Foto | Ce lăsăm urmaşilor noştri: Biserica din lemn cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail si Gavril” din Chiojdeni
La adăpostul culmilor înalte, printre păduri negre de dese ce sunt, cele mai importante construcţii, care demonstrează nivelul artistic pe care l-a cucerit arhitectura lemnului, sunt bisericile de lemn. La început meşterul ţăran a fost inspirat de imaginea casei sale, tot din lemn. De aceea, vreme îndelungată, aceste sfinte lăcaşuri au fost construite numai din lemn, întocmai ca şi locuinţele.
Plecând de la forma simplă a casei ţărăneşti, cu care se înrudeşte atât de mult în ceea ce priveşte tehnica de construcţie, planul, decoraţia şi adesea chiar şi forma, bisericile de lemn au fost construite la fel, obţinându-se adevărate opere de artă de o splendidă zvelteţe, de o superbă eleganţă şi un inedit fior artistic, dublat de acea spiritualitate proprie unui popor cu har.
Din mărturiile venite din bătrâni ştim că meşterii aleşi se pregăteau cu mult timp înainte prin post şi rugăciune. Când simţeau că sunt curaţi sufleteşte şi trupeşte, începeau lucrul. Întotdeauna într-o zi de luni. Acelaşi ritual a fost respectat şi la ridicarea bisericii de lemn din comuna Chiojdeni, aşezată în sud-vestul judeţului Vrancea, pe ambele maluri ale râului Râmnicul Sărat. Biserica este o adevărată bijuterie arhitecturală şi sfânt lăcaş de închinăciune căruia i-au trecut pragul cei născuţi şi crescuţi aici, dar şi cei aflaţi doar în trecere, cu speranţa unui gând de împlinire a unor dorinţe pentru familie şi vecinii alături de care îşi duceau traiul. Dacă locul casei este bun, rodnic şi sănătos, aceasta se pune pe seama înaintaşilor care au trăit acolo şi care i-au transmis o seamă de valori, din care prezentul se hrăneşte. Aşa şi bisericile de lemn care poartă de-a lungul secolelor o mare încărcătură spirituală de credinţă, de cinste şi corectitudine, preluate şi de la meşterii locali, care nu porneau lucrul fără o purificare temeinică a trupului şi sufletului.
Din analiza picturilor pe lemn, piatră, zid, a icoanelor, se poate lesne observa tradiţia artizanală a zugravilor de biserici, unii lăsându-şi numele înscris pentru posteritate, alţii alegând anonimatul. Toate cunoştinţele privind această nobila arta au fost acumulate în timp, cât despre zugravii din sec XVII-VIII- XIX, aceştia au dat dovadă de multă originalitate, adăpându-se de la izvoarele de tradiţie bizantină. Totul creează o anume atmosfera de jur împrejurul acestor sfinte lăcaşuri - bisericile de lemn - împrăştiind căldură, dând naştere unui sentiment de curat, de intim, de sfinţenie, repere incontestabile ale artei populare vrâncene. Pentru noi toţi biserica, de asta dată biserica de lemn din Chiojdeni, este cerul pământesc în care Dumnezeul ceresc sălăşluieşte şi umblă, iar cupola este cerul văzut.
Un element foarte important, legat de calea de acces în biserica de lemn, o reprezintă pridvorul. Prezent în arhitectura religioasă încă din sec. XV, el trebuie pus în legătură directă cu prispa casei ţărăneşti. Ca şi prispa casei, pridvorul bisericii de lemn este un element de legătură dintre spaţiul bisericii, consacrat divinităţii şi natura înconjurătoare, deasupra căruia se ridică un turn clopotniţă. Aici se află pisania bisericii pe care este trecut un an - 1559 - iar pe scândura care căptuşeşte pridvorul se află o frumoasă pictură care are rolul de a-l ajuta pe credincios să conştientizeze păcatul şi să-l înfioare.
Din pridvor se intră in pronaos, numit şi nartex, separat de naos printr-un perete despărţitor prevăzut cu două deschideri în plin ax. La începuturile erei creştine, pronaosul era locul celor chemaţi, îngăduiţi să asiste la liturghii şi, ca o reminiscenţă a galeriilor geneceului din bisericile bizantine, este spaţiul destinat femeilor. Până azi aici se păstrează cristelniţa.
Naosul reprezintă, după cupola şi absida altarului, cel de-al treilea element important al bisericii. În mijlocul acestuia, sub cupolă sau boltă, au loc ceremoniile liturgice, nunta şi înmormântarea, iar prin tradiţie este locul bărbaţilor. Compoziţia sobră este ritmată de colonete pictate, cu capiteluri decorate cu motiv floral, iar personajele se disting prin acurateţea trăsăturilor şi prin gestica consacrată de erminii. Interiorul este căptuşit tot cu scândură, singura decoraţie fiind bolţile semicilindrice ale naosului şi altarului închipuind cerul înstelat.
Absida răsăriteană, numită altar, este închisă spre apus de un zid de lemn, tâmpla sau iconostasul, împodobit cu icoane, prevăzut cu trei deschideri pentru uşile împărăteşti bogat împodobite cu un decor floral elegant, splendid realizat. Sculptura şi traforul, sau preferinţa pentru formele meandrice, vizibile în linia frunzelor de acant, în forma şi conturul praznicarelor şi a medalioanelor cu profeţi din partea superioară, echilibrul dozat între culoarea predominantă a aurului şi nuanţele superbe de albastru, roşu, verde, ce par neatinse de trecerea timpului, dau un plus de nobleţe şi un fior de sfinţenie acestui sfânt lăcaş.
Biserica, cea mai importantă şi veche construcţie din comuna Chiojdeni, cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril", a fost înălţată în perioada 1836 – 1839, cu cheltuiala proprietarului Constantin Niculescu şi a soţiei Marghioala. În întregime din lemn, biserica are formă de cruce cu o singură turlă.
Catapeteasma, sculptată în lemn de tei, este mult mai veche decât biserica - iar pe câteva icoane este menţionat anul 1786, toate provenind de la o biserică mai veche, cu hramul „Constantin şi Elena”, construită din nuiele şi pământ de Serdar Iordache Niculescu, biserică distrusă în urma unui cutremur.
Istoricul Nicolae Stoicescu citează un document din Fondul Mănăstirii Râmnicu Sărat, unde apare trecut un nume, „Neja, soacra lui Voicu, ceauş din Râmnic, care fusese îngropată la Schitul Chiojdenilor” înainte de 1693. Asta înseamnă că la 1693 exista pe Valea Râmnicului, „Schitul Chiojdenilor”. Cercetătoarea Voica Puşcaşu confirmă informaţia menţionând pentru Chiojdeni o biserică înainte de 1693. Nu se ştie însă cât timp a funcţionat aşezământul monahal. Nu este exclus, ca începuturile localităţii să se fi petrecut în jurul aşezământului monahal, care a dispărut şi pe locul acestuia s-a născut satul Chiojdeni, cum s-a întâmplat cu Schitul Peletic, unde aşezământul monahal a dispărut, dar a luat fiinţă satul Peletic, devenit Dealul Lung.
Cel mai probabil, schitul a avut o existenţă efemeră, amintirea lui dispărând din memoria sătenilor. Singurele elemente certe sunt cele 3 hramuri pe care le poartă biserica de lemn din localitate. Învăţătorul Lucreţiu Popescu, în „Monografia comunei Chiojdeni” afirma, bazându-se pe tradiţia orală din sat, că Biserica „Sfinţii Voievozi” din localitate, ar fi fost construită de clucerul Constantin (Costache) Niculescu-Gâţă, între 1836-1839. Dar pisania lăcaşului pomeneşte alte două biserici existente pe acest loc: Biserica „Sfinţii Împăraţi”, ridicată din cărămidă de serdarul Iordache Neculescu, distrusă în 1821 şi Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului”, distrusă în timp. Pornind de la realitatea că biserica din localitate, ridicată de clucerul Costache Neculescu-Gâţă între 1818-1839, are 3 hramuri, „Sf. Arhangheli”, „Sf. Împăraţi” şi „Adormirea Maicii Domnului” - cercetătorul Emil Lupu lansează în lucrarea sa despre ctitoriile de la Curbura Carpaţilor ipoteza că aceasta ar putea să fi fost construită pe locul bisericii fostului schit, ceea ce ar explica existenta celor 3 hramuri, lucru rarisim. În Anuarul Eparhiei Buzău este consemnată pentru anul 1935, Biserica de mir „Sf. Voievozi”, despre care se spune că a fost „clădită in 1839, de lemn, în stare mediocră”
Biserica de lemn din Chiojdeni adăposteşte o frumoasă pictură în ulei făcută direct pe pereţii de scândură de brad, care datează deodată cu biserica, dar nu se cunoaşte numele pictorului care a executat-o. Mucenicii Gheorghe, Mina, Dimitrie, Teodor şi Pantelimon, ierarhul Nicolae sunt reprezentanţi în mărime aproape naturală în icoanele aflate în naos. Veşmintele bogate sunt redate în culori proaspete, vii. Atenţia acordată detaliilor, amploarea şi fastul veşmintelor preferinţa pentru culoarea roşie, dovedesc mâna unui pictor recunoscut pentru lucrările sale, fapt confirmat şi de portretele votive pictate pe stâlpii care separă pronaosul de naos, detaliile splendide ale veşmintelor, atenţia pentru ornamente, pentru bijuteriile scumpe pe care le poartă Doamna, colanele de perle şi cerceii în formă de cruce, tot din perle. Roşul strălucitor al hlamidelor cu bordura de hermină, îţi lasă senzaţia că poţi atinge stofele de mare preţ, care se disting prin frumuseţe şi echilibru clasic. După 1900 s-au mai adăugat şi alte icoane pictate direct pe pereţi purtând semnătura pictorului zugrav Nae Orăşteanu. Şi uşile diaconeşti au fost înlocuite în anul 1900 fiind pictate de acelaşi pictor zugrav.
Potrivit înţelegerii din vorbirea populară, totdeauna talpa casei zace la colţuri pe un călcâi de piatră. Uşa se încuie cu o broască. Streaşina şi lucarna podului au şi ele o geană a lor, fereastra, un ochi, toate referirile pornind de la o identificare cu trăsăturile sau elementele caracteristice corpului omenesc..., astfel încât aflăm că, în fiecare dintre noi se află un sat, un sat mărunţel, cu case albe pierdute printre pruni, sălcii şi meri, cu zaplazuri împletite între porumbişti galbene şi grădini acide, cu poverne ( afumători pentru prune, mere şi pere) ascunse sub dealuri maronii punctate de verde întunecat, cu pridvoare ce plutesc asemeni unor nacele subţiri, din pânză de păianjen, peste livezi şi case. Un sat cu poveşti, cu descântece, cu hore, cu cântece, toate adunate laolaltă, un sat fermecat, păzit peste veacuri de bătrânii satului, eroii unor vremuri retrase în negura veacurilor. Iată cum satul mărunţel devine dintr-o dată o fantastică cetate vegetală.
Primul nume al comunei Chiojdeni a fost Niculeşti de Pădure, până în anul 1856, după numele lui Niculescu Gâţu, mare proprietar de pământuri aici. În acea perioadă centrul localităţii era în satul Cătăuţi. In 1856, Niculescu Gâţu a vândut terenurile familiei Marghiloman, Iancu şi Grigore, care a schimbat numele localităţii în Chiojdeni, iar mai târziu, familia de boieri Buttu a cumpărat terenurile de la familia Marghiloman..., şi astfel povestea merge mai departe.
Multe s-au schimbat în timp, dar Biserica monument istoric, cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail si Gavril”, rămâne în acelaşi loc, în mijlocul satului, pe o colină cu platou adăpostind, de la intrare şi până la uşile bisericii, mormintele eroilor, de o parte si de alta a aleii centrale, căzuţi în Primul Război Mondial, în crunta Bătălie a Crăciunului ... ( Janine VADISLAV )
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Local
