Foto | Direcția Comercială Vrancea - ce a însemnat această instituție, cine a condus-o și unde se află arhiva de aici
Deși pare o denumire banală, fosta Direcție Comercială a județului Vrancea a fost o instituție în spatele căreia s-au făcut multe aranjamente, mai mult sau mai puțin știute.
Este interesantă povestea cu portocalele aduse la hala din Piața Moldovei din Focșani, de câteva ori pe an, spusă chiar de către un angajat de acolo, în acele timpuri: „După ce erau stivuite în subsolul magazinului, de cele mai multe ori suna telefonul din partea Direcției Comerciale a județului Vrancea, iar vocea de la capătul celălalt comanda scurt: <<această cantitate de portocale nu trebuie scoasă la vânzare>>. Asta în timp ce populația orașului Focșani și mai ales copiii așteptau, cu inima la gură, să guste din acest fruct mult dorit. Nu mai apucau, deoarece în câteva zile portocalele se stricau și erau aruncate la gunoi. Cine suna nu se știe, dar șef al acestei Direcții Comerciale Vrancea era vestitul Vasile Vîlcu, care a condus-o până aproape de anul 1989. Și e puțin probabil ca respectivul șef să nu fi știut, chiar așa deloc, ce se întâmpla la el în instituție. Acest lucru ne poate conduce la concluzia că ordinul respectiv venea tocmai din partea directorului în cauză. Acum că nu erau scoase la vânzare portocalele nu era o mare dramă. Până la urmă poți să trăiești fără portocale sau alte asemenea fructe tropicale. Mai rău era când nu erau scoase la vânzare produse de strictă necesitate sau cum li se spune acum, <<cele ce alcătuiesc coșul zilnic>>: carnea, laptele, pâinea etc. Și acestea lipseau cu desăvârșire în galantarele magazinelor din tot orașul, tot județul și toată țara, nu numai din Hala Pieții Moldovei din Focșani, iar de toate aceste spații și de mărfurile din interior răspundea, bineînțeles, tot Direcția Comercială Vrancea și alte direcții comerciale de circumscripție. Cum se făcea, cum nu se făcea, toate magazinele erau goale, aproape tot timpul sau erau aprovizionate doar cu produse lipsite de importanță, precum conservele.”
Discuții în legătură cu aceste aspecte au fost, sunt și vor exista în continuare. Explicația oferită de nenumărate ori, e că nu existau alimente din cauza paranoiei lui Ceaușescu de a plăti cât mai repede datoria externă. Acesta trimitea toate mărfurile României peste hotare ca să încaseze valută forte cu care să achite anticipat împrumutul extern al țării. Din anul 1975 până în 1989, după cum a detaliat sinistrul președinte al României comuniste într-o ședință din aceea interminabilă, „suma de bani ce a fost returnată instituțiilor internaționale de credit a fost de aproximativ 21 de miliarde de dolari”. În același timp cu plata datoriei externe Nicolae Ceaușescu se încăpățâna să conducă planul de construire locuințe și obiective economice în același ritm alert ca cel din anii buni ai țării. Ceea ce a fost prea mult pentru puterile unei populații obosite și dezamăgite de toate aceste heirup-uri comuniste, dar mai ales de lipsurile de zi cu zi.
Dar oare să fi fost numai acestea? Nu a mai existat nimic ascuns la mijloc, nu mai fost niciun alt plan paralel de exasperare a clasei muncitoare? Atunci de ce suna tovarășul Vasile Vîlcu sau alții din organizația lui la Hala din Piața Moldovei din Focșani și dădea ordine și mai bizare pentru nevoile alimentare ale focșănenilor? De cine ascultau aceștia? Cu toate economiile dictate de Partidul Comunist Român și de conducătorul cel măreț al Republicii Socialiste România, tot se mai <<aruncau>> câteva lucruri și poporului simplu. De ce trebuiau ca nici acestea să nu ajungă la destinatari? Exista un alt calcul, o altă înțelegere făcută peste capul tulburatului tovarăș suprem Nicolae Ceaușescu? Se pare că da; și e destul de rău că unii s-au folosit de necazul a zeci de milioane de oameni pentru a ajunge la un rezultat, până la urmă previzibil: căderea comunismului și mai ales a cuplului de dictatori Ceaușescu. În fine, deși nu vom afla niciodată adevărul până la capăt, putem spune, cu siguranță, că au existat unele aranjamente prin culisele structurilor de conducere a Statului Român cu ramificatii ce duceau chiar și în județele cele mai neînsemnate ale țării. Cine le coordona, cine le întreținea, cine le proteja? Bănuiți și dvs cine!
Dar să revenim la tovarășul din Vrancea, poate cel mai ancorat personaj local în acest minuțios supraplan de decredibilizare totală a soților Ceaușescu, Vasile Vîlcu. Acesta s-a născut la 4 aprilie 1930 în comuna Răcoasa, județul Putna, într o familie numeroasă. A terminat cele 7 clase elementare tot aici, apoi a urmat „ Școala tehnică de comerț din municipiul Focșani” pe care a absolvit-o în anul 1951, calificându se contabil. După absolvirea Școlii tehnice de comerț s-a înscris la cursurile „Facultății de Economie a Comerțului Socialist din cadrul Institutului de Stiinte Economice București”, pe care a absolvit-o în anul 1955. „În cadrul facultății a fost un student bun la învățătură, conștiincios în însușirea cunoștințelor predate și a avut o comportare corectă față de profesori și colegi.” După absolvirea facultății a fost repartizat la diferite Secții comerciale regionale și raionale. Din februarie 1968 a fost numit director al Direcției Comerciale a Județului Vrancea. Din aprecierile timpului rezulta că „ era bine pregătit politic și profesional și se preocupa de realizarea tuturor sarcinilor care îi reveneau. În familie și societate a avut o comportare bună. Avea o fiică studentă și membră a Uniunii Tineretului Comunist, pe atunci.”
Acesta a fost omul care a condus Direcția Comercială a județului Vrancea până aproape de Revoluția din 1989. După care, în ultima perioadă, a fost înlocuit cu „tovarășa Beldie”, în vreme ce „tovarășul Vîlcu” a fost transferat, tot ca „ șef, la Compartimentul probleme speciale din cadrul Consiliului Popular Judetean Vrancea”. Dacă și „tovarășa Beldie” a repetat stilul de lucru al predecesorului său, asta nu se știe deocamdată. Așa că rămâne, pentru o altă ocazie, să descoperim detalii și în legătură cu acest lucru.
Ceea ce mai poate fi amintit în final este locul unde se află arhiva Direcției Comerciale a județului Vrancea, cât s-a adunat ea în cele peste două decenii cât a funcționat. Din evidențele arhivistice,rezultă că nu s-a pierdut, aceasta figurând că se păstrează, ca fond documentar închis (după caracteristica instituției creatoare care și-a încetat activitatea) în custodia Societății Metex S A Focșani , societate care nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind binecunoscută de multă lume. Așa că cine mai dorește vreo informație din conținutul acestei documentații, începând de la drepturile de retribuție ale foștilor angajați până la cercetarea istorică a ceea ce a reprezentat pentru județul nostru fosta Direcție Comercială Vrancea se poate adresa la actuala societate Metex S.A Focșani.
Florin Marian Dîrdală, documentarist la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
