Local

FOTO | Ce acțiuni recente de control spune Garda Forestieră Focșani c-a efectuat cu privire la respectarea regimului silvic

Ziarul de Vrancea
17 mar 2022 2116 vizualizări

Garda Forestieră Focșani a transmis pe Facebook detalii despre acțiunile de verificare și control desfășurate în perioada  21.02.2022 – 10.03.2022 cu privire la respectarea regimului silvic, a Sistemului informatic SUMAL 2.0 și a legislației silvice în vigoare, efectuate de reprezentanții Gărzii Forestiere Focșani împreună cu reprezentanții Inspectoratelor de Poliție Județene.

În perioada 21.02.2022 – 10.03.2022, reprezentanții Gărzii Forestiere Focșani împreună cu reprezentanții Inspectoratelor de Poliție Județene au efectuat mai multe acțiuni de verificare și control privind respectarea regimului silvic, a Sistemului informatic SUMAL 2.0 și a legislației silvice în vigoare, atât de către ocoalele sivice cât și de către operatorii economici ce desfășoară activități de exploatare, depozitare, prelucrare și comercializare a materialelor lemnoase, în raza de competență.

Cu această ocazie, au fost efectuate 160 controale pe linie silvică. În urma acestor controale au fost aplicate 111 amenzi contravenționale, cu o valoare totală de 318000 lei.

De asemenea, au fost înaintate parchetelor competente teritorial 6 sesizări penale, ca urmare a tăierilor ilegale de arbori, cu o valoare totală a prejudiciilor de 26628 lei. Volumul total al arborilor tăiați ilegal a fost de 53 mc. În urma controalelor efectuate la instalațiile de transformat lemn rotund, depozite, etc. și cu ocazia controlului circulației materialelor lemnoase s-a confiscat cantitatea de 135 mc material lemnos.

Având în vedere unele informații, privind tăieri ilegale de arbori de pe suprafețe de pădure proprietatea persoanelor fizice, de pe raza județului Buzău, delegații instituției noastre au efectuat verificări împreună cu delegații I.P.J. Buzău, ocazie cu care au identificat tăierea fără drept și furtul a 410 arbori. Volumul arborilor tăiați fără drept este de 404,242 mc, cu o valoare a prejudiciului de 173487,67 lei. În acest caz I.P.J. Buzău a constituit un dosar de cercetare penală, în vederea stabilirii celor care se fac vinovați de săvârșirea acestor fapte.

Garda Forestieră Focșani va continua efectuarea de verificări cu privire la proveniența și trasabilitatea materialelor lemnoase.

Text informații + foto:Garda Forestieră Focșani 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.