Foto | Când se vrea, se poate și la Focșani! O altă clădire de pe vremuri salvată în prezent
Există, de regulă, în orașul nostru, obiceiul ca atunci când se achiziționează o casă veche să se procedeze, de îndată, la demolarea ei completă și înlocuirea fostului edificiu cu o construcție modernă. Sau mai bine zis cu un cub de beton, uneori de oțel ori chiar de sticlă. Nimic de comentat! Fiecare e stăpân pe proprietatea sa și poate decide nestingherit ce va face cu aceasta. Dar oare e bine că se întâmplă așa? Că dispar toate imobilele vechi ale localității noastre? Unii, cei mai mulți, ar zice că da, altii, poate mai puțini, ar vota împotrivă! Nu e momentul și nici locul pentru a decide cum e mai bine. Așa că cel mai potrivit ar fi să privim un exemplu din orașul nostru și să constatăm că aici s-a procedat altfel decât în mod obișnuit, salvându-se un mic fragment de istorie locală. Lucru de admirat, mai ales că edificiul respectiv nu e încadrat ca monument istoric, ceea ce teoretic nu ar fi împiedicat cu nimic distrugerea lui, imediat. Asta în vreme ce alți proprietari de case, monumente istorice, nu par prea preocupați să le salveze de la distrugere, în ciuda încadrării lor speciale.
În fine să revenim la subiectul de azi. Este vorba despre o clădire modestă situată într-o zonă neatinsă prea tare de sistematizările comuniste și nici de planurile de afaceri ale dezvoltatorilor imobiliari de azi. Într- un cartier vechi al Focșaniului, cel din apropierea Gării, imediat lângă intersecția în care se întâlnesc cele mai multe artere din Focsani. Într- un singur loc și anume, nu mai puțin de 6 (șase), putem admira, de aproximativ un an, o casă veche de un secol, însă modenizată în cel mai inspirat stil arhitectonic cu putință care-i pune în valoare simplitatea, dar și frumusețea.
Prin urmare ne aflăm la răscrucea în care se ating străzile denumite azi: Cernei, Toader Țârdea, Bicaz, Muncitori, Gheorghe Tătulescu și Odobești. Pe vremuri le zicea, fie tot așa, fie altfel. Și măcar, pentru știința noastră, ar trebui să aflăm că în vremea comunistă de început li s-a spus astfel străzilor Toader Țârdea, Muncitori, Odobești la fel, dar Bicaz era strada Roaită, Cernei se chema Mitropolit Varlaam, iar Gheorghe Tătulescu era, de fapt, Nicolae Tătulescu. Mai înainte, în perioada interbelică, s-au chemat :Toader Țârdea -strada Fluture, Bicaz de azi, fosta Roaită, i se spunea Magazia Gării, Gheorghe Tătulescu era denumita Sublocotenent Tătulescu, Odobești și Muncitori neschimbate, iar Cernei se intitula tot Mitropolitul Varlaam, ca pe vremea comuniștilor. Însă mai în vechime (început de secol al XX lea ) li s-a spus: Muncitori, Odobești și Magazia Gării, asemenea ca in perioada intrebelică. Diferențe existau în ceea ce privește strada Cernei de azi, fostă Mitropolit Varlaam, care s-a numit atunci strada Viitoru. Sublocotenent Tătulescu (Gheorghe Tătulescu de azi sau Nicolae Tătulescu de ieri) era denumită strada Florilor. O altă particularitate a zonei, conform hărților anexate, era că porțiunea aceasta din oraș nu era, în trecut, așa de aglomerată. Pactic, în direcția vest era doar un teren viran și după cum puteți observa, tot acest perimetru era extrem de aerisit. Lucrurile, însă, s-au schimbat de la perioadă la perioadă și până în zilele noastre, acest spațiu urban din nord-vestul orașului nostru s-a aglomerat corespunzător cu tot felul de edificii particulare, fie ele blocuri sau case personale. Chiar și câteva magazine opulente.
Dar să revenim la subiectul de azi și anume cea mai simplă și mai frumoasă casă din acest punct al orașului nostru.
Despre proprietatea respectivă putem afla câteva informații din cercetarea documentelor de arhivă:
În preajma anului 1900 imobilul în cauză era situat poștal pe Calea Odobești la nr.1 (spre deosebire de acum când este luat în evidență pe strada Cernei). Și aparținea unui anume Mihalache Ștefan, locuitor al orașului nostru vechi, de vreo șapte ani. Deci, de prin 1890. Locuința sa era modestă, fiind alta decât cea modernizată azi și era descrisă în actele timpului ca o „construcție de paiantă, cu 3 camere și antreu, totul acoperit cu tablă.”
I-o închiriase unui cizmar venit de prin Austria ca să-și facă meseria la noi în târg. Peste ani și ani a venit la rând un alt proprietar și anume Ion Postolache, de profesie militar. Acesta a realizat, cu siguranță, forma inițială a clădirii pe care, în prezent, o putem admira, retușată admirabil. Era descrisă în actele fiscale ale acelor vremuri astfel: „Casă de locuit, construcție zid, acoperită cu tablă, instalație de lumină, apă în curte, sobe de teracotă (casa avea 4 camere, un antreu, o bucătarie și o pivniță)”. Dintre acestea, proprietarul ocupa două încăperi, iar restul era inchiriat unei pensionare. Așa a rămas situația până în preajma Revoluției din decembrie 1989, după care date despre alte transferuri nu mai există, cel puțin nu în depozitele Arhivelor Naționale Vrancea.
Cineva a amintit, odată, că acolo, prin anii 2000, mai locuia o bătrână ce striga, neîncetat, către trecători ceva de neînțeles, probabil o suferință personală. Dar în prezent noii stăpâni au priceput, spre deosebire de alți proprietari de case vechi, mai ales monumente istorice, că nu trebuie doar să distrugi un imobil de altădată pentru a construi ceva modern. Si iată că au reușit să împace dorința lor de a deține o clădire în oraș cu frumusețea trecutului nostru urban. Ceea ce reprezintă ceva într- un Focșani în care s-a mers și pe vremea comunistă și în continuare, pe linia totală a demolărilor. Distrugându-se astfel, într-o clipă, poate un secol sau un secol și jumătate de istorie locală!
Florin Marian Dîrdală, documentarist la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea
