Foto | Câteva documente de arhivă despre un mare focșănean mai puțin cunoscut pe meleagurile sale natale, George Silviu
„Motanul încălțat”, ”Ciufulici”, ”Salba Fermecată”, ”Împăratul Verde și zmeii”, ”Păcală”, iată câteva delicioase lucrări care au încântat vechile generații de concetățeni. Ele au fost reluate și transformate, ulterior, din versuri în povestiri și invers. Dar cu toate acestea, farmecul lor a rămas neatins și probabil că generații numeroase de copii și-au încântat timpul liber cu aceste savuroase opere. Poate mai mulți în trecut, poate mai puțini în prezent, dar asta e o altă socoteală. Unul din creatorii ce și-au legat pentru eternitate numele de aceste realizări artistice este un focșănean de altădată, despre care se știu câteva aspecte, dar nu se prea cunoaște mare lucru despre viața lui în orășelul nostru din vechime. Este vorba despre poetul, avocatul, traducătorul și dramaturgul George Silviu, iar câteva date esențiale le putem afla din materialul următor:
SILVIU George (pseudonimul lui Silvius Goliger), se naște la 2 ianuarie 1901, la Focșani - moare în 16 mai 1971, la Paris. Poet, dramaturg si traducator
Dar culisele vieții acestuia s-au desfășurat în felul următor: „La anul una mie nouă sute unu, ziua două, ora trei post- meridian s-a înregistrat actul de naștere al lui Silvius, religia mozaică, de sex bărbătesc, născut azi dimineață, ora nouă, în casa părinților săi, strada Bazinu,( n.r. ce a devenit locotenent Țanu după 1919, apoi General Markos, Mihai Viteazul și în prezent Oituz) fiu al d- lui Iancu Goliger, etatea treizeci și șapte de ani, profesia arhitect și a d-nei Herminica Goliger, etatea douăzeci și opt ani, profesia menajeră, ambii de religie mozaică, domiciliați în Focșani, după declarația făcută de tatăl care ne -a înfățisat copilul. Intâiul martor d-l doctor al orașului, M. Clang(evreu) și al doilea martor Iancu Doiciu, profesia funcționar, ambii domiciliați în Focșani, care au subscris acest act după ce li s-au citit împreună cu noi și cu declarantele.”
Casa familiei Goliger, uneori ortografiat „Golinger” era situată chiar pe o porțiune a parcului de la Teatrul Comunal Maior Ghe Pastia , la doi pași de fosta prăvălie a lumânărarului târgului nostru, meșterul Gheorghe Longinescu și de familia acestuia , vrednica mamă de savanți, Rucsanda Longinescu și ilustrele ei vlăstare Gheorghe , Stefan, Nicolae etc .
La vârsta potrivită școlii primare, cel ce a devenit scriitorul George Silviu a fost înscris, nu la Școala Evreiască de băieți, cum s-ar fi așteptat oricine, amplasată pe actualul loc al Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare”, fostă Școala nr 9, ci a fost dat să urmeze cursurile Școlii primare de băieți nr 2, azi anexa de vis- a -vis a Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” Focșani. După care a urmat cursurile la Liceul „Unirea” Focșani, prima foaie matricolă fiind încheiată pentru anul școlar 1911-1912.După absolvire viața lui George Silviu s-a desfășurat după cum se prezintă prin diferite surse online.Însă actul său de naștere ne furnizează câteva date noi și interesante.Aflăm că a divorțat în 1938 de prima lui soție și tot în același an și-a cunoscut următoarea tovarășă de viață cu care s-a căsătorit de îndată. Curios, actul lor de stare civilă a fost înregistrat la București sub nr. 1939 din 9 ianuarie 1939, ceea ce poate fi o coincidență, o eroare funcționărească sau o curiozitate, adică au avut loc în capitală, în acea scurtă perioadă (sfârșitul anului 1938 și începutul anului 1939 ) aproape două mii de cununii! Mai departe, în viața focșăneanului nostru s-au mai petrecut câteva întâmplări radicale. Prin Decizia Ministerului de Justiție-Direcția Judiciară nr 17524 din 20 februarie 1946 s-a încuviințat schimbarea numelui de familie al lui „Silviu Goliger” în acela de „George”, urmând a se numi „Silviu George”. Și asta nu a fost totul. În baza Decretului Lege 432 /1949 și conform deciziei Comitetului Provizoriu Bucuresti se rectifică numele și prenumele din „Goliger Silvius” în „Silvius George”.În fine conform decretului Consiliului de Stat al Republicii Populare Române nr. 308/1962 comunicat de Sfatul Popular Regional Galați cu adresa nr 88842 din 4 X 1962 se publica faptul că „Silvius Iancu Goliger devenit George Silviu renunță la cetățenia Republicii Populare Române.”
Motivul ?
Dezgustat, ca mulți ai săi, de represaliile suferite, dar si dornic de a emigra, fie în statul evreiesc nou creat, fie în altă parte, unde orice ființă omenească era respectată pentru cunoștințele sale și nu pentru originea etnică a profitat de conjuctura acelor vremuri astfel: „Presiunile internaționale asupra lui Gheorghe Gheorghiu-Dej pentru a permite emigrarea evreilor au început să dea roade. Plecarea evreilor s-a produs în două etape, prima, între anii 1954-1955, în care au fost lăsați să plece bătrâni, invalizi și cei fără studii superioare și a doua, după anul 1958, caracterizată prin plecările în grupuri mici, cu întreruperi. Completarea formularelor pentru expatriere se făcea la sediile regionale ale miliției, după așteptarea la cozi interminabile, iar rezultatul, deseori negativ, venea după 6-12 luni. Reacția imediată după depunerea actelor era exmatricularea din școli și universități, în cadrul unor ședințe regizate de demascare și înfierare a dușmanilor poporului. Intelectualii erau trimiși „la munca de jos”, adică, la munci necalificate, iar numele lor era șters de pe lucrările publicate - cele care nu puteau fi puse la index.
Fericiții care primeau aprobarea de plecare - ce putea fi anulată aleatoriu, în orice moment până la urcarea în avion -, aveau la dispoziție câteva zile pentru spulberarea avutului și pregătirea lăzii cu cele 35 kg. de bagaje - numai lucruri folosite, excluzând obiecte de artă, din metale prețioase, cu excepția unei verighete, tablouri și fotografii etc. Cei aflați „în câmpul muncii” aveau dreptul la 70 kg.de bagaje. Documentele ce trebuiau prezentate pentru plecare cuprindeau renunțarea la cetățenia română contra unei taxe foarte mari (plecarea se făcea pe baza unui „Certificat de Călătorie” pentru persoane fără cetățenie), adeverința de retrocedare a tuturor burselor, stipendiilor, scutirilor de taxe din toată perioada studiilor și încă vreo câteva zeci de adeverințe ștampilate că nu mai au datorii la toate cooperativele, alimentarele, bibliotecile etc. din localitate. Deoarece se știa cât de limitat este timpul emigrantului potențial, aceste adeverințe constituiau un atentat la corectitudinea funcționarilor cu ștampila. Dosarul se încheia cu o urare de drum bun a ofițerului de Securitate: „Nu uita că mai ai familie în țară, ajută-ne și noi te vom ajuta”.*
Citiți și:Istoria evreilor din România - Wikiwand
La fel a pățit cu siguranță și focșăneanul nostru. Dar a perseverat și a reușit.Chiar dacă a regretat toată viața țara noastră, nu și regimul ce pusese stăpânire pe ea. Dovadă epitaful ce l-a scris înainte de moarte și a fost așezat la mormântul său. A decedat în anul 1971, fiind înhumat la cimitirul „Pere-Lachaise” din Paris. Deoarece în timpul vieții destinul său s-a legat o scurtă perioadă de Monica Lovinescu, cea mai puternică voce a exilului românesc, merită citit cu atenție și interesantul material alăturat : Povestea evreului care a ajutat-o pe Monica Lovinescu să fugă din ţară
Florin Marian Dîrdală, documentarist la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea
