Foto | Ecouri... „Acasă la Poetul Vrancei”, Dumitru Pricop-episodul 1
Zilele trecute, am ajuns la Negrilești, satul nașterii mele, și am trecut pe la Casa Memorială „Dumitru Pricop”, să văd ce mai e pe acolo. Se apropie „Sfântul Dumitru”, patronul numelui purtat de „Poetul Vrancei”, aici pe pământ și în eternitate, dar și un moment important din anul păstoresc – împărțirea oilor la stăpâni (proprietari), adică dezmembrarea turmei (boteiului) și înapoierea oilor către proprietari, pe data de 26 octombrie, de Sfântul Dumitru.
De ce se sărbătorește boteitul – strângerea oilor în turme/boteie -, pentru că ciobanii împreună cu oile pleacă în transhumanță internă (șes - munte), unde, atât păstorii cât și mioarele sunt amenințați de primejdii multiple (boli, frig, sălbăticiuni etc.).
Momentul împărțirii oilor la stăpâni, este la fel de important ca și boteitul, dar nu mai era sărbătorit cu același fast, deoarece omul era mulțumit că și-a întregit avutul, iar această mulțumire nu se manifestă atât de expansiv ca primăvara, atunci când atât „blânda mioară”, cât și păstorul ei, pleacă pe căi primejdioase.
Cu toate acestea, acest moment, potrivit tradiției creștine, a fost pus sub auspiciile Sfântului Dumitru – patronul păstorilor, atunci când se încheie soroacele între păstori și stăpânii oilor. Tot de Sf. Dumitru, se strică stânele și se tund coamele câinilor de până la 3 ani, ca să aibă păr frumos, iar unii spun că Sf. Dumitru, Izvoditorul de mir este cel care a dat oamenilor vinul, folosit la Sfânta Împărtășanie.
Așa cum Primăria și Consiliul Local Negrilești au lansat în anul 2002, sărbătoarea tradițională „Boteitul Oilor”, ajunsă la ediția a XVII-a în 2019, suspendată temporar din cauza Pandemiei, credem că Negrileștii Vrancei ar trebui să omagieze „Împărțirea oilor la stăpâni”, moment important pentru negrileșteni, deoarece Negrilești are încă cel mai mare număr de oi dintre toate satele care compun Vrancea Arhaică, are și cei mai mulți „ciobănași cu trei sute de oi”. Mulți dintre renumiții păstori negrileșteni au făcut carieră în locuri vestite pentru păstorie, din țară: Făgăraș, Brașov, Ghelința, Tulcea, Constanța, ba chiar și prin Italia sau Spania...
La Negrilești s-a născut celebrul profesor Vasile N. Taftă – babadag –, tatăl oilor, membru de Onoare al Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS), fiul legendarului „Popa caval”, Popa Nicu și... Dumitru Pricop, poetul mioriticelor.
Dumitru Pricop s-a născut la 21 mai, Ziua Sfinților Împărați „Constantin și Elena”, momentul când începe anul păstoresc în Țara Vrancei, iar părinții nu l-au botezat Constantin, cum s-ar aștepta oricine, ci Dumitru. Poate îi vor fi dat numele bunicului după mamă, Dumitru Bodea, om vrednic, mort în Războiul pentru Întregirea Neamului, care a lăsat în urmă cinci orfane. Poate că Ursitorile le vor fi inspirat acest nume, știind că va fi poetul „Mioriticelor”, marcând astfel, anul păstoresc pe meleagul Babei Tudora Vrăncioaia.
Trebuie spus că tatăl poetului, Moș Ion Pricop avea „clopoțelul de argint”, adică era un recunoscut creator local, un „cronicar” al satului. Toate evenimentele satului erau zugrăvite cu talent de „moș Ion Pricop”, prin versuri sau prin „povești”.
Gândurile și amintirile mă învăluie și îmi vin în minte o mulțime de întrebări. Chiar dacă în copilăria mea eram o prezență permanentă în Casa Pricop, mamele noastre fiind surori și foarte apropiate sufletește, descopăr cu nostalgie și surpriză lucruri care altădată nu mă impresionau. Casa pare să fie cea din totdeauna: curtea cu pavaj și cu iarbă proaspătă (otavă), merii din grădiniță plini de rod, înconjoară bustul impasibil al poetului Dumitru Pricop.
Dau o fugă în grădina din spatele casei. Un nuc nu prea înalt cu rod bogat și o frumusețe de gutui plin de bulgări galbeni care strălucesc în lumina soarelui. Sfecla roșie și câțiva bostani turcești galbeni și verzi, completează cromatica toamnei care mă face să cred că, din moment în moment, ar trebui să apară „mama Ioana” pe ușa scundă din spatele casei! Sunt plăcut surprins de modul în care „gospodarii”, adică Primăria, Consilierul cultural și Școala îngrijesc de acest edificiu. Păcat că timpul turismului cultural nu a venit încă sau mai bine-zis, se lasă așteptat. Lumea e apăsată de nevoi și de gânduri de tot felul, încât nu prea mai are timp și de îngrijirea sufletului.
Revin în curtea din fața Casei, mai iau cu mine câteva „fotografii”, fie în suflet, fie pe peliculă și deodată îmi cad ochii pe o inscripție săpată în piatra de la temelia casei, aproape ștearsă: Ion Stoica Pricop cu soția, Ioana și fiii: Ion, Stanca, Stoica (28 III 1938). Tresar cuprins de emoție de parcă m-aș afla în fața unei „pisanii” de mănăstire. Iată actul de identitate al unei gospodării țărănești din secolul trecut, în care apar ctitorii, împreună cu o parte din coconii ei. La acea dată, Nicolae, Dumitru și Ioana nu erau născuți, iar acum doar Nicolae mai trăiește, restul fiind plecați la cele veșnice.
Când a construit casa, Ion St. Pricop avea 33 de ani, iar soția sa, Ioana, 31 de ani și trei copii din cei șase. Casa, care astăzi este casă memorială și muzeu al satului, e așezată pe Strada Principală pe artera sudică a Satului Negrilești, în Cătunul Grumăzești, are fața spre est și este orientată spre stradă, ceea ce îi conferă o vizibilitate perfectă. Nu poți să ajungi în centrul Comunei Negrilești, fără să treci prin fața Casei Memoriale „Dumitru Pricop”.
Este o casă bicelulară cu prispă pe toată latura din față, cu zăplaz de lemn, frumos înflorat, 1 tindă (hol) din care se intră în cele două camere (dreapta: „casa cea mare”, cameră de curat, care nu avea nici sobă de încălzit și era destinată evenimentelor importante din familie – nunți, botezuri, petreceri familiale, înmormântări; stânga: camera de dormit, iar în continuare, bucătăria). Din tindă, se intra într-o cameră mică (chiler), care avea destinația de magazie în care gospodarii țineau alimente mai puțin perisabile și unelte casnice de strictă folosință.
Ion Pricop, era un om gospodar, fără să facă parte din clasa celor bogați, dar casa lui avea beci din piatră, boltit, lucru rar întâlnit la multe gospodării, avea grajd pentru adăpostul animalelor, păsărilor și pentru depozitat nutrețul. Acolo se ascundea Dumitru de mânia tatălui său, atunci când făcea câte o boacănă!
Atunci când numărul membrilor familiei a crescut, iar când copiii s-au mărit, Ion Pricop a mai adăugat casei sale o anexă cu două camere folosite, în special când muncile casnice din gospodărie o cereau, instalarea războiului de țesut sau alte munci de sezon etc.
În timp, casa a suferit câteva modificări, în special tâmplăria – uși, ferestre –, mai ales după ce aceasta a trecut în folosința fiicei lui Pricop – familia Ion și Stanca Brânzoi. Ar fi bine ca actualul proprietar, Primăria Negrilești, cu sprijinul Direcției Județene de Cultură și Patrimoniu Vrancea, să treacă la înlocuirea tâmplăriei, deoarece există fotografii care atestă forma originală, dar și meșteri locali care pot face acest lucru.
Casa care acum este muzeu, a fost achiziționată printr-un parteneriat public-privat, încheiat între Asociația Personalului Didactic „Simion Mehedinți” – Primăria și Consiliul local, sumele necesare fiind alocate de Consiliul local și adunate prin subscripție publică, inițiată de Asociația ,,Simion Mehedinți” care a contribuit atât la achiziția localului, cât și la bustul Poetului Dumitru Pricop.
Într-un număr viitor, vom face o prezentare amănunțită a Casei Memoriale „Dumitru Pricop”, a muzeului și a Centrului de Creație pentru tinerii negrileșteni, înființat în această locație, prin sârguința primarului – prof. Ion Văsuian –, cu sprijinul Centrului Cultural Vrancea.
Urăm realizări luminoase așezământului cultural negrileștean și îndemnăm școala, căminul cultural, biblioteca, pe toți cei care simt pulsul și căldura satului natal să-i dea câte puțin din căldura sufletului său.
(va urma)
Costică Neagu
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
