Local

Foto | Breteaua „Nord Focșani”, în continuare blocată. Vrâncenii cer deschiderea unei legături rutiere vitale către A7

Mircea Pavel
7 dec 2025 1902 vizualizări

O nouă reacție publică readuce în prim-plan controversa privind breteaua spre Autostrada Moldovei, finalizată dar încă nefuncțională, în timp ce autoritățile locale păstrează tăcerea.

Controversa legată de breteaua „Nord Focșani”, parte a proiectului Autostrăzii Moldovei – A7, revine în actualitate după o nouă reacție publică transmisă miercuri, 3 decembrie 2025, de focșăneanul Constantin Petrișor, absolvent al facultăților de Cibernetică Economică și Electrotehnică și cunoscut pentru intervențiile sale publice pe teme de interes local.

În postarea sa, Petrișor atrage atenția asupra faptului că breteaua care ar conecta DN2D, DN2M, E85 și A7 – un nod rutier cu potențial major pentru dezvoltarea economică a zonei – este finalizată din primăvară, dar nu a fost încă inaugurată. Acesta subliniază că legătura rutieră ar descongestiona nordul municipiului Focșani și ar putea deveni un veritabil vector de dezvoltare pentru Vrancea, inclusiv prin integrarea unei perdele forestiere menite să reducă poluarea, praful și temperaturile ridicate din sezonul cald.

„Toate se inaugurează pe A7, numai breteaua spre Focșani nu”

În mesajul său, Petrișor amintește că, în ultimele luni, pe Autostrada Moldovei au avut loc inaugurări succesive:

În contrast, breteaua spre Focșani rămâne închisă, deși este terminată. Motivul invocat de autorități: lipsa unor drumuri laterale pentru accesul proprietarilor din zonă și proceduri de retrocedare încă nefinalizate.

Petrișor ridică o serie de întrebări legitime:

„Până acum, pe unde circulau acești proprietari? Pe perioada construcției pe unde au mers? În localitățile de pe E85, unde este trafic mult mai intens, s-au construit drumuri laterale pentru fiecare gospodărie?”.

Acesta semnalează și probleme constatate pe teren: bucăți de drum lateral arate, garduri mutate, bariere demontate, toate în zona administrativă a Focșaniului. De cealaltă parte, în zona Odobeștiului, drumul ar fi intact, ceea ce l-a făcut să vorbească despre posibile interese imobiliare care ar bloca proiectul.

Contextul instituțional: Prefectura Vrancea spune că proiectul NU este finalizat

Reamintim că Ziarul de Vrancea a relatat, la începutul lunii noiembrie 2025, declarațiile oficiale ale Prefecturii Vrancea, potrivit cărora breteaua nu poate fi deschisă fiindcă nu îndeplinește condițiile tehnice și de siguranță, iar drumul colector – parte integrantă a proiectului – nu a fost încă executat.

Prefectura a precizat că:

Totodată, instituția avertiza că deschiderea prematură ar putea avea consecințe penale, deoarece CNAIR, Poliția Rutieră și Prefectura au obligația de a respecta legislația privind siguranța rutieră.

Proteste, tensiuni politice și absența unor poziții clare locale

Acest subiect a stârnit deja tensiuni în Vrancea. La finalul lui octombrie, peste 300 de persoane au protestat în nordul Focșaniului, cerând deschiderea bretelei. Printre protestatari s-a aflat și un subprefect, gest care ar putea atrage sancțiuni disciplinare, conform Codului administrativ.

În schimb, autoritățile locale – Primăria Focșani, Prefectura și Consiliul Județean – au fost percepute ca absente din dezbaterea publică. „Toți tac, toți privesc în altă parte”, notează Petrișor.

Breteaua ca posibil motor de dezvoltare pentru nordul Focșaniului

În analiza sa, Petrișor subliniază că zona ar putea deveni un pol de dezvoltare economică, cu potențial pentru:

Acesta merge până la a propune o petiție colectivă către Președintele României, Primul Ministru și Comisia Europeană, având în vedere că tronsonul este finanțat prin PNRR.

Ce urmează

Dacă procedurile tehnice și administrative se finalizează conform calendarului anunțat de Prefectură, breteaua ar putea fi deschisă la începutul anului 2026. Până atunci, accesul rămâne interzis, iar tema continuă să genereze tensiuni, reacții publice și suspiciuni de natură imobiliară sau politică.

Foto:Contul de facebook Petrisor Constantin

Mircea Pavel

Citiți și conținutul integral al postării publicată miercuri 3 decembrie 2025 pe contul său de facebook de către focșăneanul Constantin Petrișor în legătură cu  acest subiect.Reamintim că focșăneanul Constantin Petrișor este absolvent al facultăților Cibernetică Economică și Electrotehnică și a mai supus atenției diverse probleme de interes public din județ și din municipiul Focșani)

Breteaua „nord Focsani” (conexiunea DN2D-E85-A7)!

Este o cale de acces absolut necesară pt foarte mulți vrânceni, focșăneni (și nu doar pt ei!)

Poate deveni un vector de dezvoltare fantastic pt zona noastră, conectează ușor, rapid, sigur 4 drumuri naționale: A7, E85,DN2D, DN2M.

Descongestionează nordul Focșaniului.

Prin plantarea perdelei forestiere(care bate și ea pasul pe loc) va avea o contribuție la ecologizarea orașului(oprește praful, zăpada, absoarbe CO2-ul, reduce temperatura vara).

Pe Autostrada Moldovei, A7 , sunt inaugurări după inaugurări:

-Podul cu 8 benzi peste E85 de la Spătaru-Buzău.

-Lotul 3 din tronsonul Ploiești-Buzău.

-Podul E85 peste A7 la Garoafa.

-Urmează cât mai curand(sperăm luna aceasta) inaugurarea Focșani-Adjud, (adică o suită de poduri și viaducte + restul corpului autostrăzii).

Numai breteaua nord Focșani(parte a proiectului Autostrada Moldovei) nu-i inaugurată!

Asta deși-i finalizată din primavară!

Cauzele invocate de „autorități” sunt legate de niște retrocedari necesare pt a se putea face variante de acces laterale pt cei din zonă.

Dar cât de obiective sunt aceste cauze?!

Pun și eu câteva întrebări pe care le-au mai pus și alții:

-Până la construirea acestei bretele, pe unde au circulat aceștia?!

-Pe durata construcției acesteia pe unde au mers?!

-Acum, când capetele sunt blocate pe unde intră/ies?!

-La E85(și multe altele cu un trafic mult mai intens!) care trece prin zeci de sate cu sute de case fiecare cum se intră/iese? Le-au făcut și lor șosele laterale de acces?

-Par a fi ferme acolo. Extravilan. Nu au alt regim decât casele din intravilan?

Am făcut câteva poze de acolo.

Ce am observat:

-În zona administrativ teritorială a Odobeștiului drumul lateral e intact. Ambele laturi.

-În zona Focșaniului sunt deja problemele:

- bucăți din drumul lateral sunt proaspăt arate.

-garduri mutate pe drum.

-bariere laterale bretelei înlăturate(asta nu deranjează poliția!).

Eu cred că problema este în esență imobiliară și în esență în zona de administrare a Focșaniului.

În zona Odobeștiului nu pare să fie vreo problemă. „Vechiul drum” e intact(în afară de vreo 10metri pătrați la capăt, la DN2D, pe care proprietarul i-a arat și va scoate sigur de pe ei o producție record!

Cred deasemeni că acolo este o înțelegere în acest sens. Nu știu daca formală sau doar mutuală. Poate au fost „consiliați”, sfătuiți!

Se forțează nota pt bani. Sau să apara vreun „investitor” imobiliar(adică samsar de pământuri!” care să le vândă ulterior cu milimetrul patrat, după care adio dezvoltare economică!)

Interes imobiliar a câtorva șmecheri în contrapondere cu interesul a sute de mii de vrânceni!

Cam așa s-a ajuns și la „cocoașa Focșanilor” de pe A7, care a însemnat zeci de milioane euro costuri în plus, milioane de km care vor fi parcurși suplimentar, plus milioane de înjurături din partea șoferilor!)

„Va fi o dezvoltare edilitară importantă a orașului acolo.”-a explicat primarul nostru când a fost întrebat de ce „cocoașa”.

Ați văzut ceva în acest sens pe acolo?

Ce spun autoritățile locale despre breteaua închisă:

-Primarul Focșaniului zice ... nimic. Pare că nu-i și problema lui, a orașului.

-Prefectul zice la fel: nimic!

-Presedintele CJ Vn nu-i contrazice! E de acord cu ce spun aceștia!

Toti s-au sincronizat perfect în tacere și se uită în altă parte!

Zona de acolo, din nord poate deveni o zonă de dezvoltare economică(bine, unii decidenți se gândesc doar la imobiliare).

Adică prosperitate, locuri de muncă, creștere economică, afaceri, firme, impozite, taxe, salarii, viitor mai stabil, încredere, efervescență. Un pol de dezvoltare local! Poate și-un parc industrial!

Și dacă tot se fac drumuri laterale, poate se aduc și utilități în zonă: rețea de apă, electicitate, gaz, canal.

Avantaje:

-aproape de oraș.

- potențial de navetă ușor.

-acces rapid, scurt, direct la 4 drumuri naționale.

- gara aproape.

- gazul nu-i departe.

-apa de la Babele/Bolotești e nefolosită.

-rețeaua de 110kV trece prin zonă.

-teren de dezvoltare există.

S-ar putea face(cred eu!) o prelungire a bulevardului Independenței-Obor până-n bretea, sens giratoriu.

Va crește cinstit valoarea imobiliară în zonă(și nu speculativ prin monopolizare!).

În partea cealaltă de mag CFR 500 poate se decide în final efectiv(și nu doar la alegeri!) construcția Canalului Siret-Baragan( cu un proiect nou si eco cum cere UE!) care poate insemna productie agricolă intensivă și sigură, nivel 2-3 de prelucrare, nevoie de transport, o piață de engross pt producătorii agricoli din zonă, depozite, puncte logistice, eoliene, foto voltaice, centură verde, dezvoltare economică și chiar edilitară.

Ce ați spune stimați vrânceni dacă am face o petiție colectivă către Președintele Țării, către Primul Ministru pt a se ști situația, a se ști cererile noastre și a se rezolva situația?

Sau una către Comisia Europeană(în fond construcția bretelei e platită de UE) pt a vedea și ei ce se face cu banii lor!(Dealtfel UE ni i-au dat in PNRR fix pt că ne-am plâns că n-avem drumuri rapide, moderne și mor mii de oameni pe șosele!).

Citiți și:VIDEO | Prefectura Vrancea: „Breteaua spre A7 nu este finalizată și nu poate fi deschisă acum”.Ce pățește subprefectul protestatar?;

VIDEO | Protest la Focșani: 300 de vrânceni cer deschiderea „centurii de nord” finalizate, dar blocate de birocrație


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.