Local

FOTO | Cum au fost salvați pasagerii unui autoturism care s-a răsturnat sâmbătă la ieșirea din Tulnici spre Lepșa

Ziarul de Vrancea
24 ian 2023 3091 vizualizări

Șeful formației Salvamont Vrancea, Marius Adrian Coviltir, povestește cum a intervenit sâmbătă, alături de doi din colegi, pentru salvarea pasagerilor unui autoturism răsturnat la ieșirea din Tulnici spre Lepșa.

Jurnal de salvator.

Sâmbătă, 21 ianuarie 2023

Aflându-mă alături de alți doi colegi în patrulare în zona Tulnici-Lepșa-Soveja, primim un apel prin numărul de urgență 112. Vocea unui bărbat panicat și confuz ne atrage imediat atenția. Este un accident rutier cu trei persoane implicate între care și un copil de câteva luni. Reușim cu greu să obținem locul producerii acestuia și ne deplasăm în cel mai scurt timp cu două autovehicule pe DN 2D la kilometrul 61+500, la ieșirea din Tulnici către Lepșa, unde găsim autoturismul răsturnat așa cum se vede în imagini.

Trei victime, toate în stare bună, nu prezintă leziuni sau traumatisme, dar aflate în stare de șoc.

Vedem mașina și concluzionăm că a fost o minune ca după un asemenea eveniment toți pasagerii să fie complet teferi. Câteodată minunile mai sunt făcute și de oameni, dacă ne referim la copil, acesta se afla fixat corespunzător într-un scaun auto pe bancheta din spate. Urmările unui astfel de eveniment puteau fi tragice. Responsabilitatea părinților și poate autoritatea legii în țara de unde aceștia veneau (Germania), a făcut ca bilanțul să fie unul fericit.

Cu sprijinul pompierilor, a poliției și a câtorva persoane binevoitoare, având și utilajele necesare, în două ore mașina este repusă pe roți. Pe durata formalităților și a operațiunilor de recuperare a autoturismului ne-am asigurat că mama și copilul sunt în siguranță și au condiții optime, date fiind circumstanțele. Peste câteva zile va avea loc botezul micuțului și o parte din amintirea coșmarului de pe șosea sper să se mai fi risipit.

Cum este reglementat transportul copiilor în mașină în România:

Text de lege: ,,Copiii cu o înălțime de până la 135 cm. pot fi transportați în autovehicule echipate cu sisteme de siguranță pentru conducător și pasageri, denumite în continuare sisteme de siguranță, doar dacă sunt fixați sau prinși cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul”.

Fiți prudenți, fiți responsabili!

Oricând puteți fi victimele unui eveniment rutier chiar în condiții de drum optime, ca cel produs astăzi. Diferența urmărilor stă în detalii. Mulțumesc colegilor:Lucian Ioanel Trufin și Vasilică Icm alături de care am acționat.

Salvamont Vrancea este alături de dumneavoastră și la accidentele rutiere din zona montană.

Dacă aveți nevoie de informații privind trasele turistice, starea drumurilor sau condițiile meteo din zona montană apelați Dispeceratul Salvamont Vrancea la numărul de telefon: 0738 40 70 80 disponibil 24 din 24. Dacă sunteți victima unui accident sau asistați la unul apelați numărul unic de urgență 112.

Text informații + foto:Marius Adrian Coviltir


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.