moldova)
Foto:Meniuri de înghețată din cofetăria Alexandru Mărgărit a Focșaniului interbelic
Întors din Hexagon, pe Alexandru Mărgărit îl așteaptă un deceniu de peregrinări. Dar cartea sa de vizită, cu ucenicia la Hamel și cu stagiul din Franța, îl propulsează în cofetării și instituții care mai de care mai populare în epocă. Printre locurile unde a profesat se numără Athénée Palace (București) și Casino Royal (Băile Slănic Moldova), perla stațiunii băcăuane de la acea vreme. Dar cel mai mult a lucrat la Cofetăria N. Anghelescu, acesta fiind unul dintre cei mai importanți cofetari bucureșteni în perioada interbelică.
Foto:Șervețele din cofetăria Mărgărit a Focșaniului interbelic
„Nu știu prin ce împrejurări a ajuns în București, era salariat pe ici, pe colo, la Hotel, la Sinaia, pe urmă a fost angajat ca director la șocolaterie, la Angelescu. Acolo a cunoscut-o și pe mama, s-au căsătorit, dar tot era în pericol de a fi șomer, se săturase de situația economică incertă. În acei ani era o lege care permitea majorarea chiriilor de Sfântul Dumitru sau Sfântul Ion, când se muta toată lumea. Proprietarul putea să majoreze chiria și tot timpul era hărțuit de chestiile astea materiale. La un moment dat, Hamel l-a anunțat că vrea să vândă cofetăria, tata a acceptat, și așa a avut cofetăria sa la Focșani, cofetărie pe care a ținut-o cam până a început războiul”, mai spune Lidia Mărgărit.
1924-1940, Cofetăria Alexandru Mărgărit în fosta cofetărie Alexandru Hamel
În 1924 începe să fie pe cont propriu, Mărgărit cumpărând de la băiatul cofetarului Alexandru Hamel toată cofetăria, cu absolut tot ce era în ea. Prețul de vânzare cerut de Hamel a fost de 140.000 lei, din care a primit la data semnării contractului 40.000 lei, urmând ca diferența să fie plătită în decurs de trei ani, până la 6 mai 1927 cel târziu. „Eu, Alexandru Al. Hamel, declar că am vândut Domnului Alexandru Mărgărit, următoarea avere mobilă, proprietatea mea: un raft mare de nuc (furnir), o tejghea mare de nuc cu plăci de marmoră, două geamuri de cristal șlefuite p. vitrine, un galantar pentru prăjituri, șase mese de fer cu marmoră, cinci canapele, 16 scaune, 2 pendule de reclamă Suschard, un automat cu muzică, 44 note de metal pentru muzică, 2 oglinzi lunguiețe în prăvălia I, o oglindă mare în prăvălia a doua, una mașină mare de făcut înghețată, 29 forme de ipsos pentru pate d’amandes, 6 forme mari lungi pentru cozonaci, 52 forme ouă Reichc, două forme tinichea Tourn Eifel, o formă cigarette, o formă ouă Friko”, se arată în contractul de vânzare-cumpărare, contract ce enumeră peste o sută de obiecte de cofetărie. „Toate aceste lucruri mobile arătate mai sus se găsesc în posesiunea domnului cumpărător, în calitate de chiriaș și-n baza contractului autentificat în 14 iunie 1924. (…) Orice plată de preț datorată se va face la domiciliul meu din Focșani Strada Cuza Vodă Nr. 55 fără niciun fel de somațiune sau notificare”, adaugă Hamel în contract. Așadar, din 1924 și până în 1940, viața cofetarului nostru a fost poate cea mai dulce, nemaifiind la mâna nimănui și-n pericol de a rămâne șomer. Gustul amărui urma să vină...
Amintiri din cofetărie cu miniștri și prefecți
Foto:Altă cutie de bomboane din cofetăria Mărgărit a Focșaniului interbelic păstrată 8-9 decenii
Lidia Mărgărit, fata cea mică a cofetarului, ajunsă astăzi la venerabila vârstă de 93 de ani, își amintește cum era viața în cofetăria părinților, dar și de concurența dintre cei mai populari cofetari ai epocii – Iosipescu, Mărgărit, Vasiliu. „În cofetărie tata se ocupa de laborator, vânzătoarele și mama de servire. În prima parte a cofetăriei exista o scuipătoare fără de care, am găsit în documentele tatei, nu i se dădea autorizație de funcționare. Mai în spate era telefonul, iar în cofetărie erau etalaje cu prăjituri, fursecuri, bomboane, dar și multe vitrine. Exista și un salon în care se servea, salon care avea vreo 7-8 mese de marmură cu picior de fier. Comanda o lua mama sau vânzătoarele care lucrau la noi. În tot cazul, interesant este că imediat ce se măritau și plecau din cofetărie. Probabil că nu le mai lăsau soții lor să lucreze”, își amintește Lidia Mărgărit. „La noi veneau foarte des magistrați care fie mâncau o prăjitură, fie beau o cafea, asta poate și pentru faptul că eram abonați la revista L’Illustration, la care nu știu dacă mai era abonat cineva. Îmi aduc aminte că veneau în cofetărie Slăvescu, Ministrul Finanțelor, și, mai ales, băiatul lui. Știu că aveau o casă într-un sat în apropiere. Foarte des venea Ioan P. Ioan (fost prefect al județului Putna n.r.) și îl mai țin minte vag pe Tony Ferhat”, mai povestește fata cofetarului.
Foto:Cofetarul focșănean Alexandru Mărgărit într-un avion butaforie, pe vremea când era în Franța
În acei ani prăjiturile, multe dintre ele, erau denumite după diverse evenimente și personalități. Așa se face că focșănenii de acum aproape un secol mergeau la Mărgărit și mâncau prăjituri Bibescu, prăjituri Joffre (general francez), dar și Triguane, un fel de prăjituri orientale. „În anii copilăriei mele erau trei cofetari importanți. Iosipescu, Vasiliu și tata. Iosipescu avea o cofetărie foarte elegantă, cu pluș roșu, la el veneau mulți militari, la noi nu prea am văzut. În centru era Vasiliu, cu o vitrină mare, frumoasă, și pe urmă eram noi. Toți făceau prăjituri bune, dar exista o concurență mare între ei, ca, de altfel, între toți negustorii. Nu spunea niciunul – vezi că am o rețetă formidabilă, ți-o dau și ție, cum fac gospodinele. Când am ajuns în Elveția am mâncat prăjituri peste tot și pot spune, îmi dau seama acum, prăjiturile tatei erau de nivel internațional”, continuă Lidia Mărgărit.
Cutremurul din 1940, începutul gustului amărui
Din relatările fiicei sale, viața lui Alexandru Mărgărit era cofetăria. Satisfacția sa era să creeze prăjituri delicioase și frumos prezentate în vitrină. Lucra mult, până seara târziu, iar cele mai importante sărbători religioase îl găseau în cofetărie, mai precis în laboratorul acesteia. Toate acestea până la fatidicul seism din noiembrie 1940, când cofetăria i-a fost distrusă. „Trebuie să precizez că, din anul 1940 până în anul 1945, nu am mai avut cofetărie, ci numai bombonerie. Aceasta, în primul rând, pentru că atelierul de cofetărie a fost distrus la cutremurul din 1940, clădirea cinematografului Lido, aflat alături s-a prăbușit peste el. În al doilea rând, odată cu declanșarea războiului, începând dificultăți în aprovizionarea cu materiile prime necesare, eu nu am considerat că este corect să fac afaceri la negru și am restrâns activitatea la posibilitățile acelui timp”, scrie Alexandru Mărgărit într-un memoriu.
„Cutremurul a venit o dată cu războiul, iar tata fost pus într-o situație nefericită. Pe de o parte a rămas fără atelierul de cofetărie, pe de altă parte nu mai găsea materii prime, nu mai găsea cacao, arome pentru prăjituri și multe altele. A rămas cu o bombonerie pe care a deschis-o tot pe Strada Mare, la un alt număr. Atunci a început perioada grea din viața nostră. Dar copilăria, mulțumesc lui Dumnezeu, a fost una fericită!”, conclude Lidia Mărgărit.
Lăsat fără pensie de comuniști
Vremurile frumoase din viața cofetarului sunt tot mai îndepărtate. Rămas fără cofetărie în 1940 și cu bomboneria închisă în 1945, ca urmare a unor probleme de sănătate, Mărgărit iese la pensie în 1948, până atunci continuând să plătească așa numitele dări la stat. Un deceniu mai târziu, în 1959, chiar în sfânta zi de Crăciun prin decizia nr. 666, dată de comitetul executiv al Sfatului Popular Focșani, Mărgărit este înștiințat că este decăzut din drepturile legale privind pensia. „Deși nu mi s-a comunicat care sunt temeiurile de fapt și de drept care au condus la pierderea dreptului la pensie, modul cum a decurs ședința la care am fost chemat să particip în ziua de 1 decembrie 1959 mă face să cred că ceea ce a determinat luarea acestei decizii arbitrare este faptul că am avut atelier de cofetărie în acest oraș. Fac deci acest memoriu, pentru ca expunând întreaga mea activitate, să considerați dacă mai pot primi în continuare pensia de 360 lei lunar ce mi-a fost acordată pe baza cotizațiilor depuse de mine la fostele Asigurări Sociale”, se adresa Mărgărit autorităților comuniste în 1960. Este nevoit să își vândă ocazional lucruri din casă pentru a mai face rost de bani pentru traiul de zi cu zi. Anul următor, în octombrie, trece în neființă la 73 de ani. Instalați de mai bine de un deceniu în țara noastră, tovarășii nu i-au mai dat niciodată pensia cofetarului Mărgărit. (Sorin Tudose)
Articol publicat în cadrul proiectului www.focșaniulvechi.ro. Dacă ți-a plăcut povestea poți susține financiar proiectul meu via paypal sorintudose@yahoo.com sau prin cont bancar deschis la ING 0000 9999 0816 2861 – Tudose Cătălin Sorin.
