Foto | Citiți istoria Fabricii de Prelucrare a Lemnului (FPL) Gugești, de la organizarea din trecut, la dispariția din vremurile noastre
Vechimea acestui stabiliment industrial este mai mare decât s-ar fi crezut inițial .Există opinia că Fabrica de Prelucrare a Lemnului (FPL) Gugești, denumită și IPROFIL Gugești, s-ar fi înființat în anul 1948. Într-adevăr, regimul comunist a fost cel care a organizat-o așa cum o mai știu, încă, numeroșii salariați ce au activat în cadrul acestei întreprinderi. Dar începuturile au fost mult mai vechi.
La anul 1909 o puternică bancă din București scotea la licitație o proprietate enormă ce a aparținut unui mare dregător al secolului al XIX lea, Alexandru Plagino (bunicul primului nostru olimpic), ce- și zicea și Plaino, după moda franțuzească a timpului. Acest personaj foarte important a lăsat întreaga sa avere, întinsă din centrul satului Gugești până în pădurile cele întunecate ale actualei comune Gura-Caliței (pe atunci comuna Dealu Lung) fiicei sale preferate. Nechibzuita, când s-a văzut stăpână pe tot acest pământ și-a luat de soț, un aventurier și un împătimit al jocurilor de noroc și a riscat tot acest avut, ba și alte împrumuturi pe la bănci, făcând praf la ruletă până și ultima lețcaie. Automat soții s-au trezit cu executorii la ușă. Li s-au luat până și hainele, dar și terenul din centrul satului Gugești de lângă gara localității. În anul următor, 1910, toate bunurile fetei lui Plagino au intrat pe mâna a patru licitatori, negustori din Oltenia: Dăbuleanu, Suculesu, Popescu și Niculescu.
Aceștia și-au dat seama că aveau degeaba mii de hectare de pădure la munte (de fapt comuna Gura Caliței e situată în zona de deal, dar ei așa spuneau „pădurea de la munte”), dacă nu o pot exploata așa cum trebuie. Cu carele cu boi și cu țăranii din acea zona, Dealu Lung și Lacu lui Baban, nu prea reușeau ei să coboare mult lemn până la Gugești și să-l încarce în vagoanele de pe linia CFR, cu destinațiile cele mai profitabile. Așa că cei 4 olteni au decis următoarele: să facă o linie ferată care să ajungă cât mai aproape de pădurile cele nesfârșite de la Dealu Lung, dar să organizeze, la Gugesti, și o fabrică de cherestea. Cu scopul de a nu mai pleca la vânzare doar bușteni nefasonați, ci și material lemnos prelucrat într-o oarecare măsură care să-i mai crească prețul.
Așa zis, fabrica a fost gata repede, iar calea ferată spre Gura Calitei a fost construită cât s-a putut inițial, trenurile preluând lemnul, mult mai repede, din apropiere. Nu era, însă, suficient! Linia trebuia dusă mai departe, dar era destul de complicat în zonă. Odată cu exploatările, terenurile deveneau din ce în ce mai nesigure. Iar fiecare parcelă de terasament trebuia achiziționată de la oamenii locului cu bani frumoși. Dar nu s-au lăsat! Cei patru boieri au finanțat în continuare construirea căii ferate. Asta cât au mai fost în putere, dar când au îmbătrânit, iar unii dintre ei au murit, s-au hotărât că nu mai pot coordona, în bune condiții, această afacere. Așa că cel mai important dintre ei, Dăbuleanu, a vândut în anul 1941 și fabrica și linia ferată „Societății Moroeni”. Acționarii acestei societăți erau de prin Vâlcea și mai dețineau o pădure la noi în regiune pe care o exploatau.Și anume pădurea Vulcăneasa din Mera cumpărată de la „Banca Chrissovelony”. La Gugești, „Societatea Moroeni” s-a instalat bine, dezvoltând fabrica de cherestea achiziționată și prelungind și linia ferată în munții (dealurile) de la Gura Caliței cât mai mult posibil. Dar în 1948 totul s-a sfârșit pentru această societate. Statul condus de regimul comunist le-a aplicat lovitura de grație! Și pe baza Legii 119 /1948 le-a naționalizat toată afacerea.
Din acest moment exploatarea industrială a lemnului a fost doar sarcina statului și autoritățile au început investiții masive în capacitățile de producție ale Fabricii de Prelucrare a Lemnului (FPL) de la Gugești denumită în acei ani „IPROFIL”. Aflăm câteva amănunte interesante din:
„Darea de seamă a anului 1952 a Organizației de bază IPROFIL Gugești.” Ședința a început cu spumoase declarații ale membrilor ei din care reținem câteva idei care azi pot părea delirante, dar în acele timpuri nu prea erau considerate așa: „În țara noastră oamenii muncii, eliberați de sub jugul exploatării capitaliste, prin lupta Partidului clasei muncitoare, în alianță cu țărănimea muncitoare, cu ajutorul neprecupețit dat de către Uniunea Sovietică, ei luptă cu însuflețire pe șantiere și în întreprinderi productive pentru îndeplinirea planului de stat, construirea socialismului, în vederea ridicării nivelului de viață a maselor muncitorești, pentru întărirea economică a țării și întărirea capacității ei de apărare. Sub conducerea directa a Organizației de partid muncitorii conștienți își dezvoltă necontenit simțul de clasă demascând uneltirile dușmanului care se opune cu înverșunare, căutând să lovească sub diferite forme în victoriile obținute de clasa muncitoare”. Iar paragrafele de acest gen se perindă, unul după altul, care de care mai halucinant -astfel: „În perioada actuală - 1952- când imperialiștii americani și engleji urzesc un nou război mondial fățis prin organizarea de comploturi împotriva fruntașilor partidelor comuniste și muncitorești, cum a fost de exemplu samavolnicul act de arestare a secretarului Partidului Comunist din Franta, tov. Jach Ducloss, încheierea de tratate semirăzboinice, ca cel de la Bonn cu Guvernul Adenauer, făcut cu scopul reînvierii militarismului german, inițiator de războaie mondiale. La acesta se mai adaugă și rușinosul act de folosire a armei bacteriologice în Coreea de Nord și China, dovadă a slăbiciunii imperialismului față de forțele populare care se găsesc în luptă. Clasa muncitoare din țara noastră, alături de ceilalți oameni cinstiți din lumea întreagă, își manifestă ura lor neîmpăcată față de dușmanii păcii și aceasta o demonstrează numeroasele proteste organizate de muncitorii din întreprinderi și șantiere. Mărețul eveniment petrecut în țara noastră cu ocazia alegerii de către Marea Adunare Națională a tov. Gheorghe Gheorghiu- Dej, ca președinte al Consiliului de Miniștri, a fost privit de oamenii muncii cu multă bucurie și încredere, așa cum a fost primit și în întreprinderea noastră, unde s-au organizat două meetinguri fulger, trimițându-se două telegrame, către C.C și tov. Gheorghe Gheorghiu- Dej”. Probabil fățărnicie și lingușeală de fațadă. Sau poate unii dintre ei chiar credeau asta. Trecând la activitatea „Întreprinderii IPROFIL Gugesti” aflăm câteva date, poate reale, după cum urmează: „În întreprinderea noastră pe luna aprilie 1952 s-a realizat planul pe sortimente astfel: traverse speciale, normale, cherestea de stejar, cherestea de fag, cherestea de alte esențe, furnir, placaje, panele, lăzi din placaje, dulapuri. Ca deficiență se menționează că producția globală pe perioada acestei luni a fost de doar 76 %”. În alte luni se raportează și productie de mobilă.„O problemă în cadrul fabricii a fost și lipsa de materie primă”. Condițiile la Școala profesională, care pregătea specialiști pentru domeniul industrial al lemnului, lăsau de dorit, dar erau și multe cazuri de indisciplină. Iar peste toate acestea mulți lucrători din fabrică aveau proprietăți particulare pe raza localității Gugești și din cauza asta, lipseau uneori nemotivat, probabil, pentru a-și rezolva unele treburi din gospodărie. Dar totuși s-a asigurat mâna de lucru necesară, iar muncitorii cu probleme au plecat din întreprindere. În cursul anului 1952 s-au aplicat 4 metode sovietice de sporire a producției, ceva de gen stahanovist, metode intitulate „Nina Nazarova”, „Cotlear”, „Jandarova” și „metoda Cuznițov”. Ca număr de muncitori în total, pe fabrică, sunt menționati, fie 630 de persoane în luna aprilie 1952, fie 654 în luna iunie. Dintre greutățile constatate și subliniate în adunarea de partid a fabricii aflăm că „un muncitor a cerut pentru repararea mașinei de la furnir devizul de 5200 de lei, în timp ce alți tovarăși au făcut-o cu 2700 de lei”. „Mai sunt tovarăși care nu vin la ședinte, nu plătesc cotizația, nu traduc în viață hotărârile partidului și ale Guvernului. Un tovarăș a spus că nu are cu ce trăi, darămite să mai plătească și cotizația, altul a cerut o cartelă (sistem comercial valabil inițial până în 1953 și apoi după 1980) și pentru că nu i s-a dat a spus că* nu mai am ce căuta la adunarea voastră, căci nu mi-ați dat cartele”. Discuțiile nu s-au oprit aici.Au fost criticați chiar și tovarășii care, „deși s-au înscris la cursul despre biografia lui Stalin, nu s-au mai prezentat la respectivele ședințe-ore”. Dar cu siguranță anul următor 1953, la moartea Generalissumului, s-a renunțat la acele ore. În final membrii de partid ai „IPROFIL Gugești” au subliniat că „trebuie luate numeroase măsuri de remediere” pentru că-și doresc ca „întreprinderea lor IPROFIL să devină fruntașă în îndeplinirea planului de stat și să contribuie din plin la construirea bazei socialismului în patria noastră”.
35 de ani mai târziu paranoia acelor vremuri a atins maximul absolut, lucru care poate rezulta din cele prezentate alăturat în ședințele Comitetului de partid de la Fabrica de Prelucrare a Lemnului(FPL) Gugești.
„Dintotdeauna, preocupat de îndeplinirea în condiții de eficiența crescândă a rolului său în societate partidul nostru a acordat o deosebită atenție întăririi rândurilor lui. Această grijă s-a manifestat și se manifestă și mai evident în perioada de profunde prefaceri înnoitoare în toate sferele vieții economico-sociale inaugurate de congresul al IX lea. Când, din inițiativa și cu aportul hotărâtor al secretarului general al partidului, tovarăsul Nicolae Ceaușescu, au fost și sunt formulate noi cerințe, înfăptuite. Măsuri menite să conducă la perfecționarea conducerii muncii de primire în partid, la ridicarea continuă a calității de membru al partidului .... Acționând în această direcție partidul s-a ocupat de creșterea rândurilor sale, de perfecționare a activității de primire în partid a celor mai buni oameni ai muncii din toate sectoarele de activitate”. Se mai arată că „avem un partid puternic care cuprinde în rândurile sale peste 3.550.000 de membri ce reprezintă aproape 15 % din întreaga populație a țării. În preocupările menite să conducă la relevarea și mai puternică a rolului ce-i revine în viața colectivului, Comitetul de Partid din fabrica noastră a manifestat o grijă crescândă pentru întărirea rândurilor sale. Astfel la această dată comitetul de partid FPL Gugesti are în subordine nouă organizații de partid cu un număr de 537 de membri, iar în discuțiile ce le avem adesea pe această temă cu membrii birourilor organizațiilor, cu ceilalți comuniști, îi îndemnăm să vegheze ca, în rândul membrilor de partid să fie primite numai acele persoane ce fac dovada unui dezvoltat spirit de angajare în producție și se preocupă pentru ridicarea propriului lor nivel politic, tehnic și profesional și au o comportare demnă în societate și familie.” Și se încheie acest raport de la adunarea comuniștilor din cadrul Fabricii de Prelucrare a Lemnului Gugesti la modul, cel puțin, spectaculos după cum urmează: „considerăm că pe viitor va trebui să muncim mai mult în așa fel încât să facem ca până la finele anului fiecare organizație de partid să primească, în raport de posibilități, cel puțin câțiva tovarăși din rândul acelor oameni ai muncii ce își aduc aportul în mod deosebit la realizarea sarcinilor de plan atât la intern cât și la export și dovedesc o bună pregătire politico- educativă. Succesele obținute în dezvoltarea economico-socială, în intreaga activitate de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate demonstrează, cu puterea faptelor, justețea liniei politice generale a partidului nostru, creșterea rolului său conducător în toate sectoarele de activitate. Analizând, pe această linie, s-a constatat că șefii de secție de la FPL Gugești, Țirlea Nicolae, Bolovan Valerică și Nicoară Dan au încă de lucrat pe linia răspunderii pe care aceștia o au față de colectivul de oameni ai muncii din unitate în raport cu care nu-și fac datoria.” Puțin mai jos același Tirlea Nicolae, dar și Măgureanu Sorela sau Drăghia Marița au fost declarați „comuniști competenți pentru rezultatele obținute în munca de partid”. Sunt evidențiati de bine și comuniștii Tofan Dinu, Talpău Ion, Avădanei Stana , Lacanu Stan, Leica Dumitru, Dobre Ilie și alții.
Au fost prezentate atunci mult mai multe materiale de la cele 9 secții și organizații, iar concluzia prezentată în toate acestea arată că „trebuia întărită ordinea și disciplina în cadrul fabricii deoarece activitatea desfășurată aici se înscrie pe linia directivelor Congresului al XIII lea al PCR, constituindu-se într-un vibrant omagiu adus tovarășului Nicolae Ceaușescu pentru îndelungata și rodnica sa activitate revoluționară consacrată împlinirii aspirațiilor fundamentale de libertate, independență, pace și progres ale poporului român.”
După această perioadă comunistă, după unii foarte proastă, dupa alții destul de bună, s-au ivit zorii democrației și ai capitalismului și la noi în țară. Fabrica de la Gugești și soarta ei au fost repede puse pe masa Guvernului, iar de sub semnătura premierului Petre Roman, legendarul autor al maximei „Industria românească este doar un morman de fier vechi” a rezultat Hotărârea nr 1224 din 23 noiembrie 1990, conform căreia și „pe baza legii 15/1990, se înființează societăți comerciale pe acțiuni, persoane juridice, care își realizează obiectul de activitate pe bază de contracte comerciale. Ele vor avea capital social, pe baza reevaluării patrimoniului, iar activul si pasivul unităților de stat care se desființează se preiau de către societățile comerciale înființate”. Așa apare din „Intreprinderea de Industrializare a lemnului Gugești, S C <<INPRELG>> S A Gugești cu domeniu de activitate producerea și comercializarea placajului, panelului, furnirelor, cherestelei, scaunelor tâmplărești și altor produse din lemn”. Alte știri de presă menționează că „în anul 1998 pentru acțiunile Inprelg (70%) s-au plătit 500.000 de dolari de către un investitor israelian, în vreme ce 17 % dintre acțiuni ar fi ajuns la fostul manager Nelu Panțuru”. In continuare sursele online menționează ca „S.C. INPRELG SA cu domiciliul fiscal în Strada Principală, Satul Gugești, din județul Vrancea având codul unic de identificare CUI 1419695, o Societate Comercială pe Acțiuni înmatriculată la ONRC Vrancea sub numărul J39/247/1991, cu formă de proprietate privată, cu capital privat autohton, înregistrată în urmă cu 32 de ani, a fost radiată după 18 ani de activitate”, exact în anul 2011, când figurează ca inactivă fiscal. Cine o fi cumpărat bunurile rămase aici, clădiri, utilaje, teren, cine o fi dezmembrat-o și alte astfel de detalii se pot afla și aceste lucruri de la instituțiile competente. Contează, însă, într- o măsura mai mică.
Locul misterios în care se mai păstrează statele de plată, dacă acestea se mai păstrează undeva?
Cel mai important aspect, care ar mai putea trezi interes, ar fi să aflăm locul, spațiul, depozitul, încăperea sau ceva asemănător în care sunt statele de plată ale sutelor și miilor de angajați de la această întreprindere importantă din sudul județului nostru. Asta dacă acestea mai există, pentru că după cum se poate observa din foto, clădirea principală a fostei fabrici nu mai are nici geamuri, ce să mai vorbim de alte condiții, minim necesare, pentru a se salva baremi drepturile salariale ale celor care au trudit în această întreprindere și au avut cu siguranță numeroase sporuri, grupe și alte beneficii. Rămâne să aflăm acest lucru de la cei în drept să cunoască aceste amănunte ca să le transmitem mai departe, dar speranțe sunt puține, după cum s-a confirmat telefonic de la nivelul localității Gugești, responsabil site Primăria Gugești Număr de telefon: 0753 096 054.
Florin Marian Dîrdală, documentarist la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea
Citiți și: Moșierii își iau fabricile înapoi -articol despre retrocedarea fostei Societăți Comerciale IMPRELG Gugești publicat în cotidianul nostru în luna octombrie 2001
După ce aproape toate conacele din Vârteșcoiu au fost revendicate în baza Legea 10/2001, febra restituirilor a atins și comună Gugești.
Conform primarului comunei, Vasile Vatră, fabrica de prelucrare a lemnului din Gugești, SC Inprelg SA, face obiectul revendicării.
Pe lângă societatea de la Gugești, persoana respectivă și-a exprimat intenția de a revendica și o suprafață de peste 2.000 de hectare de pădure. „Ieri am primit la Primărie vizită unei doamne, Ioana Suculesti, care mi-a arătat o serie de acte prin care se demonstra că ea este fosta proprietara a Inprelg-ului. Nu știu în ce măsură actele prezentate sunt elocvente, așa că i-am recomandat să apeleze la un avocat, pentru a face o notificare. Știu că pe lângă Inprelg femeia respectivă a depus o notificare și pentru restituirea a peste 2.000 de hectare de pădure. Această pădure se află undeva mai sus de comuna Gura Caliței, în Dealul Lungului. Totodată, Ioana Suculesti a mai cerut și restituirea unei linii ferate Gura Caliței – Gugești pe care mergea un funicular ce alimenta cu lemne actuală fabrică. În actele care mi-au fost prezentate se vorbea de o altă societate, SC Moroieni, așa cum se chema în trecut Inprelg", ne-a declarat primarul comunei Gugești, Vasile Vatra.
Radu Câmpeanu a fost muncitor la Inprelg
Povestea fabricii de la Gugești este veche de zeci de ani. Pe aici a trecut, în perioada comunistă, inclusiv fostul vice-premier al României de după ’90, liderul liberal Radu Câmpeanu. În nenumăratele sale vizite în Vrancea, Radu Câmpeanu a povestit faptul că în anii ’50 comuniștii l-au trimis la muncă forțată în Gugești la fabrica de lemn. Aici, Câmpeanu, de profesie inginer, lucra la un circular și dormea în secție. „Lucram că un fel de ucenic la un circular. Deoarece nu aveam casă în Gugești dormeam în fabrică. Dimineață și seară adunam rumegușul de la mașină și dormeam pe el", a povestit într-una dintre vizitele sale anterioare Radu Câmpeanu. După 1990, SC Inprelg SA Gugești a beneficiat de o infuzie de capital, realizată printr-o creditare a defunctei Bancorex.
Ulterior societatea a fost privatizată, acționari majoritari devenind mai mulți cetățeni israelieni. În urmă cu un an, acționariatul a fost din nou modificat, noul proprietar al SC Inprelg SĂ fiind nimeni altul decît Nelu Panțuru, cel care după 1990 a fost tot timpul în funcții de conducere la fabrica de la Gugești.
Sediul central al Rovinco Cotești a intrat în posesia foștilor proprietari
O altă societate care a pierdut un imobil valoros este Rovinco Cotești, sediul central al acestei societăți intrând în posesia familiei moșierului Slavescu, cel care a deținut această clădire în urmă cu mulți ani. Maria Slavesu trăiește în București, clădirea fiind închiriată chiar fostei proprietare, Rovinco contra sumei de 500 de dolari/lună. Noul acționar majoritar de la fostul IAS de la Cotești, Viorel Virgil Tudorache, a precizat că intenționează să-și mute birourile în clădirea Combinatului, deoarece consideră chiria prea mare în raport cu spațiul închiriat. Practic, familia Slavescu are în proprietate, printr-o hotărîre judecătorească definitivă și irevocabilă clădirea din centrul Coteștiului, pe care încă mai există emblemă societății de vinificatie. În prezent, proprietara fostului sediu de la Rovinco a angajat o echipa de muncitori care realizează lucrări de reabilitare a clădirii.
Printre multele sedii revendicate și câștigate în instanță se mai numără și clădirea Cinematografiei (fosta Policlinică CFR), dar și a Policlinicii cu plată, ambele câștigate de profesoară Elena Sicorschi din București. (Elena CRISTIAN, Traian NEGULESCU)
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Local
