Local

Foto | Doliu în educația vrânceană! A trecut la cele veșnice Mona Bunea, o apreciată învăţătoare din Odobești

Vasile Tarciniu
16 oct 2022 3429 vizualizări

În zi de toamnă, o veste tristă a zguduit comunitatea noastră odobeșteană. Doamna învățătoare Mona Bunea, care a predat la Liceul Teoretic Duiliu Zamfirescu din Odobești și care a modelat personalitatea multor generaţii de elevi, a trecut la cele veșnice.

Cu fiecare dascăl care urcă la Cer, se spune că o întreagă lume se prăbușește pe pământ

Pentru fosta noastră colegă, doamna învățătoare Mona Bunea, timpul nu a mai avut răbdare. S-a oprit brusc provocând multă durere și tristețe.

Cuvintele ce urmează sunt sărace în faţa prestigioasei cariere şi a excepţionalei activităţi. Putem, însă a ne aminti crâmpeie din îndelungata sa trudă de educator. A fost un dascăl minunat care a luminat inima și mintea multor generații de elevi. Un om deosebit, de nobleţe sufletească, plină de dăruire şi bunătate .A fost o persoană care a creat o stare de spirit specială, îndreptată către cunoaștere, spre perfecționare. A educat mii de elevi, mulți dintre cei cărora le-a purtat mâna au ajuns, la rândul lor, oameni respectați. Rămân în urmă amintiri frumoase și generații de copii pe care i-a povățuit cu dragoste și răbdare. Învățătoarea Mona Bunea a fost nu doar Doamna, ci și Omul care a adus în școală modelul dascălului integru, blând, elegant. Nu sunt cuvinte mari, sunt concluziile multor oameni care i-au fost elevi sau colegi de muncă. Chipul ei care și-a deschis porţile cunoaşterii cu har şi cu înţelepciune nu se va uita niciodată. Va rămâne în amintirea noastră, în amintirea sutelor de elevi cărora le-a îndrumat pașii pe cărările învățăturii, ca un dascăl inimos, implicat, dedicat școlii.

De azi, doamna învățătoare va preda îngerilor tainele scrisului, cititului și socotitului

Cei care doresc să îşi ia rămas bun de la ea sunt aşteptaţi astăzi, joi13 octombrie 2022, când va avea loc înmormântarea, la Biserica ”Sfânta Cruce” din Odobești, la ora 12:00.

Dormi în pace, blândă dăscăliță. Îngerii să-ți vegheze drumul lin către Dumnezeu!

Vasile Tarciniu, profesor de matematică din Odobeşti, colaborator al Ziarului de Vrancea

Ziarul de Vrancea transmite condoleanțe familiei și apropiaților învățătoarei Mona Bunea din Odobești! Dumnezeu s-o odihnească în pace și lumină!


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.