Local

Foto | Biserica Proorocul Samuil din Strada Mare a Unirii și monumentul modest din curtea așezământului

Florin Marian Dîrdală
1 iun 2021 5214 vizualizări

Dintre toate bisericile din Focșani, doar două ni se înfățișează într-o poziție aparte, anume cu spatele la strada pe care sunt localizate. Celelalte sunt poziționate fie cu intrarea din șosea, fie paralel cu artera principală.

Să luăm în discuție primul astfel de caz și anume Biserica Proorocul sau Profetul Samuil (Samuel) din Strada Mare a Unirii nr 28, Focșani. Numele său, poate verifica oricine, provine de la personajul biblic ce a trăit cu un mileniu înaintea Mântuitorului și a fost unul dintre cei care au orânduit începuturile statului Israel.

Lăcașul respectiv, în forma în care se prezintă azi, nu a fost astfel dintotdeauna. În urmă cu 4 decenii, vechea stradă Mare a Unirii trecea prin fața acestui edificiu de cult, așa cum a fost gândit și construit acest ansamblu bisericesc, dar sistematizările urbanistice ale regimului comunist nu aveau cum să țină seama de dorința din trecut a ctitorilor și au desființat vechea arteră, trasând alta nouă, prin spate, dreaptă și largă denumită tot Mare a Uniri. Asa că biserica a rămas cu spatele la noua stradă, dar acest lucru nu scade cu nimic impozanța  respectivului edificiu.

Despre trecutul ei aflăm din lucrarea profesorului D F Caian că a fost fondată inițial ca mănăstire și fost făcută întâi din lemn, de Constantin Cehan Racoviță, în jurul anului 1750 și tot de acest domn, din piatră, cinci ani mai târziu. Acest Cehan Racoviță a rămas în istorie ca un domnitor lacom, înconjurat de o clică de greci, cu care a muls Moldova o perioadă apoi și Țara Româneasca câțiva ani. A murit, scriu cronicile, la o masă îmbelșugată, organizată la curtea domnească. Pentru a se putea întreține lăcașul, a primit ca donație moșia Tecuciului. 

Cu aceste resurse materiale și pentru securitatea viețuitorilor din interior, mănăsirea și-a construit în jur ziduri înalte și așa de puternic întărite încât la bătălia de la Focșani din anul 1789 s-au adăpostit aici o parte din armatele ce se luptau pe câmpul din jurul târgului și multe obuze de tun au ajuns în zidurile mănăstirii, care au rezistat corespunzător. 

   

Cu toate acestea, în secolul al XIX lea, fortăreața a fost distrusă, atât de trecerea timpului, pentru că nu s-au mai găsit bani pentru reparații, dar și de către oamenii locului, mai ales că din anul 1838, în chiliile fostei mănăstiri, s-a instalat primul spital al zonei aflat in subordinea lui Sf Spiridon de la Iași. În această nouă rânduială, zidurile nu mai aveau niciun rost sau cel putin își pierduseră rolul lor inițial, așa încât, cu voia sau fără voia starețului, de-a lungul secolului al XIX lea focșănenii le-au desfăcut, bucată cu bucată și le-au transportat de acolo.

La secularizarea din 1863, mănăstirea a pierdut orice palmă de pământ și orice venit funciar, așa că în următorii 10-20 de ani, viețuitorii din cadrul ansamblului respectiv s-au împrăștiat pe la alte mănăstiri, iar biserica din centrul fostei fortărețe a rămas să slujească atât pentru oficierea slujbelor creștinești, dar și pentru ritualul închinat celor decedați și înhumați în jurul lăcașului, asta până când s-au deschis cimitirele publice de la nordic si sudic, după anul 1872, ca urmare a unei legi a lui Cuza de la 1865. 

Mai departe, până la zi, povestea bisericii o poate relata, cel mai în măsură, preotul paroh, așa că în încheiere, nu trebuie uitat și modestul monument din partea de sud a bisericii pe care scrie scurt -”VICTIMĂ A DATORIEI”- Cine a fost acest personaj s-a putut afla din lucrările regretatului Virgil Paragină și anume: „Doctor Liviu Buteanu a fost medicul șef al Spitalului Profetul Samoil între anii 1909-1919”. În perioada Primului Război Mondial, rămâne singurul medic al acestui spital, devenit către sfârșitul războiului cu profil de contagioase unde predomina tifosul exantematic, o boală asemănătoare cu ciuma medievală, cu erupții pe piele, delir și răni cangrenoase și urât mirositoare.

Moare răpus de această boală pe 13 februarie 1919 și este înmormântat la dreapta bisericii. Mormântul este străjuit de un monument împrejmuit cu un grilaj de fier, iar pe soclu stă scris- *Victimă a datoriei- Doctor Liviu Buteanu -A îndurat mizerii nemaipomenite, luptând pentru menținerea acestui spital, rămas unicul în oraș, după retragerea nemților și unde a contactat tifosul exantematic care l-a răpus.”

Așa, ca o concluzie, bine că a rămas în amintirea respectivului medic Erou, chiar și acest monument simplu, dacă o stradă nu s-a considerat potrivit a se denumi astfel de nici o administrație veche sau nouă!

Florin Marian Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale

Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.