Foto | Cine a făcut hrubele de lângă Panciu și unde se află în realitate acest punct turistic extraordinar, din păcate neutilizat?
Li se spune „Hrubele lui Ștefan cel Mare” și automat acest lucru ne duce cu gândul la vrednicul voievod al Moldovei, înscăunat pe când avea 24 de ani în anul 1457 și repausat la anul 1504, în vârstă de 71 de ani. Vreme de 47 de ani a purtat numeroase războaie, cele mai multe câștigate și a înălțat tot atâtea biserici și mănăstiri.Mai mult decât atât i-a înspăimântat pe toți dușmanii țării sale și i-a determinat pe toți puternicii acelor timpuri să vorbească cu respect despre Moldova. Să fi fost acesta cel care ar fi ordonat construirea unor astfel de galerii? Părerile sunt împărțite și de cele mai multe ori subiective, mai ales din lipsă de probe documentare și arheologice. Așa că cei împătimiți de istorie au plusat. Poate că aceste hrube au fost săpate și mai înainte, încă de pe vremea dacilor ori poate chiar a tracilor? Dar o altă categorie a pasionaților de trecut susține altceva și anume că această realizare subterană de lângă Panciu ar fi fost documentată pentru prima dată în anul 1700, când un fecior al cronicarului Miron Costin a cumpărat o casă cu pivniță în această regiune, ceea ce ar reprezenta, poate, prima dovadă, chiar scrisă, în legătură cu aceste hrube.
Dar nimeni nu poate ști cu siguranță acest lucru, așa că e posibil ca adevărul să fie foarte greu de aflat, poate chiar imposibil!Atenție, vorbim de o lucrare colosală, anume mii de metri de săpătură subterană, după cum se detaliază prin diferite surse electronice, astfel:
„realizate la 24 metri adâncime, hrubele sunt construite din pământ lutos și au fost folosite în timpul Primului Război Mondial ca depozit de muniție, inamicii bombardându-le și acoperindu-le cu pământ. Beciurile au rămas însă intacte și au fost redescoperite abia în anul 1953 (sau 1949), datorită unei surpări în partea de sus a beciurilor” Alteori se detaliază că „au fost descoperite când s-a facut un foc mare într- un punct din apropiere, iar fumul a ieșit, pe sub pământ, la mare depărtare”. În acelaşi an(1949 sau 1953 ) s-a realizat şi instalaţia de electrificare a acestora, hrubele fiind transformate în spaţii pentru păstrarea vinurilor. „Din galeria principală, care măsoară 500 metri, pleacă alte 36 de galerii, însumând peste 3 kilometri( uneori se menționeaza că ar însuma 2 kilometri ) la care există și opinia că Intreprinderea Agricolă de Stat(IAS) Panciu a mai adăugat alți 3000 de metri.”
Așadar să sfredelești câțiva kilometri (cifrele sunt nesigure ), la zeci de metri adâncime, formând o galerie de 3-4 metri lățime și încă 2-3 metri înălțime, asta înseamnă poate și o sută de mii de metri cubi de pământ scoși manual din măruntaiele pământului. Cine s-ar fi încumetat la o astfel de corvoadă, cine ar fi avut timp și mai ales atâția oameni la dispoziție, plus câteva instalații tehnice de lucru, nu chiar rudimentare?În niciun caz tracii, nici dacii, nici măcar Ștefan cel Mare! De fapt legenda s-ar spulbera într- o oarecare măsură, dacă ne-am uita cu atenție prin documentele păstrate la Arhivele Naționale Vrancea.
Din acestea rezultă clar că în urmă cu 150 de ani terenul pe care se află aceste hrube, situate între Panciu și satul Diocheți din actuala comuna Movilița, aparținea lui Dimitrie Sturza, tatăl principesei Adela Moruzi. Acesta nu putea fi decât o rudă (fiu, nepot, văr) al domnitorului regulamentar Mihail Sturza, cel mai bogat om din Moldova acelor timpuri și unul din ce mai avute personaje ale Europei.Familia Sturza avea moșii prin toate colțurile țării, iar pe cea de la Diocheți o primise acest Dimitrie Sturza, cel mai probabil în momentul când s-a căsătorit.Atunci când fiica lui Adela a ajuns la vârsta măritișului a cerut și ea zestrea cuvenită, iar Dimitrie i-a cedat prin vânzare ( ca să nu existe o eventuală dispută mai târziu cu frații ) moșia Diocheti ce se mai chema și Bolotești. Principesa Adela, cam împrăstiată și cheltuitoare de felul ei, nu a avut grijă de cele aproximativ 1000 de ha primite și le-a girat prin acte de împrumutare pe la diverși creditori.
„....în special moșia sa Boloteștii cu toate trupurile din care se compune și cu orice alte atenanse (părți secundare locuințelor -dex) va fi având din vechime, în întindere de cel puțin 850 de fălci din care 80 fălci pădure, 740 de fălci locuri cultivabile și 30 de fălci locuri sterpe, cu toate acaretele și îmbunătățirile aflate pe dânsa, împreună cu pădurea situată în comuna Diocheți, plasa Zăbrăuți, județul Putna și învecinandu- se la nord cu Sperieții și Diocheți, la est cu Crucea de Jos, spre sud cu Crucea de Sus, Ursoiul și Crucea de Jos și spre vest cu Burdaciu sau Burdașiu” .
Din aceste mențiuni putem bănui că săpătura acestor hrube a fost ideea familiei Sturza, cel mai sigur din porunca domnitorului Mihail Sturza, care nici nu era străin de astfel de inițiative, Beciul Domnesc de la Odobești inaugurat în 1839 fiind făcut tot din ordinul lui.Mai departe așa cum era de așteptat distinsa principesă le-a pierdut în favoarea unui adjudecatar, pe numele lui Simion Guriță (un fost arendaș al familiei Sturza) șI o figură discretă în trecut, dar cu mare putere financiară pentru acele vremuri.Deținea, pentru o mai bună înțelegere a personajului, frumoasa casă Pruncu din Focșani ( foto alaturat).
Dar s-a stins repede și acest boier (1904) si toată averea sa a rămas să fie disputată între urmași.Așa că teritoriul dintre Diocheți și Panciu a ajuns în posesia și proprietatea numitelor Matilda Demetriade fosta Guriță, Elisabeta S. Guriță precum și a familiilor Seferovici, Sinescu și Van Saanen.Unele rapoarte arheologice indică și pe Marin Ștefan că ar fi fost și acesta unul din proprietarii acestui obiectiv subteran. Tot ce e posibil.
Mai departe moșierii din zonă și-au administrat cât de bine au putut terenurile, dar sfârsitul celui de-al Doilea Război Mondial le-a încurcat planurile. S- au trezit că Reforma agrară din 1945 le pune primele bețe în roate.Cu scopul de a împroprietări pe săracii indreptățiti de la sate și orașe, guvernul Groza a hotărât că cine deține mai mult de 50 de ha arabil trebuie să intre în planurile de expropriere.Asa că proprietarii moșiei Diocheți au rămas cu o brumă de avere, iar patru ani mai târziu un alt Decret nr 83/1949 le-a aplicat lovitura decisivă.Orice palmă de pământ ce aparținea bogatilor a trecut de îndată în proprietatea statului, deoarece tot ce au agonisit aceștia au făcut-o prin mijloace neacceptate de societatea românească condusă de Partidul Comunist /Muncitoresc Român
Această avere imobiliară confiscată a fost direcționată, cel mai probabil printr-o decizie a Ministerului Agriculturii, către nou înființata Gospodărie Agricolă de Stat(GAS) Panciu. O dată cu pământul repartizat GAS /IAS Panciu a intrat la pachet și investiția subterană ce azi se cheamă „Hrubele lui Stefan cel Mare” , mai ales că fuseseră redescoperite (după stricăciunile de la bombardamente) chiar în primii ani de funcționare a acestei unități economice.Cum era de așteptat și impulsionați de directivele PCR, muncitorii de la I A S Panciu au curățat galeriile, le-au refăcut pe cele prăbușite, le-au modernizat, le-au extins, le-au electrificat, le-au dotat cu mobilier specific păstrării vinului și au depozitat acolo bogăția acelor locuri „licoarea magică a bobului de strugure”, fie ea șampanie, vin spumos sau altă producție de tip vinicol.Astfel treaba în acest domeniu a mers cum a mers, unii zic că bine, alții zic că rău, până când a venit momentul Revolutiei din decembrie 1989.Dar din acest punct lucrurile și faptele de la fostul I A S Panciu devenit „Veritas” Panciu au mers numai în rău. Aspect confirmat și de insolvența acestei Societați care se dezbate și acum prin instanțe.Ce se va întâmpla în viitor cu aceste hrube e greu de spus.În prezent exista afirmații că au fost concesionate către o altă societate de procesare struguri cu sediul în Iași care folosește aceste galerii probabil tot pentru învechirea vinului așa cum a făcut cu două sute de ani în urmă și domnitorul Moldovei Mihail Sturza, apoi urmașul lui, apoi principesa Adela și tot așa până azi.
La final mai rămâne o singură dilemă.Periodic autoritățile județene se laudă cu „Drumul Vinului din Vrancea” și cu diverse puncte de interes aflate de-a lungul lui.Oare „Hrubele lui Ștefan” intră și acestea în circuit? Pot fi vizitate? Cel mai sigur e că nu!
Florin Marian Dîrdală, documentarist la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea
Citiți și:
Fisiere atasate
