Local
Foto | Comisarii Gărzii de Mediu Vrancea aplică sancțiuni după ce au găsit 8 arbori vătămați pe Str. 1 Decembrie 1918 Focșani
10 sep 2022
3211 vizualizări
Amănunte pe acest subiect sunt făcute publice prin intermediul unei postări activată pe contul de facebook Garda de Mediu Vrancea
Urmare a sesizărilor telefonice ale cetățenilor și apariției pe rețelele de socializare a unor fapte privind vătămarea unor arbori pe Str. 1 Decembrie 1918, ca urmare a efectuării unor lucrări de resistematizare a infrastructurii de transport la nivelul municipiului Focsani, o echipă de comisari s-a deplasat pentru verificări la locul indicat .
În zonă, au fost identificați un număr de 8 arbori care au fost vătămați ca urmare a intervenției cu drujba in rădăcinile de suprafata ale acestora(pentru amplasarea de borduri), sau accidental cu utilajele, datorită neprotejării tulpinilor. Comisarii Gărzii de Mediu Vrancea, în baza actului de control, vor aplica sancțiuni contravenționale și vor stabili măsuri ferme în conformitate cu prevederile legale, executantului lucrărilor.
Vor fi stabilite de asemenea, măsuri în sarcina autorităților administrației publice locale să instruiască și să monitorizeze constructorii, pentru a preveni vătămarea de arbori pe parcursul executării proiectului.
Comisar șef,
Aurel Cristian
Citiți și reacția primarului Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă pe acest subiect făcută publică prin intermediul unei postări activată pe contul său de facebook
”Lucrările de reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere din oraș NU trebuie să afecteze spațiile verzi din Focșani!
Tocmai de aceea, încă de anul trecut, am solicitat în mod PUBLIC firmelor care lucrează la resistematizarea infrastructurii din Focșani să protejeze arborii din oraș pe întreaga perioadă a lucrărilor!
Companiile care au câștigat proiectele scoase la licitație de Primăria Municipiului Focșani trebuie să înțeleagă faptul că au obligația de a proteja arborii din zonele în care execută lucrări publice.
Este inadmisibil ca muncitorii și cei care urmăresc lucrările să nu protejeze copacii sau alte bunuri aflate pe domeniul public!
Oferim tot suportul nostru companiilor care derulează lucrări publice dar cerem, cu fermitate, respectarea contractelor, precum și respectarea bunurilor aflate pe domeniul public.
Poziția Primăriei Municipiului Focșani este una cât se poate de clară, iar „bunurile distruse de constructori trebuie reparate sau înlocuite, după caz.
Totodată, fac pe această cale un apel la TOȚI cetățenii din Municipiul Focșani să anunțe de urgență Primăria, precum și alte instituții abilitate, ori de câte ori observă sau sunt martori la distrugeri ale domeniului public, indiferent dacă autorii sunt firme care execută lucrări în oraș sau pur și simplu alți cetățeni rău intenționați.
Legea este una și aceeași pentru toată lumea și trebuie respectată, iar cine încalcă legea și aduce pagube domeniului public TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!”-Cristi Valentin Misăilă
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.