Local

FOTO | Ecouri... „Acasă la Poetul Vrancei”, Dumitru Pricop - episodul 2

Costică NEAGU
27 oct 2021 3776 vizualizări

După ce am dat roată „Casei Pricop”, să intrăm puțin și să vedem ce ne oferă gazdele. În calitatea mea de vizitator, dar și de gazdă, voi încerca să „încălzesc” fiecare colțișor sau obiect cu o poveste auzită sau trăită cândva.

Urcăm pe prispă pe scările de piatră tăiată, din același material ca și temelia casei. Atât zăplazul, cât și portițele acestuia sunt din scânduri de brad frumos înflorate prin tehnica traforajului cu modele tradiționale, care se completează armonios cu „florile” de la streșină, făcută în aceeași tehnică. Prin partea dreaptă a prispei se poate ajunge în podul grajdului unde gospodarul depozita fânul. Aici se ascundea Dumitru de furia tatălui său atunci când făcea vreo boacănă sau când moș Vasile Brânzoi îi lua vacile la obor pentru că intrau și stricau porumbul sau iarba sătenilor.

Intrarea în locuință se face printr-o ușă în două canaturi prin care dai în tinda îngustă (hol). Pe hol, organizatorii au pus coperțile tuturor operelor poetului. Aceste poze te introduc în atmosfera poeziei pricopiene.

Pe ușa din dreapta, intri în camera patronului casei. Aici, în mijlocul casei, se află o masă-vitrină cu geam sub care sunt expuse toate volumele antume cu autograful poetului, lucru destul de rar în muzeele noastre. Alături de acestea, se află cele mai importante antologii, apărute în timpul vieți poetului sau postume.

Pe peretele din stânga se află 2 poze ale poetului, devenite clasice, realizate de Emanuel Tânjală și de Costică Răduc. Cele două portrete sunt încadrate de o fotografie ,,istorică” (cca. 1907) în care se află bunicii dinspre mamă ai poetului (Dumitru și Maria Bodea, precum și Maria, sora cea mai mare a mamei poetului). În partea stângă a portretelor poetului, se află pozele părinților acestuia (Ion și Ioana Pricop).

Tot pe latura din stânga a camerei se află două vitrine, frumos meșteșugite cu motive populare tradiționale locale, donate de S. C. Woodendoors, Focșani, ing. Gheorghiță Tepșanu. În aceaste vitrine, vizitatorul va vedea lucruri și dovezi ale vocației poetice (semnături ale participanților la Salonul Dragosloveni, la cenaclul condus de el) și activității lui creatoare, hoby (geanta cu care mergea la pescuit), mica lui colecție de monezi și decorații etc.

Pe latura din fața ușii de intrare în cameră se află o piesă de mobilă, cu valoare sentimentală (pe care a folosit-o și poetul), pe care tronează pozele părinților. Deasupra se află o ploscă de vin (colecția poetului), copia bustului din Parcul Schuman, Focșani, donată de dl Dr. Alexandru Taban (sculptorul bustului) și o figurină a Zeiței Atena, zeița înțelepciunii, donată de Adela-Valeria Pricop (Tsekoura), fiica poetului, domiciliată în Atena, Grecia. Piesa de mobilă este încadrată de două mese pe care se află publicații la care a colaborat poetul, mașina de scris a acestuia etc.

În privința mașinii de scris, spunem o „poveste” pe care ar trebui să o știe orice român care nu a trăit în acele timpuri, mai ales atunci când acuză înaintașii de lașitate și, de ce nu, de colaboraționism. Puterea comunistă deranjată vizibil de cei care se opuneau politicii oficiale... prin manifeste scrise și aruncate în diverse locuri, a hotărât să ia „amprente” de pe toate mașinile de scris și alte aparate de multiplicat. În acest sens, fiecare proprietar mergea la miliție în perioada 3-5 ianuarie cu mașina de scris și cu o probă de scris care intra în baza de date a apărătorilor „statului de drept”. Pentru aceste motive, proprietarul trebuia să aibă mare grijă de mașină, așa cum se procedează și azi cu deținătorii de arme letale!!!

Tot pe acest perete, remarcăm existența unor diplome primite de Dumitru Pricop în „cariera” sa artistică, precum și o fotografie foarte sugestivă în care „poetul Vrancei” apare față-n față cu Învățătorul Ștefan Lechea, supranumit „Domnu' Ștefăniță”, o adevărată legendă a Vrancei, un socratic, care n-a lăsat nimic!? sau aproape nimic scris. Cred că cei care intenționează să-i facă o casă memorială, ar trebui să o ia încet, dar sigur. Adică să strângă materiale, mărturii, dovezi, pe care să le expună la Casa Memorială „Dumitru Pricop”, iar atunci când se va crea o masă critică, pot năzui și la o Casă Memorială „Ștefăniță Lechea”.

   

Poza pe care o semnalam mai sus este făcută la intrarea în Școala veche, cu mulți ani în urmă (1966-68), când Ștefăniță Lechea avea 42-44 de ani, iar Dumitru Pricop, 23-25 de ani. Poziția și atitudinea celor doi este semnificativă: Pricop cu mâna pe umărul învățătorului, întrebător și expansiv („Eu trebuia să fiu c-un munte frate...”), bântuit de marile întrebări existențiale, cum este și poezia sa de început, iar Lechea, ascultând și poate chiar răspunzând potolit la acele nedumeriri!?

Cu poza lui Eminescu, donată de Doamna Ana, soția poetului, poză care era permanent pe masa de lucru a lui Dumitru Pricop, cu icoana de lemn și poezia-portret a tatălui („În piscul lui de munte și Bărbat/ e-ntregul cheag al vieții adunat/ Un munte ce respiră sub licheni...”), încheiem periplul în această zonă a camerei, lăsând vizitatorului plăcerea de a descoperi frumusețea și importanța acestor documente.

Pe peretele de intrare în camera poetului, se află două covoare (scoarțe) late cât peretele, ornate cu motive tradiționale negrileștene, țesute în casă, probabil, de mâna mamei și a surorilor (Stanca și Ioana).

Să aruncăm o privire asupra mesei-vitrină din mijlocul camerei poetului. Aici aflăm toate volumele de poezie ale lui Dumitru Pricop în edițiile princeps: a). opera antumă (Patima muntelui, 1978; Lumile din strigăt, 1981; Locuitor în Oedip, 1983; Lacrima arlechinului, 1985; Stelele din adâncuri, 1987; Inițiere în obsesii, 1990 (ed. a II-a, 2002); Dumitru al peșterii – Dimitri de la caverne, 1997; Paharul însângerat, 2001; În căutarea muntelui albastru, 2003; Muntele patimii, 2003, antologie de autor; Scrisori din temnița libertății, 2005); b). opera postumă (Nemona, la jumătatea drumului spre iad, 2007; Memoria neuitării, 2007; Alcătuirea mea de prinț vrâncean, 2008, antologie alcătuită de Gheorghe Istrate și Costică Neagu; Constantin Marafet, Traian Gh. Cristea – Prințul poeziei vrâncene, Dumitru Pricop, diagnosticat de criticii săi, 2012; Mioritice, lacrima păstorului învins, 2013, ed. I, 2018, ed. a II-a; Costică Neagu – Dumitru Pricop, cultul prieteniei, 2016; Citiți-mă înscris pe stalactite – Lisez-moi sur les stalactites, illlustré, 2016, traducere de Nicolae Taftă).

La ieșire din camera poetului, vizitatorii găsesc Cartea de Onoare care îi îndeamnă să-și noteze gândurile și sentimentele pentru cei care îi vor trece pragul peste ani și ani.  

Eu transcriu mai jos gândurile poetului Gheorghe Istrate, fratele întru poezie a lui Dumitru Pricop, prezent cu sufletul, la inaugurarea Casei Memoriale „Dumitru Pricop”, acum plecat la cele veșnice și în eternitate, alături de „Poetul Vrancei”.

*   *   *

A FOST ODATĂ… VA FI MEREU…

…Așadar, a fost odată ca niciodată. A fost odată un Om și pe Omul acela îl chema mitic, Mitică și Pricop. Moașă i-a fost Miorița. Ursitoare i-au fost apele fulgerate de păstrăvi, pădurile cu fluiere fermecate în loc de crengi, și munții cu frunțile despicate de soare. Omul acesta a ieșit în lume pe ușa de aur și pe poarta Casei Pricop, sub lumina căreia vă aflați Dvs. astăzi întru smerenie duhovnicească.

Am căutat în dicționare numele de Pricop și l-am aflat în grecește PRICOPIE, însemnând om cu pricopseală de carte, apoi om de bună învățătură. Și Mitică nu și-a trădat numele niciodată, precum și ceilalți frați și surori ai lui. Și poarta pe care a deschis-o nu s-a luminat oricum, ci ea s-a străfulgerat tot cu o patimă: Patima care l-a urmărit pe poet încă de la izvoarele primei sale cărți, „Patima muntelui” și până la aureolarea sa genială, dar și finală cu „Muntele Patimii”.

Poarta cea largă se deschide azi, asemenea mâinilor lui Dumitru Pricop, uriașe, spre a îmbrățișa, fie visele, fie rudele, fie prietenii, fie patimile. Poetul astăzi începe încet-încet să se întoarcă acasă, definitiv și sigur, fiindcă într-o zi, fragmentul acesta de odaie va fi cu certitudine, întreaga Casă Memorială „Dumitru Pricop. Fiindcă ființa poeziei lui Dumitru Pricop a fost mereu adiată de laurii unei profeții olimpice împlinite. O casă memorială conferă dimensiunea unică a unei renașteri mari și pentru totdeauna.

Aici în Negrilești și în această matcă, s-a plămădit și a izbucnit izvorul alcătuirii sale plămădit de Prinț Vrâncean. Tot arsenalul operei sale abia va încăpea înapoi în tronul său negrileștean și de aceea, Muzeul trebuie restituit cândva, tot celui care i-a instituit genialitatea. Poezia înseamnă a privi incandescent până a orbi, asemenea lui Oedip, a privi în interiorul metaforei. Și Dumitru Pricop avea cu prisosință această înzestrare a nemorții, aceea de „a locui în Oedip”, adică în nemoarte.

Într-un vers al său profetic, poetul dezleagă întreaga cheie chiar a Facerii zilei de astăzi aici la Negrilești, când într-o poemă încântătoare el se mărturisește astfel: „Pământul meu e bun pentru icoane”, sau alta unde se definește „piscul care duce/ cea mai înaltă cruce”. Și tot el spune cu putere: „Io, autor de drept al Mioriței” – și are dreptate, fiindcă poezia lui, opera sa poetică în întregul ei este tot o renaștere cultică a Mioriței. În acest spirit trebuie să-i tălmăcim profetic versul: „Și mori încet…, dar merit e și moartea”, zguduitor vers!

În ce mă privește pe mine, prietenul lui etern, de câte ori scriu despre el, lacrima îmi unge deodată obrazul și-ar fi păcat să mint. Dumitru Pricop avea 1000 de prieteni, ba două mii, ba toți cei ce au avut norocul să-l întâlnească măcar o dată-n viață, i-au devenit subit prieteni. Și prietenia lui dogorea ca o flacără vulcanică. Dedicațiile de pe cărțile dăruite mie, îmi luminează și sufletul, și casa. Eu, unul, presimt și cred că într-o altă zi, precum aceasta, Mitică, se va muta cu mormânt cu tot, cu marmura amară a crucii sale, înapoi, aici, sub strașina casei natale, de sub care a țâșnit izvorul poeziei sale pentru Negrilești și pentru vecie. Laudă și slavă eternității sale! (Gheorghe ISTRATE)

*Cu aceleași gânduri și sentimente, vă așteptăm la Negrilești să vizitați Casa Memorială „Dumitru Pricop”, Muzeul Satului și Centru de Creație a culturii tradiționale locale pentru copii și tineri! (Va urma.)

Costică Neagu

Citiți și:Foto | Ecouri... „Acasă la Poetul Vrancei”, Dumitru Pricop-episodul 1


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.